În loc să apere statul de drept, magistrații au decis să intre în grevă pentru a-și păstra privilegiile. În vreme ce un profesor sau un medic se chinuie să se pensioneze cu 70 la sută din salariul de acum 10 ani, judecătorii și procurorii se retrag din sistem la doar 55 de ani, cu pensii babane. Ca să se bucure de tinerețe cu portofelele pline.
În Germania, un magistrat muncește până la 67 de ani
pentru o pensie de 2.300 de euro bazată pe contribuții, nu pe privilegii. În
Spania, abia la 70 de ani se trage cortina, cu un plafon de 2.560 de euro
pentru orice pensie publică. Doar în România magistrații noștri se retrag la 55
de ani cu beneficii de mii de euro, calculate la 80 la sută din veniturile
ultimului an (venituri care includ zeci de sporuri și alte ”atenții” legale).
Legea nr. 7/2006 le garantează un trai de nabab, în timp ce milioane de români,
mulți absolvenți de învățământ superior, se chinuie cu pensii de mizerie.
Să fie clar: nu vorbim despre niște oameni săraci.
Vorbim despre una dintre cele mai bine plătite categorii profesionale din țară,
care acum se revoltă împotriva ideii simple că ar trebui să mai vină la
serviciu încă vreo zece ani. Ca tot omu’.
Când România a trecut prin lovitura de stat din 6
decembrie, oare unde au fost apărătorii dreptății? Cu excepția judecătorului
ploieștean Alexandru Vasile, care a avut curajul de a suspenda decizia CCR de
anulare a alegerilor, restul au stat foarte cuminți, cu mâinile-n sân. În loc
să apere libertățile fundamentale, majoritatea s-au ascuns în spatele togelor,
așteptând să treacă furtuna. ”Justiția e oarbă, dar nu și mută”, spunea Victor
Hugo. În România, se pare că e și surdă, și paralizată când vine vorba de curaj
și aplicarea corectă a legii.
Astăzi, aceiași magistrați, care n-au mișcat un
deget în momente-cheie pentru democrația din România, au declanșat o grevă
”spontană” fără să stea prea mult pe gânduri. Evident, în ideea de a-și apăra
pensiile speciale. Când libertăți fundamentale ale cetățenilor erau călcate în
picoare, ei tăceau mâlc. Dar acum, când sunt în mare pericol propriul
portofelul și vârsta de pensionare, judecătorii și procurorii sar ca arși.
Cel mai probabil, magistrații greviști vor primi
lefurile intacte pe luna august, chiar dacă vor dormi cu capul pe birou timp de
câteva zile. Grotesc.
Să nu ne amăgim. Sistemul judiciar românesc e o
castă care trăiește într-o bulă de aroganță. Pensiile lor nu sunt doar o
recompensă pentru munca depusă, ci un simbol al unei justiții care s-a obișnuit
să ceară respect fără să-l ofere.
Când justiția nu-i dreaptă, ce rost mai are să fii
magistrat?, se întreba Camus. Răspunsul românesc pare să fie ”Pentru pensie,
desigur!”. Magistrații noștri au uitat că justiția nu este doar despre statutul
social afișat cu mare fală, ci în special despre curajul de a sta drept în fața
abuzurilor. În loc să fie piloni ai democrației, mulți s-au mulțumit să fie
spectatori tăcuți după decizia CCR din 6 decembrie, în așteptarea primului
cupon de pensie.
Justiția e mai puțin despre dreptate și mai mult
despre drepturi financiare. Poate că a venit timpul ca magistrații să se împace
cu ideea că trebuie se muncească până la 67 de ani. Și să fie cu adevărat
apărători ai legii, nu protectori ai potlogarilor de la Cotroceni și Palatul
Victoria responsabili cu anularea alegerilor.
Așadar, domnilor magistrați, dacă vreți să vă
comparați cu Europa, comparați-vă nu după pensii, ci după curaj. După
integritate. După prezență în momentele decisive. Până atunci, protestați cât
vreți, însă fără să mai vorbiți despre ”dreptate”. Vorbiți despre salariu și
pensionarea anticipată, la 55 de ani. Pentru că asta-i singura ”lege” pe care o
respectați cu adevărat – cea a interesului personal.
Autor:
Adrian Onciu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu