România plăteşte 0,85% din PIB pentru pensii speciale, iar în doi – trei ani s-ar putea să ajungem la 1,7% din PIB, a declarat, miercuri,25 ianuarie 2023, Eugen Rădulescu, director, Direcţia stabilitate financiară, Banca Naţională a României.
„Avem 0,85% din PIB pensii speciale. Nu se numesc
pensii speciale decât o parte dintre ele. Unele se numesc pensii de serviciu.
Eu cred că putem să le numim şi pensii de recunoştinţă sau contribuţii de
recunoştinţă. Nu le numim pensii speciale. Dar ele tot aia sunt, pentru că nu
respectă niciunul dintre cele trei criterii pe care le avem noi toţi ceilalţi
muritori: durata de cotizaţie, vârsta de pensionare şi modul de calcul al
pensiei, în aşa fel încât, dacă anul acesta vorbim de 0,85% din PIB, care
reprezintă pensiile speciale, în doi – trei ani s-ar putea să ajungem la 1,5%
şi atunci va fi din ce în ce mai greu să arătăm că acestea sunt o cheltuială
bugetară nu numai inacceptabilă, dar insuportabilă, nesustenabilă”, a spus
Eugen Rădulescu, la prezentarea lucrărilor ‘Stabilitate financiară. Lucrări
selectate’ şi ‘Financial stability. Selected works’, publicate în Colecţia
„Biblioteca Băncii Naţionale a României – Aniversar 140 de ani’.
El a mai menţionat că anul acesta România trebuie să
majoreze cheltuielile militare de la 2% din PIB la 2,5%.
Eugen Rădulescu a vorbit şi despre profitabilitatea
băncilor şi a subliniat că abordările în care se îndeamnă la alungarea băncilor
pentru că „ne fură banii” sunt „încremenite într-un proiect de acum 40 de ani”
şi că pornesc de la faptul că ratele dobânzilor la credite sunt mai ridicate în
România decât în ţările occidentale.
„Dacă ne uităm la ultimele cifre, vom vedea că rata
medie a randamentului capitalurilor în sistemul bancar este binişor sub nivelul
mediu al randamentului capitalului în economia naţională”, a afirmat Eugen
Rădulescu.
Sursa: AGERPRES
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu