marți, 24 ianuarie 2023

Dualismul românesc

 

                                                                                        de Gheorghe Pârja

Astăzi, 24 ianuarie, cinstim un eveniment major din viața politică și culturală a poporului român: Unirea Moldovei cu Țara Românească, din anul 1859, care a dus spre Unirea cea Mare. Nu uit istețimea boierimii din cele două țări care l-au susținut pe Cuza domn în ambele principate. Nu-l uit nici pe Moș Ion Roată, dar nici parte din puterile Europei de atunci care au înclinat spre ideea ca noi să începem să fim laolaltă ca stat. Academicianul Răzvan Teodorescu mi-a amintit de o carte din bibliotecă a slavistului P.P. Panaitescu, un studiu cunoscut între specialiști, dar mai puțin de către cititori. Acolo ni se dă o primă lămurire și un răspuns la întrebările: De ce au fost Țara Românească și Moldova țări separate? Sau: De ce n-au cucerit turcii țările române? P.P. Panaitescu a lansat și a consolidat teza dualismului politic românesc, un fenomen istoric fără asemănări în Europa.

Particularitate confirmată și demonstrată și de academician. Faptul că unitatea geografică și economică a spațiului românesc nu a dus la o unitate politică, în absența unui nucleu central la vremea întemeierilor statale, a făcut ca drumurile comerciale să aibă direcții diferite în cele două provincii. De la Cetatea Albă la Lvov, de la Raguza la Vidin. De aceea, sugerează istoricul, așezarea geografică a favorizat formarea a două state feudale, un dualism politic românesc, deosebit pentru istoria politică a românilor. Aceasta se datorează lipsei sâmburelui central, Transilvania, rămasă în mâini străine. Acest dualism politic și cultural era proiectat pe un fond lingvistic care ne-a ținut aproape. Istoria a consemnat fapte istorice de temelie, care stau la începutul vieții noastre politice în Evul Mediu. Academicianul consideră că „unitatea românească rămâne un fapt fundamental, ce poate fi mărturisit oricum la două niveluri: cel popular, al graiului romanic și al credinței ortodoxe, și cel al elitelor sociale boierești și domnești, care au avut unele afinități ce au pregătit lent și durabil unirile istorice din 1859 și 1918”.

După cum știm din istorie și literatură, în mentalul românesc medieval era crezul înrudirii feudalității moldave cu cea munteană încă de pe la anul 1400. Vlad Dracul a fost rudă cu Alexandru cel Bun, iar Vlad Țepeș, cu Ștefan cel Mare. Portretele domnitorilor moldoveni erau la curțile domnitorilor munteni și invers. Celebra Doamna Chiajna, fiica lui Petru Rareș, s-a căsătorit cu Mircea Ciobanul, din Muntenia. Apropierile au fost și mai evidente în epoca fanariotă, care, în condiții politice tensionate, au continuat realitatea românească a statalității. Se prefigura o lume tot mai unificată, mai ales la nivelul elitelor. În primii ani de domnie ai lui Cuza, un guvern al Munteniei a fost prezidat de un moldovean, Manole Epureanu, iar un guvern al Moldovei, de munteanul Ion Ghica.

Academicianul Teodorescu a dezvoltat și a definit un dualism cultural românesc în cele două Țări românești. Scrie istoricul-academician: „Ca și dualismul politic definit în interbelic, dualismul cultural românesc evocat astăzi este, fără doar și poate, o realitate a istoriei naționale, care face mai nuanțată și mai bogată devenirea civilizației noastre”. Auritul veac – secolul european al Luminilor – se răsfrânge și în Moldova la curțile boierilor. Se citește la Iași din Voltaire, Metastasio, dar și Volney și Florian. Mărturii emoționante ne-au lăsat călătorii străini care au trecut prin Țările române. Dar și statura enciclopedică a lui Cantemir, ori aventura cărturărească a lui Milescu Spătaru fac parte din temeiurile unității românești. Să nu uităm și interferențele arhitecturii. Și în preajma anului 1859 a fost o impresionantă solidaritate intelectuală între moldoveni și munteni, sub semnul Limbii Române. A apărut și geniul eminescian ca spirit unificator. Nu uităm nici energia latinistă a Școlii Ardelene.

În vremuri cutremurate, spiritul românesc a triumfat. A fost o vitalitate spirituală care ne-a adus până la Alba Iulia. În urmă cu 164 de ani a fost un moment istoric, după cum am văzut pregătit prin secoli. Vorba istoricului Gheorghe Brătianu, asta face parte din miracolul poporului român. Să nu fim fără nădejde, dar la vremuri îndârjite ne trebuie oameni dârji. Zic asta deoarece în numele europenismului s-a trecut la eliminarea personalităților istorice, a scriitorilor, cu o operă marcată de patriotism și afirmare a identității naționale. Peste noapte s-a decretat că nu există valori românești. De aceea avem nevoie de oameni care să ne apere de aluviunile prezentului. Simbolul Unirii din ianuarie rămâne Cuza.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu