joi, 26 ianuarie 2023

Discuții ale elevilor cu polițiștii pe tema violenței în școli

 

Polițiștii Biroului Siguranța Școlară au desfășurat  activități preventive la Școala Gimnazială din Băsești, director prof Crina-Rozalia BLIDAR.

Cu această ocazie, lucrătorii de poliție au purtat discuții cu elevii de gimnaziu și din clasele primare, pe tema prevenirii bullying-ului, caracteristicile acestui fenomen, dar și urmările unui astfel de comportament pentru cei implicați fie că sunt victime, agresori sau martori.

De asemenea, elevilor le-au fost prezentate și materiale video sugestive, având drept scop înțelegerea fenomenului bullying, respectiv să-l recunoască atunci când se manifestă în clasele lor și să caute modalități de gestionare și diminuare a acestuia.

În vederea formării atitudinilor și deprinderilor de comportament pentru prevenirea și combaterea violenței în școli, respectiv a comportamentelor de intimidare, elevii claselor de gimnaziu s-au exprimat creativ, utilizând mijloace artistice și afișe prin care au transmis mesaje de descurajare a violenței fizice și psihologice.

Cei prezenți au fost încurajați să adopte un comportament civilizat atât în incinta unităților de învățământ, cât și în afara acestora.

  Sursa: MaraMedia

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu