de Gheorghe Pârja
Cimitirul Horecea din Cernăuți nu este numai un loc
de veșnică odihnă, ci și un spațiu al memoriei românești. Aici își dorm somnul
etern personalități ale culturii, istoriei și politicii noastre, care au marcat
vremea prin lumina minții lor. Am fost de câteva ori la Horecea, ultima dată,
în urmă cu cinci ani, când am sărbătorit, cu românii din Cernăuți, Centenarul
Unirii Bucovinei de Nord cu Patria – Mamă. Am constatat cu durere că, sub
presiune a două regimuri imperiale, am fost nevoiți să ne exilăm morții. Zic
asta, deoarece am fost o Patrie Întreagă. Au fost ascunși de memoria
generațiilor. Morții noștri au devenit politică de stat. Puterea roșie a
interzis și lacrimile. Așa, morții noștri au trebuit să mai moară încă o dată.
Asta a fost voința marilor puteri, care au străbătut două veacuri pe aceste
meleaguri.
Din nou, Bucovina de Nord a devenit un punct
sensibil pentru români. Invazia Rusiei în Ucraina a atins și teritoriile istorice
românești, rămase în corpul statului ucrainean. Cu toată compasiunea pentru
moarte și ruină, nu putem renunța la istoria noastră. Apreciez solidaritatea
sinceră a românilor față de ucraineni, încă din primele ceasuri ale războiului,
dar nu confund lucrurile. Înțeleg timpul istoric tragic prin care trec vecinii
noștri, dar nu mă pot preface că învățatul Aron Pumnul, profesorul lui Mihai
Eminescu, are mormânt la Cernăuți. Nu am patimi conjuncturale, ci doresc
ilustrarea unei realități. Acolo, pe strada Zelena, am văzut mormântul
pictorului Epaminonda Bucevschi. Alături, pe cel al lui Eudoxiu Hurmuzachi,
istoric și militant pentru drepturile românilor din Imperiul Habsburgic. Apoi,
cel al lui Zaharia Voronca, luptător pentru limba română în Bucovina de Nord.
Da, se vede că lupta pentru limba română aici are
durată. Apoi, familia Mihai Sbierea, familia Șandru, cripta familiei Bejan, a
familiei Bodea, familia Verdeș, familia Stratulat. Lângă mormântul impunător al
lui Aron Pumnul am descoperit, printre buruieni, cripta Aglaiei Drogli, sora
mai mică a lui Mihai Eminescu, virtuoasă pianistă, care a concertat cu Ciprian
Porumbescu. Mi-a fost dat să văd cu ochii mei cum era batjocorit mormântul
Aglaiei. Lespezi sparte, cruci răsturnate, golul gropii ca un cosmos orb.
Periodic, au apărut știri despre starea mormintelor românești din cimitirul
Horecea, din Cernăuți. Până a fost în viață, scriitorul Dumitru Covalciuc a
făcut apeluri disperate în țară, pentru a îndrepta starea de fapt. Dar nu a
venit nicio inițiativă. Zadarnic istoria striga din cimitir. Și mai strigă.
În anul 2011, Parlamentul României votase o Lege,
nr. 68, prin care s-a instituit Ziua Națională de cinstire a memoriei
românilor. Fără niciun efect pentru morții noștri de la Cernăuți. Acea lege se
referea și la victimele masacrelor de la Fântâna Albă, din acel 1 aprilie 1941,
și din alte zone, ale deportărilor și ale foametei. Aflu de la confratele Ion
Andreiță că anul acesta ceremonia de la Fântâna Albă, unde au fost uciși peste
3000 de români de către soldații sovietici, pentru că doreau să treacă în
România, a fost confiscată de autoritățile ucrainene și transformată într-o
manifestare culturală. Au scos steagul românesc de pe Memorial, s-a intonat
imnul ucrainean, iar delegații românilor s-au refugiat la câțiva zeci de metri
de manifestare, unde au ținut înlăcrimata slujbă.
La acest trist episod voi reveni. În schimb, în
cimitirul Horecea se întâmplă lucruri ciudate. Peisajul sinistru, cu cavouri
părăsite, cruci crăpate, morminte devastate este completat cu o știre
îngrijorătoare. Jurnalista Doina Cernica a transmis vestea că viceprimarul
orașului Cernăuți, domnul Igor Krohmal, a propus scoaterea românilor morți din
locurile lor de veci. Peste 200 de morminte, din cimitirul Horecea, vor fi
scoase la licitație. Mai întâi, vor fi exhumate osemintele românilor, apoi
locurile vor fi puse în vânzare. Nimic nu se spune despre valoarea liturgică și
culturală a cimitirului. Marele duhovnic Ilie Cleopa spunea despre cimitire că
ele reprezintă facultatea facultăților și școala școlilor.
Mi-am adus aminte că în celebrul cimitir din
Cernăuți își dorm somnul de veci vreo zece membri ai Academiei Române. Știu din
surse sigure că înaltul for academic a făcut demersuri pentru amenajarea unor
morminte, dar autoritățile cernăuțene nu au răspuns la apelul Academiei. Dacă
oamenii cei vii se luptă pentru identitate, pentru limba română, te întrebi
firesc, de ce nu sunt lăsați să se odihnească în pace acei români care au lăsat
un semn la Cernăuți. Sau tocmai semnul acela incomodează? Cum a deranjat și
simbolul care atesta vechimea orașului, scris într-un hrisov dat de Mircea cel
Bătrân în anul 1408. Însemnul a fost alungat din piață. Apoi și legea
minorităților este un afront adus și românilor trăitori pe acele teritorii.
Care știm cum au fost luate. Prea se leagă unele
lucruri. Am scris aceste rânduri cu o curată sinceritate. Sunt alături de
suferința poporului ucrainean. Dezaprob moartea și ruina, tristețea bejeniei,
dar nu uit de istoria românilor, care, după cum se vede, strigă și din
cimitire. Datorită unor lideri ucraineni, care nu țin seama că respectul
trebuie să fie reciproc. Mizez pe o înțelegere între țările noastre. Eu sunt
alături de suferința din vecini!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu