Atitudinea de la zero la minus/plus infinit
(Gelu Dragoş – „Singurătatea poetului”, Ed.
Grinta, 2021)
...trece printr-o ecuaţie de drum cârpit.
„Singurătatea poetului” e însăşi toamna lui smulsă de pe cracă şi pusă la
vedere ca o sperietoare de aripi. Lumea se face şi se desface ca niciodată,
adormită,orbită, asurzită, muţită şi uneori şchioapătă şi ciungă. Lume de
balast în care au rămas însă câteva credinţe colosale.
Poetul Gelu Dragoş e asemenea unui erou de la
Termopile care se încăpăţânează pun(ct)ând preţul vieţii veşnice înaintea celui
al clipei fumegânde. Astfel, crede şi spune el de prin scorbura destinului,
fără temeri doar adumbrit-gândit-încătuşat în proptiile-i visuri: „Întotdeauna
meşterul Manole va rămâne cocoţat pe acoperiş/ îşi va frânge picioarele dar va
rămâne măreţia...// Întotdeauna la treizecişinouă de ani fiecare dintre noi/ va
muri odată cu voievodul cuvintelor Eminescu.../ Întotdeauna rămând destul de
multe stele pe cer când ne îndrăgostim/ ca să le privim şi să le botezăm după vrerea
noastră.../ Întotdeauna un drum va duce spre un sfinx ocrotitor şi rece/ ce ne
va aminti cât de repede se scurge nisipul clepsidrei.../ Întotdeauna va creşte
iarba peste umerii străbunilor noştri/ încât istoria va fi cartea de căpătâi a
neamului meu.../ Întotdeauna o să ne iubim mama părinţii bunicii şi fraţii/ iar
viaţa o să ni se pară blândă şi un vis ce dăinuie perpetuu.../ Întotdeauna vom
fi călători pe acest pământ în care şi eu gelu/ o s-o caut cu disperare pe fata
morgana şi o să/ îngenunchez în faţa ei/ Întotdeauna... „ (Constatare).
Sentimental profund străduindu-se să aşeze valorile
ca pe stele, stele de unicorni în fruntea unei epoci de deznădejde, poetul nu
pridideşte însă a-şi vărsa amarul. Echilibristica aceasta între extreme pare
să-l caracterizeze ca pe un exaltat care a învăţat să fie şi ipohondru,
socialmente vorbind: „din barul lui buciuman n-ai nicio perspectivă,/ ne trezim
uneori din perspectivă şi constatăm/ că trec anotimpurile peste noi, se rup
prieteniile/ şi călcată-n picioare e urma paşilor noştri./ ne ardem viaţa între
nimicuri, prostii şi minciuni/ şi devenim uşor prizonierii propriei vieţi;/
tinereţea se scurge şi inima prinsă-n ştreang devine;/ ne trăim iubirile în
sms-uri, pe facebook sau mess/ privim titlurile cărţilor pe internet dar uităm
să învăţăm povestea;/ participăm zilnic la lansări de cărţi şi nu de nave/
(acolo am avea şansa să evadăm pe mări şi oceane)/ aici ne înscriem la cuvânt
ca nişte epigoni ce suntem/ iar apoi ne îmbătăm mai ceva ca-n birtul din colţ;/
timpul risipit astfel nu-l putem lua înapoi –/ se duc toate-n van şi dorinţele
noastre seacă/ doar lacrimile ne mai hrănesc zi şi noapte;/ a sosit Vremea
aceea şi-o trăim din plin...” (Fără perspective).
Sfărâmare existenţială, ca într-o vârstă de probă –
neîmplinită, şi totuşi se găsesc suficiente resurse pentru un parcurs chiar
dacă forţat (de împrejurări, de răutăţi, de inerenţe). Filtrul conştiinţei
scoate la iveală smaraldul: „Iubirea”: „singură/ deznădejdea doar îmi era/
vecină/ motiv de a pleca de-acasă/ cât mai departe// dacă mă mai iubeşti/
câtuşi de cât/ ia-mi urma prin nămeţii/ groşi până la Cer// te voi pândi
uneori/ să mă încredinţez/ dacă mărşăluieşti/ vitejeşte/ pe cărările
nebănuite// într-o zi cu miresme/ te vei convinge/ că pe întinderea/ câmpiei/
sunt doar eu/ lup singuratic”.
Etalând faţetele realităţii, fără a fi vreun
propovăduitor al apocalipsei (de altfel nici nu e nevoie, avem suficiente
dezastre încât dau pe dinafara veacului), Gelu Dragoş afişează cu fineţe
plenitudinea celor trăite dorite/nedorite, într-un flux seismografic care
convinge asupra metamorfozelor în (in)stabilitatea universului, despre care am
putea crede că ar fi chiar un organism viu (dacă nu mort din naştere).
Parcă ar fi un răzbunător al nedreptăţilor lumii,
Gelu Dragoş!
Daniel Adrian MARIAN, Uniunea Scriitorilor din România
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu