În copilărie m-a lovit pe cer senin
un nor ca o pânză strălucitoare,
nor aducător de pace și bucurie,
Cu mâinile încerca să mă modeleze
până simțea că mă transformă-n fluture
și acele mângâieri au crescut aripi
m-au transformat și am zburat.
În tinerețe visul zborului a crescut,
dăscălicit atent de un instructor
care m-a învățat să țin maneta
în zbor se acorda ca o vioară,
la sol cânta ca un pian.
Câte zboruri au urmat
câte emoții am trăit,
după fiecare zbor mă prăbușeam pe sol
și mă-nveleam cu el, ca un covor.
Și tot ce-a fost s-a dus, chiar și frica
și chiar atunci când mai apare teama
simțind plecarea printre nori,
mă mângâi cu o sfântă cruce
și moartea mi se pare dulce.
comandor (r) Ștefan Popa,
Cluj-Napoca, 04.08.2025
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu