În fiecare an, în data de 23 ianuarie este serbată Ziua scrisului de mână (National Handwriting Day), instituită cu scopul de a ne aminti frumusețea și unicitatea acestei forme de artă, numită caligrafie, dar și necesitatea folosirii semnăturii de mână.
Această dată, la care este celebrată Ziua mondială a
scrisului de mână, coincide cu ziua de naștere a lui John Hancock, devenit
notoriu datorită semnăturii sale, deosebit de lizibile și de interesante, de pe
Declarația de Independență a Statelor Unite ale Americii.
Iniţiatorul acestei zile este Asociaţia
producătorilor de instrumente de scris (Writing Instrument Manufacturers
Association, WIMA), care a declarat ziua de 23 ianuarie drept ziua sărbătoririi
„scrisului de mână”.
Istoria evoluţiei scrisului de mână este de mii de
ani, perioadă în care oamenii au încercat să stabilească caracterul unei
persoane după scrisul de mână al acesteia. În anul 1875, părintele francez
Jean-Hippolyte Michon a folosit pentru prima dată termenul „grafologie”, care,
astăzi, este considerat drept un domeniu de analiză a scrisului de mână. O
contribuție importantă la teoria grafologiei a avut-o şi filosoful și
psihologul german Ludwig Klages (10 decembrie 1872- 29 iulie 1956).
Oamenii de ştiintă moderni au stabilit șapte
caracteristici principale ale scrisului de mână, după care poate fi creat
profilul unui om. Acestea sunt: mărimea literelor, forma şi înclinarea lor,
direcția scrisului de mână, presiunea şi viteza scrisului, precum şi forma
liniei de bază a rândurilor.
Ce
spune scrisul de mână despre tine
Grafologia sau analiza scrisului de mână, datorită
faptului că acesta este un reflex inconștient, a fost și rămâne unul dintre
cele mai exacte și efective teste de personalitate, dezvăluind o mulțime de
trăsături ale caracterului omenesc, anume datorită faptului că scrisul de mână
este un obicei atât de personalizat și unic pentru fiecare.
Grafologia, ştiinţa care analizează scrisul de mână
pentru a descoperi trăsăturile de caracter ale persoanelor, a existat încă de
pe vremea lui Aristotel. Specialiștii grafologi, susțin că prin interpretarea
scrisului de mână al unei persoane, pot fi dezvăluite peste 5.000 de tipuri de
personalitate.
Astfel, dacă scrii literele mari, cel mai probabil
ai nevoie să te simţi înţeles şi să te faci remarcat în faţa celorlalţi. Pentru
tine contează foarte mult părerea celorlalţi despre tine.
În cazul în care scrii literele mici, ești o
persoană cu o concentrare foarte bună și foarte determinată, dar eși mai
degrabă o persoană introvertită.
Dacă scrisul tău este orientat spre dreapta, atunci
înseamnă că şti o persoană sensibilă, iubitoare, sentimentală, prietenoasă şi
impulsivă. Familia şi prietenii ocupă cel mai important loc în viaţa ta.
Dar, dacă scrisul este orientat spre stânga, se
presupune că eşti o persoană introvertită şi retrasă.
Un scris drept, neorientat spre o parte sau alta, te
prezintă ca fiind o persoană ghidată de raţiune, nu de emoţii; o persoană
pragmatică.
Dacă scrisul tău este unul îngroșat, atunci înseamnă
cu ești foarte impulsiv, trăind evenimentele la o intensitate maximă, din cauza
sentimentelor foarte puternice pe care le deți.
Scrisul subţire te reprezintă ca fiind o persoană
care trece uşor peste evenimente din viaţa sa, nefiind foarte sentimentală.
Grafologii susțin că, dacă ești o persoană care lasă
spațiu normal între rânduri, înseamnă că știi care-ți sunt limitele.
Ce
spun despre tine forma în care scrii literele
Dacă litera „l” are o buclă mare: înseamnă că ai
speranţe şi visuri foarte mari pentru viitor. Dar dacă litera „l” nu are deloc
buclă, atunci înseamnă că visurile tale de până acum probabil că s-au năruit şi
nu îţi mai faci alte speranţe.
Ești o persoană care scrie litera „t” cu buclă?
Atunci înseamnă că eşti o persoană sensibilă la criticile celor din jur, care
poţi părea paranoică uneori. Dacă litera „t” nu are bulcă, grafologii spun
despre tine că ești un un angajat ideal, disciplinat şi foarte sigur pe sine.
Totuși, dacă litera „t” este tăiată foarte sus, se consideră că ai aspiraţii
înalte şi o stimă de sine dezvoltată. În cazul în care litera „t” este tăiată
foarte jos: nu ai speranţe mari şi eşti foarte nesigur pe tine.
Litera „y” este subţire: Îţi alegi prietenii cu
foarte mare atenţie. Litera „y” are o buclă mare: Ai un cerc larg de prieteni.
Dacă litera este alungită, atunci înseamnă că îți place să călătorești, iar
dacă scrii litera mai scurt, se consideră că eşti o persoană care preferă să
stea acasă, care nu e atrasă de aventuri.
Eşti o persoană care acţionează logic şi care
gândeşte foarte mult înainte să facă alegeri, dacă literele se leagă una de
alta. În caz contrat, ești o persoană inteligentă și intuitivă.
Dacă faci un cerculeţ gol deasupra lui „i”, înseamnă
că eşti o persoană copilăroasă, căreia îi place să se joace. Ai, de asemenea, o
latură artistică şi îţi place să ieşi în evidenţă.
Dacă punctul de pe care-l pui pe „i” este unul
normal, grafolofii spun că nu îţi place dezordinea şi acorzi deosebit de multă
atenţie detaliilor.
C.L.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu