Onoratului cler împreună slujitor, cuvioșilor călugări și călugărițe,
iubiților credincioși greco-catolici și tuturor creștinilor iubitori de
Dumnezeu.
Iubiți frați și surori
în Cristos,
Învierea Domnului este
evenimentul central al credinței noastre, care ne definește identitatea
creștină. Încă din zorii existenței Bisericii, vestirea Evangheliei își avea
punctul de forță în Învierea lui Cristos, așa cum observăm în prima predică
rostită de Sfântul Apostol Petru: „Dumnezeu L-a înviat pe Acest Isus, Căruia
noi toți Îi suntem martori” (Fap 2,32). Prin urmare, parafrazându-l pe
Tertulian, putem spune că suntem creștini deoarece credem în Înviere: în
Învierea lui Isus, care este și izvorul învierii noastre. Dacă am renunța la acest
adevăr de credință, întreaga învățătură creștină despre mântuire s-ar
dezintegra, iar Isus ar rămâne pentru noi doar un model admirabil de umanitate
și de moralitate. Isus este mai mult decât atât! În conștiința apostolilor și a
primilor creștini, Isus este Fiul lui Dumnezeu întrupat, care a pătimit pentru
răscumpărarea noastră din robia păcatului, care și-a jertfit viața murind pe
Cruce și, înviind din morți, a învins moartea, dăruindu-ne nouă, tuturor celor
care Îl urmăm, Viața cea veșnică.
De la cea mai fragedă
vârstă, suntem obișnuiți să trăim acest moment împreună cu familiile noastre,
cu comunitatea căreia îi aparținem și să-l celebrăm într-un mod cu totul
aparte, care cuprinde toate aspectele vieții noastre: suntem îmbrăcați „de
sărbătoare” pentru acest eveniment solemn, pregătindu-ne în același timp și
haina sufletească, printr-o perioadă de rugăciune mai intensă, prin post,
printr-o spovadă mai atent făcută. Timpul dedicat acestei sărbători este, de
asemenea, unul deosebit. În anumite zone ale țării, oamenii se trezesc
dimineața devreme pentru slujba Învierii. În alte părți, ei merg la biserică
noaptea târziu. Cu toții avem lumânări aprinse în mâini, manifestând astfel în
mod simbolic lumina care se reaprinde sau se întețește în sufletele noastre.
Toate aceste elemente
exterioare ne aduc aminte de importanța Sărbătorii Învierii și de felul în care
ea marchează viața noastră, în întregul ei. Și chiar dacă astăzi nu toată lumea
se manifestă așa cum se obișnuia acum 30 sau 50 de ani, aceasta nu schimbă cu
nimic esențialul Învierii. Învelișul auriu sau argintiu, frumos împodobit, al
Evangheliarului, care este scos la Intratul mic în văzul credincioșilor, este
menit să indice tuturor faptul că ceva important se întâmplă în această
procesiune, însă, dacă acest ornament al Evangheliei ar dispărea, dintr-un
motiv sau altul, nimic nu s-ar pierde din importanța Cărții sfinte.
Isus Cristos, Cuvântul
viu al lui Dumnezeu, rămâne mereu același, iar prin Înviere este contemporan cu
fiecare dintre noi și prezent în viața noastră. Tradițiile pascale și armoniile
melodioase ale slujbelor, ritmate de citirea Sfintei Scripturi, au menirea de a
ne conduce la întâlnirea mântuitoare cu El, care este „Învierea și Viața” (In
14,6).
Iubiți credincioși,
Noi suntem membrii
Familiei lui Dumnezeu, în care am fost învredniciți să intrăm prin dragostea
nesfârșită a Tatălui ceresc, prin jertfa și Învierea Fiului, conlucrând cu
harul Spiritului Sfânt. În cadrul acestei Familii universale, a Bisericii
Catolice, Dumnezeu s-a îngrijit de-a lungul timpului de Episcopia de
Cluj-Gherla, care împlinește 170 de ani de existență. Instituită canonic de
Papa Pius al IX-lea în cadrul noii Mitropolii Greco-Catolice de Alba Iulia și
Făgăraș, prin Bula Ad Apostolicam Sedem din 26 noiembrie 1853,
Episcopia noastră și-a desfășurat misiunea cu fidelitate și zel apostolic, dând
o mărturie credibilă despre Cristos cel Înviat și despre importanța comuniunii
cu Sfântul Scaun Apostolic al Romei. Pentru toate acestea, pentru darurile
primite și realizările spirituale și culturale, precum și pentru sprijinul
Providenței în încercări, trebuie să Îi mulțumim Domnului, rugându-L totodată
să ne întărească și să ne călăuzească în continuare pașii pe drumul credinței
și al slujirii.
Sfintele Paști
ilustrează în cel mai înalt grad sensul temei actualului an bisericesc în
Eparhia Greco-Catolică de Cluj-Gherla: „Sfânta Liturghie, ospățul Familiei lui
Dumnezeu”. Sfânta Liturghie este într-adevăr ambianța privilegiată a întâlnirii
Familiei lui Dumnezeu, unde noi ne regăsim, unde noi primim o hrană spirituală
și puterea de a vesti în lume iubirea lui Cristos. În timp ce o familie se
întemeiază prin iubirea reciprocă a mirelui și a miresei, binecuvântată de
Dumnezeu prin preotul slujitor, familia Bisericii este constituită și ținută
permanent în viață de dăruirea totală a Fiului lui Dumnezeu. El este Marele
Arhiereu și Mirele Bisericii, care la fiecare Sfântă Liturghie actualizează
taina Jertfei și a Învierii Sale, oferindu-se pe Sine fiecăruia dintre noi.
Celebrarea Sfintei
Euharistii, în catedrală sau în cea mai umilă biserică dintr-un sat uitat de
lume, dar nu și de Dumnezeu, ne cuprinde pe toți în dragostea lui Cristos,
depășind orice condiționare legată de timp sau de spațiu, unind Liturghia
pământească cu Liturghia cerească. Fericitul Cardinal Iuliu Hossu, atunci când
era închis sau cu domiciliu obligatoriu, sublinia cu smerenie acest adevăr
în Memoriile sale: „Toți sunteți de față la slujbe, toți ați
încăput în camera de la Dragoslavele, unde slujeau toți episcopii împreună pentru
Biserică și popor, toți ați încăput în mica și dărăpănata capelă de la
Căldărușani, la slujba, sfânta jertfă pentru voi, pentru Biserică; toți sunteți
de față în puterea Domnului, toți intrați zi de zi la slujba sfântă liturgică
în camera de la mănăstirea Căldărușani, la etaj, în stânga de la poartă, unde
mă aflu internat a doua oară […], aici voi toți, cu noi, cu toți îngerii voștri
păzitori”.
Sărbătoarea Învierii
Mântuitorului este esențială pentru noi, deoarece este singurul punct ferm de
referință în existența noastră. Putem trăi momente liniștite sau furtunoase,
putem avea momente de pace sau de război, de sănătate sau de boală, de bucurie
sau de tristețe, însă toate acestea devin relative față de acest moment central
din viața noastră. Dacă Fiul lui Dumnezeu a învins moartea și a transformat-o
într-o trecere înspre Viața cea adevărată, tot ceea ce ține de puterea morții
devine relativ, fiindcă noi știm că oricât de dificilă ar fi o perioadă din
viața noastră sau din viața celor dragi, ea este asumată de Mântuitorul Cristos
și transformată.
Suferința însăși
devine în mod tainic mântuitoare pentru noi și pentru semenii noștri. Aceasta,
bineînțeles, nu înseamnă să banalizăm suferința sau să ne prefacem că nu are o
greutate extrem de dificil de purtat. Dimpotrivă, înseamnă să-i dăm un sens,
citind-o la lumina Crucii și a Învierii, unind-o cu suferința Fiului lui
Dumnezeu. Dacă, ajutați de harul dumnezeiesc, facem astfel, atunci intrăm în
logica misticilor și a sfinților, care acceptă suferința pentru ei și pentru
semenii lor, unind astfel jertfa lor cu cea a lui Isus pe Cruce. Cuvintele
fratelui Mihai din Prilog, care spunea: „dacă oamenii ar cunoaște valoarea
suferinței, și-ar fura-o unii altora”, încep să capete sens, chiar dacă rămân
dificil de digerat.
Contemplată în
orizontul Crucii, suferința Bisericii noastre și a Fericiților Episcopi Martiri
devine translucidă, lăsându-ne să întrevedem câte ceva din planul tainic al
Providenței Divine. Anul acesta se împlinesc 75 de ani de la începutul
persecuției comuniste împotriva Bisericii Greco-Catolice din România. Paștile
din acest an au de aceea o semnificație cu totul aparte, fiindcă ne ajută să
citim evenimentele teribile din acei ani de suferință la lumina acestei
Sărbători.
Preasfințitul
Alexandru Mesian amintea, într-unul dintre interviurile legate de acest moment
de mare încercare, felul în care suferința noastră urmează tiparul spiritual al
suferinței Mântuitorului: condamnarea lui Isus de autoritățile de atunci și
condamnarea Bisericii noastre de guvernul ateu; Isus dezbrăcat de haine și
Biserica noastră despuiată de toate bunurile ei; Fiul lui Dumnezeu întemnițat,
bătut și omorât, precum episcopii, preoții, persoanele consacrate și
credincioșii noștri închiși, batjocoriți, chinuiți și omorâți pentru credința
lor; ieșirea la lumină a Bisericii Greco-Catolice, precum Învierea lui Isus din
mormânt. Această logică spirituală se bazează pe legătura intimă dintre Cruce
și Înviere, care au fost unite în viața și în misiunea mântuitoare a lui Isus
și, tocmai din acest motiv, nu trebuie să fie despărțite nici în viața noastră.
Mărturia Fericitului Arhiereu Iuliu Hossu este edificatoare în această
privință: „Iubirea Domnului să o vedem în încercare, în suferință; să
sărutăm dreapta Părintelui Preabun și vom vedea mărirea lui Dumnezeu; cum va
hotărî Domnul, dacă nu aici, în vremelnicie, o vom vedea din fericita veșnicie,
mărirea Domnului întru înălțarea sfintei noastre Biserici. Ea va învia din
mormântul care i s-a pregătit cu grijă și piatra, lespedea grea va fi
răsturnată, și învierea va străluci; nelegiuirea nu va rămâne biruitoare,
minciuna se va destrăma, iar adevărul va străluci biruitor”.
Dacă suntem atenți, și
în viața noastră regăsim în mod similar aceste etape. Chiar dacă nu mai trăim
momentele unei persecuții de acel fel, suferința, și chiar moartea, este într-o
manieră sau alta prezentă în viața noastră sau a familiei noastre. În acele
momente avem nevoie mai mult ca oricând să cerem ca lumina Învierii să lumineze
întunericul încercărilor. În zbuciumul acelor clipe avem nevoie mai mult ca
niciodată de Sărbătoarea Paștilor în sensul de Sărbătoare zilnică, de întâlnire
cotidiană cu Cristos, care, deși a înviat, continuă să poarte semnele
pătimirilor.
Iubiți credincioși,
Astăzi, pe lângă
încercările interioare, personale, amplificate de perioada extrem de dificilă a
pandemiei, cu toții simțim angoasa provocată de teribilul război din Ucraina,
care, la puțini kilometri de noi, readuce în actualitate moartea și suferința.
În încercările
noastre, glasul Îngerului Învierii răsună din nou: „Nu vă temeți!”. Isus ne
încurajează: „Pace vouă”, „Bucurați-vă”, „Eu sunt cu voi în fiecare clipă!”. Ce
înseamnă aceste cuvinte? Înseamnă cumva că trebuie să ne prefacem că nu există
război sau să închidem ochii pentru a nu-l vedea? Înseamnă oare că nu mai
există boala, suferința sau moartea în viața noastră sau a celor dragi? Nici
vorbă! Înseamnă, în schimb, că nimic din toate acestea nu ne poate despărți de
dragostea lui Cristos. Înseamnă că și dacă am fi atinși de aripa morții, Isus
ne așteaptă chiar acolo, în acea clipă de singurătate extremă, pentru a ne
spune și nouă „nu te teme” și a ne conduce înspre Viața veșnică.
Vrem sau nu vrem,
viața noastră nu se rezumă la acest pământ. Cu cât vom înțelege mai repede
acest lucru, cu atât va fi mai bine. Acest adevăr era cunoscut și celor
dinainte de Cristos. Darul Fiului lui Dumnezeu, pe care îl celebrăm în
Sărbătoarea Învierii Domnului, este în schimb acela că momentul morții noastre
nu mai reprezintă un sfârșit, ci un nou început. Un început în care viața
noastră, precum viața unui nou-născut, se deschide înspre o realitate nouă, pe
urmele Fiului Celui Întâi Născut. Pentru această nouă realitate ne pregătește
marea Sărbătoare a Paștilor și fiecare Sfântă Liturghie la care participăm,
retrăind taina Învierii Domnului. Pentru această Mare Trecere ne pregătim
întreaga noastră viață, cerând lui Dumnezeu și Maicii Sfinte harul unei morți
„bune”, adică al unui sfârșit creștinesc al vieții noastre pământești. Atunci
când recităm rugăciunea Rozariului, îi cerem Maicii Sfinte încontinuu să fie
lângă noi „acum și în ora morții noastre”. O mamă este tot timpul prezentă
atunci când glasul fiului o cheamă, însă chiar dacă o mamă ar uita de rodul
pântecelui ei, Maria, Maica lui Dumnezeu și Maica noastră, nu ne va părăsi
niciodată.
Întăriți de prezența
lui Isus Cristos, mort și înviat din iubire pentru noi, consolați de dragostea
Maicii Sfinte, să ne aducem aminte încontinuu unii altora motivul speranței și
păcii noastre: „Cristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, și
celor din morminte viață dăruindu-le”.
Cu prilejul acestor
Sfinte Sărbători pascale, vă binecuvântez în numele și cu dragostea lui Isus
cel Înviat, dorind fiecăruia în parte și întregii Familii a lui Dumnezeu din
Eparhia de Cluj-Gherla, bucurie, sănătate și speranță.
† Claudiu Lucian Pop
Episcop Greco-Catolic de Cluj-Gherla
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu