Poetul Răzvan Ducan își împlinește visele cu perseverență

 

   Nu s-a uscat  bine cerneala de la lansarea volumului de poezie ”Când voi fi mare, vreau să mă fac poezie” la Târgu Lăpuș cu poeta Valeria Bilț în prin-planul culturii Țării Lăpușului, că iată, poetul mureșean Răzvan Ducan ne propune la doar câteva luni de zile un nou volum: ”Din vasele mele comunicante”, Editura  ”Vatra Veche” Târgu Mureș, ceea ce mă duce cu gândul, la ce am mai spus de altfel, Răzvan Ducan respiră poezie, prin venele lui curge poezie, prin poezie se autodefinește iar fiecare exercițiu liric și stilistic ni-l prezintă așa cum este autorul: fericit, mândru, entuziast, calm, nostalgic, plictisit, emotiv, furios, provocator, trist...

    În poezie, Răzvan Ducan este în Lumea Lui pe care nu o iartă pentru multiplele greșeli, dar mai există o lume pe care și-a creat-o în timp, SINGUR, suferind atâtea nedreptăți sau văzând atâtea gesturi nepotrivite de la ”vlădică la opincă” încât, probabil, i-a amintit în calitatea de profesor la Târnăveni de Ion Creangă și ”Prostia omenească”. După atâta vreme, despre prostia acestei lumi vorbește poetul, numai că o face subtil, cu subînțeles, cu metaforă, cu comparații, cu un arsenal de poet care nu mai are de demonstrat nimic, eventual de-a își  vedea poporul fericit!

    Simți în scriitura lui Răzvan Ducan timpul ciudat pe care-l trăim, dar poetul este arhitect al locului și lumii lui, are o viziune proprie a lucrurilor cu care intră în contact și nu întâmplător poeziile lui au asemenea titluri: ”Localitatea smart”, ”În viitor”, ”De ce nu piste și pentru poezie?”, ”Un nou sortiment de pământ, în curând la market”, ”Firmă de sfâșiat haine”, ”La cea de a doua venire”, ”În viitorul apropiat”, ”Litoralul de pe Târnava Mică”, ”Orașul cu un singur înlocuitor”, ”Voi ajunge”, ”Poeții”, ”Biserica lui Păunescu”, ”Lansare de carte”, ”Călătorie în glanda pineală”, ”La bară”, ”Trăiesc”, ”Din bucata mea de mâine”, ”Bună dimineața, Târnăveni”, ”La un moment dat”.

  ”Din vasele mele comunicante” adică volumul la care facem vorbire, descoperim că: ”La mine în localitate/ girafele pun becuri,/ iar râmele fac canalizarea” ceea ce nu-i rău, acestea fiind profesioniști, nu ca în lumea umană reală; ”Unei găini i-am dat/ Să ciugulească hârtie,/ Și în loc de râcâit,/ A-nceput să scrie.// Unui elev i-am dat,/ Și a înțeles cu grație,/ Tot ce a scris găina,/ Redând cu intonație.// De atunci, când scrie,/ Elevul cu pricina,/ Ca să-mi descifreze,/ Chem repede găina”, într-o țară în care proiectul ”România educată” a eșuat lamentabil iar analfabeții funcționali s-au înmulțit îngrijorător de mult; ”Nu mai e balaurul zugrăvit în biserici,/ acum are telefon mobil/ de ultimă generație/ și aplicația lui atacă credulitatea,/ de îți ia cât ai clipi,/ banii din cont/ și sufletul din piept.// Așadar,/Gheorghe,/ fii atent să nu ajungi/ perdant de serviciu/ sau, mai rău,/ să iei chipul balaurului/ la care tânjești”, într-o Românie în care marii corupți trăiesc ca-n sânul lui Avraam în Grecia și Italia, drogații conduc mașini de lux și mituiesc polițiștii, femeile gravide mor în spitale, pensiile speciale nu pot fi tăiate nici măcar de amenițările U.E. și balaurul lui Gheorghe se resemnează: ”Ne vom ofili/ într-o lume de holograme,/ până vom lua chipul și asemănarea/ locului iluziei.// Aici ne vom îndrăgosti enter,/ până când un incubator/ ne va anunța că suntem părinți,/ cărora li s-a repartizat/ un spațiu locativ pentru a-l iubi.// Numărarea va începe de acolo.”, desigur că ne vom ofili, ne vom usca ca nație într-o țară în care guvernanții își bat joc de pensionari iar tinerii sunt obligați să stea cu părinții și după căsătorie, fiindcă locuințele sunt scumpe și doar 15% își permit să-și achiziționeze prin programul ”Prima casă”; De ce nu piste și pentru poezie, /pe unde poeții să circule/ nestingheriți cu capul în nori,/ cu marcaje corespunzătoare/ viselor la purtători?// De ce nu și poeții/să fie în siguranță,/ într-un spațiu rezervat doar lor,/ unde să alerge desculți,/ fără opreliști, prin iarba stelelor?”, aici sunt întrutotul de acord cu poetul vis-a-vis de doleanțele pentru confrați,  dar doresc să-i reamintesc că suntem ”campioni” la piste pentru biciclete în satele românești îmbătrânite, ba mai mult avem și parcuri năpădite de buruieni, avem terenuri în pantă și săli de sport lângă cimitire, parcuri cu aparate de fitness moderne, repet pentru bătrânii satului care sunt nevoiți să-și lucreze pământul pentru a nu muri de foame și a putea plăti facturile la energia electrică; ”Peste puțin timp,/ Femeile vor face dragoste cu roboți,/ Care le vor însămânța cu siliciu,/ Născând apoi plaje întregi de viciu.// Bărbații vor deveni niște anexe,/ Abside al unui sens pierdut,/ Femeia va fugi cu un robot,/ De la soțul cel mai avut.// Vor cere și drept de mariaj,/ Cu acești amanți setați de-a aduce,/ Mecanica sexului la cote ce va urca,/ Sexul normal pe o altă cruce.”, chiar nu știu ce să zic iar dacă aș fi Ciucă ori măciucă aș apela la inteligența artificială, Ion să-mi vorbească despre dragoste și sex; ”Iubiți postumitatea mea/ Mult mai mult decât ceea ce sunt antum,/ Când mă luați în prima linie a derâderii,/ În speranța de-a fi carne de tun.// Iubiți părăstasul meu/ Și mai puțin aerul respirat de mine,/ Mă periați ca pe un mort, încă de viu,/ În jocul de-a v-ați ascunselea cu propriul sine.// Așa că vă interzic să spuneți ipocrit,/ că poetul Răzvan Ducan/ ar fi împlinit un număr de ani,/ Ca și cum eu v-am fost vouă și nu voi mie,/ Contemporani.”  Regretatul meu prieten al ”Academiei O.J.T.” un loc de întânire al scriitorilor maramureșeni,   pozatorul Valeriu Sabău îmi spunea deseori ”Scriitorii sunt plătiți doar când sunt morți” iar maestrului Ducan îi reamintesc că de același tratament au avut parte Edgar Allan Poe, Emily Dickinson, Sylvia Plath, la noi Andrei Mureșanu ori poetul național Mihai Eminescu! Cum s-ar spune ”nimic nou sub soare!” deși este anormal iar semnalul dumneavoastră binevenit; ”Cheia e lumina potrivită cu scop,/ Și aplaudacii care să închidă cercu`,/ Și mass media ce se rupe-n figuri,/ Că negrul e alb și albul e negru.// Ce bine-i vine peștelui pe creangă,/ Și-ntr-un acvariu, ce bine-i stă furnicii,/ Și vitejia-n iepure, ce bine,/ Și-n gura leului tot atributul fricii.// Așa-i când adevărul e o târfă,/ Ce și-o trage într-un mod jenant,/ Pe piedestal, orice sticlă colorată,/ Primește verdict de diamant.” Așa este fiindcă euforia și solidaritatea de după 1990 cu presa românească a dispărut iar mass-media, presa scrisă cât mai este (!) ca să supraviețuiască, iar jurnaliștii să aibă un trai decent trebuia să pactizeze cu clasa politică, cu unele partide iar unele instituții de forță chiar și-au cumpărat canale de comunicare, inclusiv televiziuni; ”Se vinde azi pământ de flori,/ Dar va veni la rând și alt pământ,/ Un sortiment pentru snobi,/ Numai bun de pus peste mormânt.// Tratat cu Cristale Swarovski,/ În saci de firmă, cu pompă mare,/ Ca vanitatea unei înmormântări,/ Să aibă fast de sărbătoare.”, chiar așa, o anumită etnie când îngroapă un ”barosan” oprește circulația iar un fost primar și-a împodobit cavoul, de voie, de nevoie cu tablouri de Nicolae Grigorescu, Pablo Picasso, Ștefan Luchian, Pierre August Renoir, Corneliu Baba, Octav Băncilă, Gauguin, Constantin Piliuță ș.a; ”Mă adresez celor frumoși și liberi,/ Și acelor coate goale, mațe fripte,/ Cărora le pot rebrendui blugii,/ După hainele celor din cripte.// Am și un serviciu de autoservire,/ Unde pot trece prin stâne fără stăpâni,/ Cu blugii pe ei, în confortul primit,/ De la haită hămesită de câini.// Prețurile sunt sub cele ale pieții,/ Dau sfoară-n țară ca un poet,/ Că ajut întoarcerea morților vii,/ Lucrând acestora și pe caiet.”, autorul fiind absolvent al Facultății de Textile, secția ”Chimia pielii” cred că ar avea succes într-o țară în care magazinele second-hand sunt la tot pasul și ne amintește de nivelul de trai al românului obișnuit; ”De acum încolo,/ Statuile din parcuri vor fi gonflabile,/ Umflate cu gura/ Și dezumflate cu dezinteresul/ și conjunctura.// La marginea soclurilor,/ Cirezi de aplauze vor fi diriguite atent,/ Să pască, ca să crească/ Ugerele cu laptele cel mai ardent,/ Al adeziunilor necondiționate,/ Servite cu polonicul cu celeritate.”, parcă tot mai bine decât ce se întâmplă azi cu dărâmarea sau în cel mai bun caz strămutarea statuilor eroilor români din Oradea, Gherla, Cluj Napoca sau Carei; ”Șeful Serviciului personal,/ Care va fi un robot, promovat pe merite,/ Nu va mai angaja oameni,/ Ci doar roboți.”, e un scenariu plauzibil, noi fiind mai înapoiați ca occidentali cu vreo 40 de ani, am început prin a angaja indieni, vietnamezi, afgani, srilankezi, asiatici mâncători de vrăbii, porumbei și popândăi; ”Telefoanele mobile vor fi/ cu tăietor pentru conserve,/ Cu lingură și furculiță/ Și declinator de verbe.// Precum bricegele elvețiene,/ Inclusiv cu o cruce,/ De vor putea găzdui/ Și locuri de veci, in nuce.”, așa este maestre, avem o generație a tik-tok-ului, a dependenței totale de telefonul mobil și din păcate nimeni (părinți, parțial școala, guvernanții) nu iau măsuri în a-i aduce pe acești copii în lumea reală, cu bucurii și necazuri, cu victorii și eșecuri; ”Am stat în mine, plătind un cost,/ Și n-a fost loc de tihnă-n propriul rost.// Și am trăit mereu în lumea de vis,/ Și când fusese indexat și proscris,// Și înțelegere am avut cu visul meu,/ De-a mă primi în el și la greu,// Chiar și cu moartea am acum un pact secret,/ Să mă trăiască-n moarte, ca poet.”, o veritabilă ”ars poetica”, poezia ”Rost” de unde am selectat versurile de mai sus a mereu imprevizibilului romantic  Răzvan Ducan; ”Voi ajunge să fiu cel care scrie/ și cel care singur se și citește,/ de voi fi nevoit să fac din mine,/ subiect de roman sau poveste,/(subiectul lui pește).// Voi face cenaclu de unul singur,/ unde singur o să-mi analizez cititul,/ eu însumi o să mă laud literar,/ și tot eu o să-mi dau și cu flitul,/(eu, ingineritul).”

   Din păcate un fenomen real, România este pe ultimul loc în U.E. în ceea ce privește cititul cărților (pe undeva îi înțeleg, la cât de greu se trăiește, la ce nivel scăzut de cultură a ajuns poporul care i-a dat de pe Eminescu, George Enescu, Brâncuși,  Eugen Ionesco, Eliade, Aurel Vlaicu, Palade), e mult mai ușor să privești ”tembelizorul” (fiecare căsuță ca să nu zic cocioabă, are antenă parabolică și internetul cel mai rapid) cât despre cenacluri, la cele care particip, și sunt vreo șase, foarte puțini tineri vin spre literatură, ceea ce ar trebui să ne dea de gândit, tuturor; ”Sunt poetul tandru care știe/ Și să dea de trebuie cu flit,/ În ciuda băgătorilor de seamă,/ Ce fac coadă la mârâit// Sunt un munte ce vârful/ Și-l caută în propriul eu...”, ce bine spus gândindu-mă la câte orgolii sunt și în cultură;  ”Aș vrea să mă ascund undeva,/ poate într-o serie de numere câștigătoare,/ ca să vă ia trei vieți să puteți spera,/ că voi fi extras de o probabilitate triumfătoare.”, e adevărat că Răzvan Ducan e fascinant prin sinceritate, prin faptul că e o enciclopedie poetică, că vrea să ne ”urecheze”, mai corect spus ”modeleze” după asemănarea și principiile dumisale în calitatea (puțin nefastă) de profesor, dar mă opresc aici, pentru ca și cititorii care cumpără volumul să aibă parte de un Poet la apogeul lui artistic!

   Mulțumim Răzvan Ducan pentru radiografia României condusă de ”Rotativă”, o Românie înainte de ”n” alegeri (pentru ei, indiferent că sunt europarlamentari, senatori sau deputați) tocmai bun de intervievat de istoricii României de azi pentru o analiză profundă a ce trăim azi ca nație și popor! Ce este esențial în poezia lui Ducan e faptul că nu poți să-i închizi gura și asta îmi dă puțină speranță că putem fi salvați prin poezie! Cehia a făcut-o deja prin Václav Havel...

                                                                                               Gelu Dragoș, U.Z.P.R.

P.S. Adevărate omagii, rugăciuni, ode, dorințe sunt aduse Poetului Nepereche în poezii precum  ”Eminul”, ”Am lăsat statuia lui Eminescu în pace”, E decapotabilă statuia lui Eminescu”, ”Închipuire cu Eminescu”.