de Gheorghe Pârja
De la 1 august, a coborât peste țară o ceață cu
multe fuioare, care ne-au cuprins viața cotidiană. Magazinele au devenit spații
în care parcă intrăm pentru prima dată, atâta privire se răspândește spre
rafturi. Uitătură curioasă, ca să vezi cum au urcat prețurile. Așteptăm cu
emoție facturile. Și pe stradă, discuțiile se învârt în jurul scumpirilor.
Valul scumpirilor! Neiertătoare sunt și costurile medicamentelor. Ca atmosfera
să fie și mai aprinsă, ministrul Educației spune în pragul țării: nu mai sunt
bani pentru salarii, nici pentru burse! Din alt colț al puterii, sare alt
ministru, cel cu portofelul țării, că bani se vor găsi pentru educație.
Care are dreptate? Cum am ajuns aici? Profesorii
sunt în grevă, iar magistrații nu vor să cedeze nimic. Eu cred că valoarea
socială a unui educator este la fel de mare ca a unui judecător. Că tot se vorbește
acut despre pensiile magistraților. Nu vă supărați, doamnelor și domnilor
magistrați! Înainte de a fi la bară ați fost în clasă. Nimeni nu arată spre
niscaiva vinovați. Deși se știe că această criză a fost provocată de niște
oameni care ne-au condus. Și o mai fac încă. Indiferenți și cinici. Dacă am
ajuns săraci, cineva a jefuit vistieria. Ori au risipit-o fără discernământ.
Mă întorc în istorie să aflu explicații. Spusa lui Tudor Vladimirescu, pe la
1821, sare în ochi și în ziua de astăzi. România, mai ales după ce s-a mai
întregit, a trecut prin experiențe sociale și politice care au încercat să-i
lustruiască destinul. Am trecut printr-un capitalism monarhic, prin socialism,
prin doctrine ciudate. Unele au mai dezghețat lumea românească, altele au cam
împietrit-o.
Și a venit schimbarea acestei părți de lume, în care
suntem și noi, românii. Iar țara a devenit un teren prielnic pentru afaceri și
experiențe ideologice. Unele mai accentuate, altele mai aburinde. Am fost
martor la multe dintre ele. Unele erau ceva de capul lor, altele mă uitam la
ele ca la luna nouă. Imediat după 1990, unii intelectuali au îmbrățișat
teoriile unor marxiști care propovăduiau că națiunile sunt niște invenții,
niște construcții artificiale. Doreau să dărâme idolul național, pentru care
s-au sacrificat multe generații. Apoi au acceptat că am putea fi o națiune
civică, dar nu una etnică. Profesorul Mircea Platon, de la Iași, cu care m-am
întâlnit de mai multe ori, spune că, în viziunea noilor veniți, tradiția
națională, specificul național, conștiința unei origini comune, toate, sunt
neadecvate. S-au acreditat noi înțelesuri unor termeni consacrați.
Se răsucesc opinii și în jurul Uniunii Europene. Că
ar fi un organism supranațional, al cărui scop e acela de a distruge națiunile europene.
O fi așa? Deocamdată, nu văd altă cale de urmat. De acolo ne vine un dram de
siguranță și niscaiva bani pentru întremarea țării. Sărăcită, cu toate
bogățiile de care eram mândri! Se întăresc și gardienii ideologici. Mircea
Platon ne aduce aminte de cuvintele unui Suveran Pontif, care sublinia că:
„Familia și națiunea sunt societăți naturale și nu produsul unor simple
convenții. De aceea, nimic nu le poate înlocui în istoria umană”. Vedem cu
ochii limpezi că se caută subminarea lor. Că vajnicii apărători ai drepturilor
omului, care vor să distrugă națiunea și patria, sunt aliați cu cei care vor să
distrugă familia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu