Poetul, dar eram tentat să spun artistul Dumitru Liviu Musca, deoarece pe lângă poezie este preocupat și de pictură, ne surprinde plăcut cu volumul de poezii „Doruri adunate...”, editura „Eurotip” Baia Mare, director Pamfil Godja.
Din prefața semnată de Marinel Zoicaș aflăm că
volumul de față: „...este o călătorie lirică prin labirinturile sufletului, o
colecție de trăiri, gânduri și amintiri ce au prins glas în cuvinte.”
Volumul „Doruri adunate...” cu cele peste 100 de
poezii, așezate tematic și temeinic în 7 capitole abordează teme și motive
precum: copilăria, familia, condiția umană, natura, dragostea de neam și țară,
iubirea în toate formele ei, sărbătorile creștine, timpul și trecerea
ireversibilă a lui, etc.
Demersul liric al lui Dumitru Liviu Musca se poate
explica și prin cuvintele scrise la începutul volumului despre crezul lui pe
acest pământ: „M-am născut să trăiesc o viață plină de strălucire în suflet și
în inimă, dar goală de strălucirea arginților în buzunare...și nu-mi pare rău
deloc!”. Exact așa gândește un poet, numai dacă-i luăm ca exemple pe François
Villon ori Mihai Eminescu!
Și, ca să mă folosesc de câteva titluri ale poemelor
autorului, aș spune așa: dacă n-ar fi „speranța” ne pierdem și devenim
„singur(i)”, poți deveni „prizonierul gândului curat”, chiar „pierdut în
noapte”. Ești obligat să „stai și să lupți” pentru a te „ridica din nou” și a
face „loc primăverii” din sufletele noastre. Poetul Dumitru Liviu Musca
„visează” cu ochii deschiși „chipul tău angelic” și dorește să fie
„alături...doar de tine” căci atunci pentru el este „raiul pe pământ”. Trebuie
să ai demnitate „să-ți porți crucea”, să respecți poruncile din „cartea sfântă”
și să știi la final să „mulțumești Doamne”.
Cuvintele au un rol important pentru poet fiindcă
ele pot provoca fericire dar și durere făcând aluzie la persoana iubită:
„Cuvinte ce-n inimi provoacă dureri,/ Din vise trăite în zile și seri./ Cuvinte
cu dor și-a fost minunat,/ Pierdute în clipa când tu ai plecat.// Cuvinte ce-n
vânt sunt risipite acum,/ Cum toamna își scutură frunza în drum./ Cuvinte cu
suflet și-un vis despre noi,/ Rămași cu amintirea clipei în doi...”(„Cuvinte”).
Deși iubește toate anotimpurile pe care le-a trăit
cu intensitate la Ghiduț, anotimpul toamna îl reprezintă cel mai bine, dovadă
că Dumitru Liviu Musca îi dedică un capitol întreg. Exemplific prin câteva
titluri: „Rapsodia iubirii din toamnă”, „Toamna desculță”, „Zestrea toamnei”,
„Toamnă după toamnă”, „Toamnă pictată”, „Te iubesc toamna”, „La cafea cu
toamna”, „Întâlnire cu...Toamna!”.
Fiind și un pictor talentat, motivele cromatice se
pot identifica în multe din poeziile sale. Exemplific: „Te iubesc când faci
îngeri pe frunze cu brumă,/ Cu aripi în culori pastelate de soare/ Și din
auriu, toamna îți face cunună,/ Din podoabele sale și flori dulci-amare!” („Te
iubesc toamna”).
Profesia de așa natură fiindu-i îl face și un bun și
adevărat român: „Prin tricolor înmugurește iar iubirea,/ Românii se întorc la rădăcinile din sat/ Și-n țară toți
îmbracă iarăși ia,/ Ei n-au uitat, de unde au plecat.// Ei știu că-n tricolor e
lacrimă de mamă/ Sunt flori de mac, de sânzâiene și albăstrele,/ Purtate cu
mândrie și de bună seamă,/ Ei știu că tricolorul se înalță-n stele!//Prin
tricolor noi ne cinstim străbunii,/ Limba, baladele și straiul românesc,/
Credința noastră din esența rugăciunii,/ Pentru a noastră glie, ce-o iubesc.//
Prin tricolor speranța nu-i pierdută,/ De-un cer albastru în suflet, far de
nori,/ Mereu ne va rămâne-o ultimă redută,/ Lumina-n inimi, îmbrăcată în trei
culori!” („Tricolorul”).
Se descrie, aș putea spune, în poezia „A fi
puternic...”: „A fi puternic, nu înseamnă, să nu obosești,/ A fi puternic, nu
înseamnă, ca să nu greșești,/ Chiar poate să îți fie frică uneori/ Și să te
năpădească plânsul uneori!” Versurile acestea îmi amintesc de Octavian Goga
care a afirmat: „...grație structurii mele sufletești, am crezut întotdeauna că
scriitorul trebuie să fie un luptător, un deschizător de drumuri” iar Dumitru
Liviu Musca încheie poezia cu aceste versuri: „Tristețea și durerea, deloc, nu
ocolește.../ Să ții doar lângă tine pe acel ce te iubește!/ Căci fericire-i, la
fel ca dragostea,/ A fi puternic-nseamnă să te agheți de ea!”.
Versurile lui Dumitru Liviu Musca vin din suflet,
sunt sincere, minuțios lucrate, cu o retorică bine strunită și un eu poetic
șlefuitor de imagini memorabile, care ne arată și cealaltă fațetă a
personalității artistice, pictura. Prin prezentul volum de versuri, autorul ne
prezintă o creație lirică autentică, originală, care va stimula gândirea
cititorului și-l va duce într-o lume vie, edenică uneori.
În postfața semnată de Emil Coșa, acesta îl
„citește” pe poet despre care spune: „Scrise cu pană de călător în lumea largă,
așezat bine și pe picioarele lui în ceea ce vrea să spună fără să ne surprindă,
o face totuși în mod șiret și sigur prin jocul versurilor și sensurile ascunse
ale cuvintelor, care curg ca o apă liniștită, iar atașarea tablourilor pe care
le crează le vezi ca atunci când te uiți la un album de artă.”
Tocmai acest lucru am dorit să-l remarc și eu la
final: volumul „Doruri adunate...” beneficiază de niște imagini deosebite, care
în fapt sunt picturile autorului, unde natura și pădurea își iau partea leului!
Felicitări!
Gelu DRAGOȘ, UZPR
felicitari, Liviut!
RăspundețiȘtergere