sâmbătă, 8 aprilie 2023

Cenaclul Scriitorilor sub semnul lui Nichita...

 


Sâmbătă – 08.04.2023, orele 11,00 Sala de cenaclu „Ion Burnar”, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, Baia Mare – a avut loc o nouă întâlnire a Cenaclului Scriitorilor din Maramureș. Cum, în 31 martie s-au împlinit 90 de ani de la nașterea poetului Nichita Stănescu, am deschis întâlnirea cenaclieră cu un „Medalion Nichita”, susținut de prof. Vasile Leschian. „Nu sunt decât o pată de sânge care vorbește”, cunoscutele cuvinte ale lui Nichita au adus cu ele imaginea unui om modest în înfățișare, dar armura modestiei îmbracă unul dintre cei mai importanți scriitori ai secolului douăzeci, autor canonic, caracterizat prin impetuozitate, autenticitate și profunzime. Istoricul și criticul literar Vasile Leschian a avut ocazia să îl cunoască și să îi fie alături, lui Nichita, în pelerinajul său prin Maramureș. De altfel, ca peste tot pe unde a trecut, Nichita Stănescu și-a pus amprenta personalității sale pe maramureșeni  și pe aceste locuri. A fost binevenită intervenția, despre poetul plecat dintre noi  de patru decenii,  a  istoricului literar Vasile Leschian. Ne-am smuls cu greu din farmecul personalității invocate de colegul nostru, dar clepsidra timpului ne-a  atenționat, clipele se scurg. 

Ne-am întors la timpul prezent.  Cunoscutul epigramist Vasile Țâncaș, înainte de a ne încânta cu savuroasele sale epigrame, a considerat că ar fi un gest colegial de bun venit să îi dea întâietate, la lectură, mai tânărului nostru coleg, care urma să citească pentru prima dată într-un cenaclu.  Așadar, avem și  un debut absolut. Este vorba, după cum am anunțat,  despre tânărul Remus Mihai Jurca, care a citit poezie.  Și cum, cel puțin teoretic suntem în plină primăvară, prima poezie citită de Remus a fost: „Ploaie de primăvară”. Au urmat: „Nebuna”, A trecut trenul”, „Student on-line”.

 Prima care a luat cuvântul a fost doamna profesoară Lotica Șarlota Vaida, care remarcă imaginile frumoase vizuale și auditive. Îi sugerează lui Remus, să concentreze toate acestea în rânduri puține și concise. Este păcat ca sentimentele transmise de poet și starea poetică să se dilueze. Profesorul Vasile Leschian și-a luat în serios rolul de critic literar, dându-i sfaturi punctuale mai tânărului coleg. A început cu recomandarea unei lecturi poetice solide, cuprinzându-i pe: Omar Khayam, Shakespeare, Byron, Eminescu, Nichita Stănescu, etc. Apoi i-a recomandat să iasă de sub imperiul rimei căutate, care duce de multe ori la pierderi poetice. Domnul profesor ar fi putut să îi dea multe sfaturi, „zi de vară până-n seară”,  dar timpul pune opreliști chiar și bunelor intenții. Și apoi, Remus Mihai Jurca are potențial,  iar timpul este de partea lui. 

A urmat colegul Vasile Țâncaș, care ne-a făcut o surpriză, citind de data aceasta poezie și nu epigrame. Poeziile sale au o puternică amprentă socială: „O nouă primăvară”, „ Cei din politică”: are și poezii de o sensibilitate aparte: „Iubiți Femeia”, „Mama”. Fiind un scriitor consacrat, timpul criticilor a fost mai scurt, poate și de frica unor răzbunări pamfletar-epigramistice(!?!). Celor doi lectori: Felicitări! Mult succes! 

După cum am anunțat la timpul potrivit, i-am primit printre noi pe membrii Clubului Epigramiștilor  „Spinul”, Baia Mare. Este vorba de epigramiștii, poeții și scriitorii: Smaranda Iuga, Ioan Șiman, președintele acestui club și Vasile Țâncaș. Vasile Țâncaș este membru al Clubului Epigramiștilor  „SPINUL” , Baia Mare, din luna martie 2007. A debutat cu  epigrame în revista SPINUL, nr. 6, iunie 2007, publicând de atunci în fiecare număr, până în decembrie 2020, când a apărut numărul 60, ultimul număr. A devenit membru al acestui club din anul 2007 și în anul 2008 a fost primit membru al Uniunii Epigramiștilor din România, (U.E.R.). Începând cu anul 2008, a publicat și în Revista „EPIGRAMA”, revista U. E. R., cea mai prestigioasă revistă de gen din România. A apărut, cu epigrame publicate, în optsprezece volume colective, editate de unele cluburi de epigramiști din țară ori în volume publicate de U. E. R., cu epigrame pe diferite teme, cu care a participat la concursuri organizate de U.E.R. Vasile Țâncaș a publicat două volume de epigrame: ,, 601 FIX " în anul 2017, având 600 de epigrame și ,,MĂSURI ÎN PANDEMIE " în anul 2021, având 400 de epigrame. Volumele au fost „gustate”,  bine primite și apreciate de către cititorii iubitori ai epigramei și nu numai. Vasile Țâncaș a participat la mai multe concursuri de epigrame,organizate de unele cluburi din țară ori de U E R, fiind antalogat  în mai  multe volume de epigrame. La toate aceste concursuri participă și epigramiștii plecați în străinătate. Talentul și munca sa au fost răsplătite în cadrul unor concursuri de epigrame. 

Ne revedem în data de 22 aprilie 2023. Vor citi: poetul și epigramistul Ioan Șiman și poeta Flavia Oltea Foltoș.

Sărbători fericite!


FLORICA BUD

Președintele Cenaclului Scriitorilor Maramureș

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu