marți, 18 aprilie 2023

Alfabetul civilizației

 


Acum, apropo de profesoara de engleză maltratată de niște huligani care, cică, erau elevii ei. Desigur, se poate spune că profesoara este depășită, că nu s-a impus, că nu are autoritate etc.etc.etc. Teoretic, este adevărat. Cu toate acestea.... Din experiența mea într-o școală rurală: școala acolo este mai dură decât o arenă de arte marțiale mixte, mai ales în zonele de subcultură, unde se încurajează precocitatea sexuală, unde bărbătușii se bat să devină masculul alfa în tribul de la școală. Am văzut și am auzit de profesoare trase de păr sau pălmuite. Intervii o dată, a doua oară... apoi îți dai demisia că și directorul ăla de școală cât să te mai suporte, că-i superi pe părinții veniți să educe cadrele didactice și tu nu-i lași. Așa e în școlile rurale (acum văd că așa e și la liceele simandicoase din Micul Periș): poliția nu vine, directorii, ca să nu se pună rău cu șmecherii satului, spun că profesorii/profesoarele sunt de vină că nu țin clasa sub control. Directorii sunt primii care vor să se integreze pentru că și ei sunt la mila comunității (unii au diverse privilegii, primesc un spor, sunt tratați ca niște sultani- asta dacă îi gâdilă pe primari între coarne și scot copiii să-l aplaude cînd taie panglica la noul closet din comună). În rest, personalul școlii (TESA, șoferul pe microbuzul școlii, portarul) este mai mereu de-al locului și, în principiu, femeia de serviciu are mai multă autoritate decât profesoara de engleză sau profesorul de matematică. Asta pentru că mulți profesori sunt navetiști și nu au cunoștințe/rude în comuna respectivă. Sunt fiii/fiicele ploii. Mai ales profesoarele/învățătoarele sunt foarte expuse pentru că familiile nemulțumite de note sau de cine știe ce pretenții didactice pot să reeduce cu parul sau șutul cadrele didactice în afara școlii (în stația de mașină, pe drumul către autogară etc). Profesoara cu pricina, după cum se vede în înregistrările care circulă pe net, are lacrimi de umilință în ochi. Probabil că nu e prima dată când i se întâmplă să fie umilită de doi mitocani de vârstă școlară. Se citește și frica în ochii ei. Frica să nu fie bătută de-a dreptul, frica să nu fie adusă în situația în care să trebuiască să ia atitudine clară, să-i pună la respect pe huligani (pentru că aceștia ar putea să o bată în fața clasei- e o femeie singură și, din înregistrarea video, se înțelege că sunt cel puțin 4 huligani care o hărțuiesc), frica să nu-și piardă locul de muncă întrucât, dacă se pune rău cu fiul nu știu cui din comună, nu mai are trai acolo. Va fi aruncată ca o măsea stricată. Poate nu ați înțeles: creaturile astea vor note de trecere (unii vor chiar premii) pentru că nu ar putea să-și ia carnetul de conducere dacă nu au școala terminată. Unii veneau la școală doar pentru „cornul și laptele”. Apoi plecau. Este un cerc vicios: elevii și-au dat seama că mulți profesori, din comoditate sau carierism nu o să-i lase corijenți/repetenți. Într-o vreme era chiar o dispoziție (verbală, scrisă, naiba știe cum) să nu lași repetenți. Primea școala calificative proaste. Am deschis la un moment dat discuția referitoare la analfabetism la o consfătuire județeană și mă mir că nu am fost dat afară, oricum mi s-a dat de înțeles că „ciocul mic”. e subiect fierbinte și tabu, deși știu sigur că nivelul de analfabetism (ANALFABETISM pur și simplu) este de cel puțin 15-20% în clasa a cincea în mediul rural. Or fi și comune mai spălate, dar acolo unde am profesat eu învățătoarele preferau să-i țină pe analfabeți până în clasa a patra și să-i paseze mai departe. Nu am auzit niciun părinte să vină revoltat să se certe cu vreo învățătoare că progenitura lui este analfabetă, că ar trebui să muncească mai mult cu băiatul care nu are chef de carte sau cu fata că e leneșă. Nu am auzit niciun părinte spunând că vrea ca copilul lui să facă mai multă școală pentru că doar așa se poate salva de o viață mizerabilă sau își poate găsi un sens existențial. Poate și pentru că școala românească pur și simplu nu oferă așa ceva. Oferă doar cornul și laptele (dacă le mai oferă). Oricum, părinții din acea comună se revoltau dacă-i puneai pe copii să învețe, nu dacă-i lăsai în doaga lor, să îngroașe statisticile cu analfabeți. Așa că școala este făcută doar pentru că este obligatorie. Mai respiră și părinții. Copiii socializează, adică repetă diverse scenarii de aglutinare socială (gașcă, trib, clan) în care vor fi distribuiți peste câțiva ani. Deocamdată asta se învață la școală (vedeți că aveau dreptate intelectualii noștri care normalizau înjurăturile și strigau pe stradă, la televizor, în reviste fancy și pe siteuri stilate că *uie PSD, Ponta și cine se mai nimerea, iată că semințele acelei educații au prins) Respekt! Succesuri!

Restul (adică latina la bacalaureat, educație civică în școală, vizite la Muzeul de Artă și alte vise din bula idealiștilor) este apă de ploaie. Dacă le spui că nu au niciun viitor dacă nu fac școală, îți râd în nas (după ce ți-l rup cu boxul). Păi la ce să le trebuiască școală și, mai ales viitor? Dacă ar avea o imagine mai clară a valorii educației, poate... Dacă ar vedea că pierd cu adevărat nu știu ce șanse în viață pentru că nu s-au ținut de carte, poate... Dar rețeta succesului în România nu mai include de multă vreme școala, cartea, competența. Din o sută de povești de succes (ce înseamnă succesul în prezent: putere, bani, sex, relații, demnități publice), abia de găsești cinci care să se bazeze pe o educație academică cinstită, făcută pe clasamente, merit, pregătire, onestitate. Așa, ca o digresiune, cei care căutați soluții la situații d-astea, mai bine încercați să vedeți ce trebuie făcut pentru a face ca școala să redevină o sită a valorilor. Nu mai scoateți teze, examene, competiții din agenda școlară. Nu mai obligați copiii care nu vor să facă școală să stea la oră. Un astfel de copil va sabota ora. Să meargă la altă școală, specială. Sau să fie dat la internat. Exmatriculați, nene! Să vadă că nu te joci cu școala, că profesorii reprezintă o autoritate, că vii la școală să înveți, nu să dai cu șișul, să ți-o tragi în venă sau să rupi oasele profesorilor. Exmatriculare. Școală de corecție. Amendă penală pentru părinți. Mai trebuie și familia să tragă ponoase, să simtă că are răspundere. Nu mai dați vina, mereu și mereu, pe profesori, școală etc. Au și ei/ele parte din vină, dar mult mai puțin decât mediul din care vin copiii, supa aia primordială care conține părinții abuzatori, mediu corupt, poliști nepăsători, politicieni veroși și demagogi. Educația nu înseamnă doar școala. Dacă societatea nu mai e capabilă să producă/impună modele (eroi), atunci suntem terminați.
Iată rezultatul îndelungilor eforturi de a le lua profesorilor bruma de autoritate, mai ales acum, că familia este praf în România (părinții sunt ocupați, troglodiți, plecați la muncă cine știe pe unde, sau alcoolici, sau pur și simplu nu dau doi bani pe educație... ca și politicienii). Probabil că ar trebui înființat un tribunal pentru minori care să judece faptele făcute cu bună-știință... că nu putem da vina în permanență pe vârsta crudă a făptașului... Un tribunal care să judece ce răspundere le revine părinților pentru faptele copiilor. Căci copiii trebuie educați cumva. Cumva autoritatea oamenilor mai în vârstă trebuie să se manifeste, să corecteze, să îndrepte, să nuanțeze comportamentul copiilor. Nu spun că prin violență, dar trebuie găsită calea prin care copilul trebuie să învețe alfabetul civilizației. Acasă, pe stradă, la școală.

Autor: Sorin ȘERB

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu