Alexandru Racu: “Hopa, s-a trezit Feminism România!”

 

Hopa, s-a trezit Feminism România! După ce n-au scos un cuvânt despre cântările Gheboasei, ca să nu fie considerate rasiste, feministele noastre au găsit, din nou, vinovata de serviciu pentru moartea mamei credincioase de la maternitatea din Botoșani (și pentru tot ce se întâmplă rău în țara asta). Ați ghicit: Biserica Ortodoxă Română.

Feminism România se folosește de moartea unei femei credincioase, care a cerut să-i fie salvată viața după ce pierduse sarcina, pentru a promova dreptul de a întrerupe sarcina la cerere. Dacă nu cumva chiar obligația. Căci așa cum ne informează Feminism România,

Alexandra nu a păstrat sarcina pentru că a vrut, ci pentru că a forțat-o Biserica Ortodoxă Română. Doar femeile care avortează o fac de bună voie, fără să fie silite de nimeni, nici de bărbat, nici de patron și piața forței de muncă, nici nu se poate spune că au avortat nu pentru că asta voiau de fapt, ci pentru că au fost spălate pe creier în laboratoarele gender care se ocupă cu reeducarea tinerelor și adolescentelor (și uneori și cu transformarea lor în bărbați, prin metode chimice și chirurgicale).

Așadar, să recapitulăm. Gheboasă vomită pe scena celui mai mare festival din țară niște versuri de un misoginism abject și patologic. Feministele nu zic nimic. O mamă creștin-ortodoxă moare pentru că i s-a refuzat asistența medicală menită să-i salveze viața, nu pentru că i s-a refuzat ‘dreptul’ de a-și omorî copilul în pântece. Feminism România se trezește și dă vina, of course, pe Biserica Ortodoxă Română; se folosește de moartea unei femei care avea cu totul alte convingeri decât feministele pentru a promova convingerile feministelor, foarte frumos; și arată că nu dă doi bani pe libertatea de alegere pe care pretind că o apără, pentru că, nu-i așa, alegerile sunt libere doar dacă alegi așa cum crede Feminism România că ar trebui să alegi.

Conform acestei logici bolșevice, avorturile forțate la care sunt supuse femeile în China sunt, de fapt, o formă de eliberare. De fapt, poate că nici n-a fost așa de rău că au omorât-o pe Alexandra. În fond, era un exemplu prost pentru celelalte femei, avea idei reacționare. Viața ei nu slujea cauzei feministe, iar cauza, după cum bine știm, e întotdeauna mai importantă decât persoana. De aici și lipsa totală de jenă în a te folosi de moartea unei persoane pentru a-ți susține propriile idei, cu care decedata, Dumnezeu s-o odihnească, nu avea nimic în comun.

Te întrebi ce e mai scârbos: versurile lui Gheboasă sau genul ăsta de feminism?

Autor: Alexandru Racu