Sâmbătă – 22.04.2023, orele 11,oo Sala de cenaclu „Ion Burnar”, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, Baia Mare – va avea loc o nouă întâlnire a Cenaclului Scriitorilor din Maramureș. Vom avea din nou un debut cenaclier. Este vorba despre studenta Flavia Oltea Foltoș, care va citi poezie. La polul opus al experienței și vârstei, binecunoscutul epigramist și poet Ioan Șiman ne va binedispune cu ironia și umorul epigramelor sale savuroase. Profesorul Ioan Șiman, președintele Clubului Epigramist „Spinul”, s-a născut la data de 11 aprilie 1932 în Sighetu Marmației. Este absolvent al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, Facultatea de matematică și a predat în acest domeniu în mai multe localități din Maramureș (Rona De Jos, Călinești, Berbești, Vad etc.). Este preşedintele Clubului epigramiştilor „Spinul” încă de la înfiinţare, din anul 2002, membru al Uniunii Epigramiştilor din România și al Asociaţiei Scriitorilor din Baia Mare. A debutat în cotidianul „Graiul Maramureșului”, în anul 1994, și apare cu poezii şi epigrame în „Spinul”, „Graiul Maramureșului”, „Epigrama”, „Acus”, „Cugetul”, „AG pe rime”. Dintre volume amintim: Prin anotimpuri, Baia Mare, Editura Gutinul, 1995; Altarul gândurilor, Baia Mare, Editura Cybela, 1996; Piaţa de catrene, Baia Mare, Editura Umbria, 1997; Iluzia descătuşării, Baia Mare, Editura Ariadna, 1998; Spinul înflorit, Baia Mare, Editura Helvetica, 1999; Risipa de crepuscul, Baia Mare, Editura ISO, 2000; Un joc de-a fi, Baia Mare, Editura ISO, 2001; În creuzetul timpului, Baia Mare, Editura Cybela, 2003; Descântec de… răspăr, Baia Mare, Editura Gutinul, 2004; Prierul uzurpat, Baia Mare, Editura Gutinul, 2004; Învârtită cu… vorbe, Cluj-Napoca, Editura Risoprint, 2005; Crâmpeie de... oglindă poznaşă, Baia Mare, Editura Maria Montessori, 2007; Picături pentru... farmecul cotidian, Baia Mare, Editura Eurotip, 2008; Timpul – zeu nebun, Baia Mare, Editura Eurotip, 2009; În poruncile firii, Tecuci, Editura Transilvania, 2011; Răbufnire octogenară, Baia Mare, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”, 2012; Ripostă la... năravul de drept. Catrene de toată seama, Vol. 1-3, Baia Mare, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare, 2013; Destinul travestit, Baia Mare, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare, 2015; Secțiuni în cotidian. Rondeluri și fabule, Baia Mare, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare, 2015; Mostre din casa noastră. Mozaic literar, Baia Mare, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare, 2017; Pe faţă, prin dos. Versuri în răspăr. 2017-2018, Baia Mare, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare, 2019; Refacem lumea, ca la noi. Stihuri aparte. 2018-2019, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare, 2020. Talentul, străduința și munca profesorului de matematică Ioan Șiman au fost răsplătite cu următoarele premii: Premiul II acordat de Casa Orăşenească de Cultură Vişeu de Sus, obţinut în cadrul Festivalului Concurs Interjudeţean „Zâmbete în Prier” (2004), Premiul I, acordat de Cenaclul de Satiră şi Umor „Pupăza”, obţinut la cea de-a 3-a ediţie a Festivalului Concurs Interjudeţean de Satiră şi Umor „Zâmbete în Prier” (2005), Premiul II la secţiunea volume publicate pentru volumul Învârtită cu… vorbe, acordat de Cenaclul de Satiră şi Umor „Pupăza” Vişeu de Sus (2006), Diplomă de excelenţă acordată de Clubul „Spinul” Baia Mare, „pentru întreaga activitate de promovare a epigramei băimărene” (2007), Diplomă de merit acordată de Uniunea Epigramiştilor din România, cu ocazia împlinirii vârstei de 75 de ani, „pentru apor¬tul excepţional la promovarea epigramei româneşti şi în conducerea Clubului epigramiştilor „Spinul” din Baia Mare” (2007), Diploma Opera Omnia, acordată de Cenaclul de Satiră şi Umor „Pupăza”, cu ocazia participării la cea de a V-a ediţie a Festivalului Naţional de Satiră şi Umor „Zâmbete în Prier”, „pentru întreaga operă literară şi pentru activitatea de promovare a valorilor culturale naţionale” (2007), Premiul „semper fidelis” acordat de Cenaclul de Satiră şi Umor „Pupăza” Vişeu de Sus, cu ocazia participării la Festivalul Naţional de Satiră şi Umor „Zâmbete în Prier” (2009), Premiul Asociaţiei Scriitorilor Baia Mare pentru volumul de epigrame Picături pentru… farmecul cotidian, obţinut în cadrul concursului Cărţile Anului 2008 (2009), Premiul literar pentru poezie, pentru volumul Timpul, zeu nebun, acordat de Asociaţia Scriitorilor Baia Mare, în cadrul concursului „Cărţile Anului 2009” (2010), Premiul III la secţiunea de concurs „creaţie literară-manuscris”, acordat de Casa de Cultură a Sindicatelor Bistriţa, cu ocazia participării la Festivalul de Satiră şi Umor „Mărul de Aur” (2011), Premiul I acordat de Consiliul Local al Municipiului Baia Mare şi Asociaţia CASPEV, „pentru participarea la concursul Epigrame şi umor doar pentru cunoscători” (2011). Felicitări, domnule profesor! Vă așteptăm!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu