REVISTA MĂRTURII MARAMUREȘENE
Revista Mărturii maramureșene, revistă de cultură,
tradiție și atitudine civică, având ca redactor-șef pe scriitorul și preotul
Radu Botiș, a ajuns la numărul 22/23, an VII, 2025. Revista apare sub egida Uniunii
Ziariștilor Profesioniști din România și Ars Vivat.
Coperta revistei ne încântă cu imaginea unui tânăr
studios care e preocupat de scris la lumânare, pare a fi din evul mediu dar e
posibil a fi și un tânăr din zilele noastre purtând iia tradițională. Am aflat
că această imagine sintetică care leagă trecutul de prezent a fost realizată de Georgiana Maria Botiș.
Sunt prezenți
în această revistă:
Mihaela CD
– poet, prozator, critic literar, eseist și publicist, stabilită la Montreal în
Canada, româncă prin origine, nu uită de unde a plecat și e mereu prezentă în
țară dar și în străinătate cu articole care prezintă fața României natale din
trecut, dar și din prezent. În articolul cu titlul Patriotismul, o datorie!
Mihaela CD observă că: „Forțe oculte nevăzute sunt înfiltrate la nivelul
cel mai înalt internațional care
încearcă să destabilizeze filonul patriotic al națiunilor, încurcându-le
rădăcinile, lovesc în morala creștină prin curente tulbulente de tip woke,
trans umanism și identitate de gen; unele curente și idei de tip nou care propovăduiesc decadență, vulgarism,
consum de droguri, imoralitate, satanism și o lipsă totală a valorilor pot lovi
identitatea unui popor aflat în fața globalizării. Astfel scriitoarea Mihaela
CD dovedește prin exemplul personal că:
-„Oriunde s-ar afla în lume, românii se adună în
comunități și formează mici Românii.” Și e absolut convinsă despre patriotism
„care trebuie să fie nu numai o declarație de iubire pentru țară ci un
angajament concret pentru binele și viitorul ei.”
Ionuț Țene, apare
cu un studiu amplu despre „ Urmașii voievozilor maramureșeni Dragoș și Sas:
goralii valahi și volohii de azi” -răspunzând la întrebarea de ce au ales
boierii și voievozii români din Ardeal
ca să emigreze în sudul Poloniei (sudul Poloniei a fost un spațiu de
interferență etno-culturală româno-slavă). Se scrie despre cartea scrisă de Ion
Drăgușanul având titlul „Urmașii lui Dragoș Voievod” – carte care a apărut la
Cluj în anul 2024 și care „
realizează o explorare istorică curajoasă axată pe descendența și moștenirea voievodului maramureșean
Dragoș, autorul fiind dependent de anumite tipuri de surse istorice cum ar fi
cronicile și legendele”:.. urmașii lui Dragoș și Sas se regăsesc în Slovacia, Cehia,
Polonia sau Ucraina (regiuni istorice cu profunde rădăcini ancestrale
româno-slave, sunt cei pe care îi numim
în epoca modernă valahi gorali sau vlași.”
Radu Botiș prezintă cartea autorului Răzvan Ducan
cu titlul „Tricoul cu Eminescu”
reproducând acest tricou purtat de autor în semn de respect față de opera
eminesciană. Volumul de poezii este „un exercițiu de admirație pentru Mihai
Eminescu în care autorul își construiește un Eminescu viu, prezent în viața sa
zilnică, fie sub forma unui bust -ntr-un oraș provincial, fie ca un simbol
purtat pe piept, împrimat pe un tricou. Poezia „Tricoul lui Eminescu” este
definitorie pentru această viziune, în care prezența poetului nu este doar o
declarație estetică, ci o formă de apartenență la un ideal:
„Sunt un tânăr bătrân ce umblă vara./ Cu poza lui
Eminescu pe tricou,/ Pentru că în adâncul poeziei sale am privit,/ Și nu mi-a
revenit privirea ecou”: alte poezii sunt construite sub forma unor dialoguri cu
Eminescu, se scriu reflecții asupra
poeziei și destinului poetului și nu în ultimul rând se reamintește
originalitatea și „reinterpretarea lui Eminescu în context contemporan”.
subliniază poetul Radu Botiș.
În urma pelerinajelor făcute la Mănăstirea Rohia, poetul Radu
Botiș scrie cum „pașii mei se pierd pe poteca tăcută/ drumul urcă lin,/ iar
dealul poartă în el/ șoaptele vechi ale sfinților... aici simt veșnicia
aproape/ nu ca pe o povară, o simt/ ca pe o adiere ce duce cu ea/ grijile
pământulu./pelerinul din mine nu caută răspunsuri,/ ci liniștea întrebărilor
nesfârșite./ la Rohia, totul tace/ și în această tăcere/ îl regăsesc pe
Dumnezeu.” (Pelerin la Rohia)
Radu Botiș nu
uită să ne reamintească însemnătatea Zilei Naționale a Culturii , celebrată
anual pe 15 ianuarie, odată cu aniversarea nașterii poetului național Mihai
Eminescu. „Este un prilej de a celebra ceea ce ne unește ca națiune: dragostea
pentru frumos, creativitatea și respectul pentru tradiție.”
Colonelul Gavril Babiciu aduce în
atenția cititorilor prin scrierea „Continuitate în credința șișeștenilor
prin pictură și copiere ce cărți liturgice de către Stefan Zugravu Șișeșteanul; acesta a fost
diac al bisericii din Șișești; care nu numai că pictează icoane maramureșene,
iconostase, picturi murale pe biserici de lemn,
dar și copiază cărțile liturgice care se păstrează și azi - dovadă a
credinței strămoșești, ; aceste cărți erau folosite în oficierea slujbelor la Parohia Șișeștiului până în zilele noastre. În 1885 vine în satul
Șișești preot paroh Dr. Vasile Lucaciu -
iar despre aceasă personalitate autorul
a mai scris o carte.
Lidia Vianu,
autoarea antologiei „Criticii de Întâmpinare,” carte care se pare a fi
prima din România de acest fel, în cuvântul ei îi îndeamnă pe tineri să
citească, dar și că: „literatura contemporană are nevoie să fie prezentată și
lăudată; bucuria lecturii nu poate să moară” (în aceeași ordine de idei
scriitorul Iacob Oniga din zona Lăpușului zicea că „trebuie să te promovezi
singur că altfel nimeni nu-ți are hia”.)
Sectorul poezie e susținut de Aura Ungureanu
din București care scrie o poezie ca o litanie:
„Doamne,/ ai fost lângă mine mereu/ în clipe de mare
bucurie/ când TU, Doamne îmi răvășeai sentimentele,/ sau când zbuciumul devenea
lacrimă Doamne,/ dă-mi puterea să iubesc până-n ultima clipă a vieții mele,/
acum și pururea și-n vecii vecilor AMIN!
(Ruga către Dumnezeu)
Marin Moscu ne
lămurește incertitudinile care-i mai frământă pe unii și pe alții definind
idealul patriotic:
„Cine stă cu capul plecat/ Va paște din pământ
secat,/ Nu va avea coloană omenească,/ Va uita chiar să vorbească.../ Cine va
sta cu fruntea sus/ Va ști cum s-a născut Iisus,/ Cum credința noastră
românească/ Pe făgașuri noi va fi să crească.../ Cine va merge-n lume cu gând
bun/ Va ști că Decebal a fost străbun,/ Că n-am pășit pe urme indecente,/ Că
ne-am călit din apă și din pietre... Incertitudini nu vor fi să fie/ În holda
mare de câmpie.” (Incertitudini)
-sau strigătul spre înțelegere și pace-ntre popoare:
„Doamne, al treilea război mondial/ Are șansa tot unu la unu?.../ Răspuns ferm
și nefericit:/ Dacă nu construiți/ Coloana Infiniră a Păcii,/ Șansa va fi
înfiorătoare,/ Inevitabil/ Unu la unu...
(Șansa unu la unu)
Tot la secțiunea poezie
poetul Dan D. Gîrjoabă scrie o poezie religioasă ca o mărturisire
emoționantă a sentimentelor față de divinitate și exprimă dorința de mântuire:
„Mântuirea nu are glas,/ dar o simt în fiecare
răsuflare,/ în pașii mei care nu mai rătăcesc./ Credința nu e un zid,/ nu e lanț,/
nici teamă,/ ci o fereastră deschisă/ spre cer.” (Tăcerea dimineții)
Suflet pustiit, gol, de cele mai multe ori fără
speranță, poetul George D. Piteș creează imagini dezolante, rod al
simțirilor sale sufletești (cum ar zice Arghezi „Din bube, mucigaiuri și noroi/
iscat-am frumuseți și sensuri noi”):
„Eternul frig chemare dezolantă / Și umbrele ne-o alunga din țară,/ Înghesuiți
în viața trepidantă... Cu suflet mort și nume de ocară/ Trădând strămoșii-n vria debordantă/
Rămâne-vom în veci pe dinafară.” (Adunături
de orliști)
Marieta Coman
scrie o poezie cu tentă filozofică în care încearcă să dea răspuns unor întrebări existențiale în stilul lui
Bacovia: „Când drumurile se-ncâlcesc/ și nu găsești cărarea/ învolburate zări
privești/ și nu mai fâlfâie-nălțarea/ privirea o mai ții în sus/ doar pentru
rugăciune/ și colbul negru ți se pare/ că se prinde pe tine.... și tot
te-ncearcă o-ntrebare/ ce faci atunci când viața doare?/” (Când viața doare)
Georgiana Maria Botiș
scrie un amplu studiu psiho-pedagogic și social având ca temă Cerințele Educaționale Speciale (CES) ale unor copii cu deficiențe de
adaptare la mediul educațional și care trebuie să se integreze la „școala inclusivă” de la noi pentru a se
integra cu succes în societate. Pentru realizarea acestui aspect, cadrele
didactice trebuie să influențeze, să instruiască și să educe fiecare elev
coform particularităților individuale, lucrând diferențiat.
Se amintește importanța asistenței psihopedagogice
din școli, se dau caracteristicele generale ale copiilor cu CES, se grupează pe
categorii, se disting trei tipuri de dificultăți la copiii cu probleme de
comportament, se scrie despre manifestările specifice ale copiilor cu CES –
autism, sindromul Down, dificultăți de limbaj și dislexie, modalități de
abilitare a copiilor etc. „ Într-o abordare inclusivă fiecăruia să îi fie
valorificate calitățile, pornind de la premiza
că fiecare elev este capabil să realizeze ceva bun.” Un ajutor de
nădejde îl vor da pentru integrare și specialiștii - logopezi, psihopedagogii și
consilierii școlari. (Copiii cu cerințe educaționale speciale Modalități de
abilitare)
Gelu Dragoș se
oprește asupra poeziei rodnicului poet mureșean Răzvan Ducan din noul volum
numit „Vești din nemângâiet: „În
cele 80 de poezii poetul face o scurtă
și acidă radiografie a vieții social-economice și chiar sufletești a cetățenilor României de azi... ”Poetul
care-l admiră atât de mult pe Eminescu și-l pune pe cel mai înalt piedestal
„consideră că România a luat-o pe căi
greșite iar salvarea împotriva imposturii, minciunii, incompetenței poate veni
doar de la cei mulți.” Răzvan Ducan este
un poet social care-și dorește întoarcerea fiilor acasă unde pâinea e mai bună
ca oriunde în lume, își dorește părinți și bunici fericiți... același autor
consideră că educația a luat-o la vale : „ Avem facultăți de studii politice/
Și mai puține școli de sudori/ Nu Școli de Arte și Meserii ci, en gros, licee
industriale/ Unde eludarea meseriei/ E în tandem cu a culturii generale”; alte
poezii sesizează tristețea gărilor CFR părăsite; furtul tezaurului român în
Olanda, poezii închinate mamei, ia în vizor inteligența artificială etc.
Închei, prin a spune ca și recenzentul Gelu Dragoș e un poet contemporan,
original, scrie atitudinal, ferm și profund atingând multe aspecte sociale din
țara căreia îi dorește numai bine.
Vasile Bele
se oprește asupra unui volum dedicat atât copiilor cât și bunicilor cu o recenzie despre cartea „Stiloul
fermecat, povești, ghicitori, poezii pentru pici, părinți, bunici” - scris de
Ioana Ilieși - carte căreia i s-a acordat Premiul I în Cadrul premierilor revistei „Din vatra satului”. Stiloul fermecat se oprește în poveștile lui
asupra sărbătoririi zilei de naștere la copii nevoiași, despre iubirea față de
animale, despre sfaturile „timpului” în legătură cu petrecerea lui :
ghicitorile ajută la identificarea personajelor din alte povești, iar secțiunea
„poezii” cuprinde tema anotimpurilor, în general „un volum de excepție dăruit
nouă „copiilor din noi” , părinților și bunicilor.” Redau spre sfârșit „O problemă în versuri:
„ Zece oameni de zăpadă/
Au pornit și ei pe stradă/ La plimbare, căci de frig,/ Nasul le e ca un
covrig./ În parc ei s-au întâlnit,/ Cu
alți opt ce-au pornit, /O întrecere reală:/ Cea mai mare-mbulgăreală./ Dintre
ei cinci au plecat/ Pe-o bancă s-au așezat,/ Câți oameni au mai rămas, oare,/
Să se joace în ninsoare?”
Subsemnata, Mureșan Olimpia scriu o recenzie
la cartea „Noblețea unei identități” scrisă de Rudy Moca. Rudy Moca este un artist
păpușar din Tg. Mureș care scrie o carte autobiografică la lectura căreia putem
afla tăria de caracter și noblețea atitudinilor față de ceilalți oameni de-a
lungul timpului. Scrisă cu talent și pricepere de un narator de excepție,
autorul relatează ambiția copilului Rudy de a „fi mare”, citește mult de mic copil fiind studios și
dornic de a-și arăta puterile sale spirituale și morale. Mereu avea dorința de
autodepășire și perfecționare, devine
Mare Maestru Păpușar al României, joacă peste 500 de roluri în 37 de ani de
activitate neîntreruptă atât în țară cât și în străinătate. Are o dublă
identitate etnică ce-i curge în sânge, una maghiară după mamă și una romă după
tată, e ardelean, român-ortodox. E interesantă și adevărată afirmația: „Unii
oameni mă urăsc că nu-s ca ei, eu îi iubesc că nu-s ca mine.”
Se relatează întâmplări de viață, autorul având
simțul umorului, pentru Rudy e o normalitate aceea de a admite faptul că a fi
țigan este mai mult decât o stare, este
un dat și poate deveni un titlu de noblețe. O carte scrisă cu sinceritate și pasiune
în arta scrisului biografic și memorialistic. Cele două aserțiuni ce
urmează completează portretul actorului Rudy Moca:
-„Eu nu sunt ceea ce pare a fi că sunt”. și
-„Sunt omul - actor care exersează nemurirea!”
Însemnări literare scrie pr. dr. Maxim Iuliu
Marius Morariu despre poezia Ruxandrei O. Anastasiu – „Gânduri bune,
inimi curate, Poezii, vol. 12” , Pro Diaspora, Montreal, 2024
Anca Bocicorec
debutează cu versuri ancorate în realitate: „Trăim vremuri grele pe acest
pământ,/ Plin de oameni egoiști și răutăcioși,/ Se bucură de suferința altora/
Oameni reci am devenit cu toții./ Stingerea s-a dat în inima omului/ Cum s-au
stins părinți și bunici/ Au plecat cu dânșii bunătatea și iubirea/ Într-o lume
mai bună și sinceră...(Într-o zi tulbure)
In memoriam – Adrian George Itoafă
- un poet și un prozator de excepție. Ultima oară când l-am întâlnit zicea că
va scrie un roman istoric de 800 de pagini având în centru un domnitor român
mai puțin cunoscut, nu mai știu dacă și-a îndeplinit dorința. Dar aici,
reproduc doar o strofă din poezia „ce
suntem de fapt noi, bărbații?” : „- ce suntem de fapt noi, bărbații?/ nimic
fără femei,/ atunci când ieșim, uităm dacă suntem/ ființe sau fluvii ce pier în
aval personal,/ neîmpliniți, asta suntem.”
Redacția revistei scrie despre Asociația pentru
Dialog și Valori UnIversale care a ajuns
la a V a ediție a concursului „Ființă Sfântă, Mama” și un volum
aniversar în pregătire. Tema centrală a concursului – figura mamei – are o
rezonanță profundă, subliniind rolul fundamental al femeii în educație,
societate și familie.
Cristina Mathias-vicepreședinte AJRP în
Republica Moldova, Bălți ia un interviu col.(rez) Iurie
Neghină scriind răspunsurile acestuia care justifică titlul: „În inima mea,
iubirea este pentru un popor, o limbă și două țări”; în calitate de militat
moldovean, aș dori să văd o susținere mai activă a României pentru securitatea
și integrarea Moldovei în structuri occidentale; pot spune că, fiecare popor stă pe umerii trecutului,
repet, suntem o națiune în două state; sunt mândru să fiu român și moldovean în
același timp etc.
Despre Constantin Lupeanu aflăm că a
fost ales consilier al Asociației Internaționale Confucianiste,
este cel care a publicat de-a lungul anilor în revistele românești de cultură
mai multe articole și studii despre Confucius ( 28 septembrie 551 – 4 martie
479 î. Hr.) iar din opera lui a tradus
și a publicat cele mai de seamă lucrări;
din vremuri străvechi, Confucius este venerat ca „Sfântul dăruit de cer” socotit
ca fiind unul din cei mai învățați oameni ai societății de atunci, dar și de
acum fiind pe listă cu cei mai mari gânditori ai lumii din toate timpurile,
alături de Platon, Aristotel, Copernic, Spinoza, Bacon, Newton, Leonardo da
Vinci, Voltaire, Kant și Darwin.
Mihali Tiberiu
readuce-n memoria colectivă imaginea celei ce a fost îndrăgita și respectata
cântăreață de muzică populară Titiana Mihali
iar din 2025 Consiliul Local al orașului Borșa a adoptat o hotărâre importantă prin care centrul
cultural al orașului a fost redenumit în „Centrul Cultural orașul Borșa Titiana
Mihali”.
Florica Bud, Președinta Cenaclului
Scriitorilor din Maramureș publică spre amintirea celor prezenți la cenaclu
jurnalul ședinței din data de 22.02.2025 unde s-a ținut
un moment de reculegere pentru poetul Ioan Meteș Chelințanu, dr.Felix Marian și
dr. Ioan Gherheș care ne-au părăsit înainte de vreme.
Marian Nencescu evocă personalitatea
dirijorului, compozitor și interpret
Eugen DOGA care e omagiat de UZPR la Bookfest,
artist care a împlinit anul acesta 88 de ani. Eugen Doga este „poate cel mai
cunoscut compozitor de film de origine română, a scris muzică originală
depășind 40 de filme; este amintită și
cartea Iulianei Gorea Costin „După ani de înstrăinare... Timpul – arbitru
suprem”.
-Anul acesta Ulmeniul și-a ales cel mai tânăr primar din România, pe Lucian Morar Jr. care urmează
pașii tatălui său ajuns deputat la București.
-Alexandru Ruja se oprește asupra satului
Someș Uileac unde slujește de peste 32 de ani părintele Marcel Markus ce tocmai
a sărbătorit 60 de ani de viață. Devotat parohiei, preotul a condus la veșnicie peste 300 de oameni, a
renovat biserica din temelii, a refăcut vechiul monument al eroilor căzuți în
cele două războaie mondiale, reface iconostasul care e încă în lucru, la fel și
o capelă mortuară, preotul Marcel Marcus e ca un frate pentru credincioși, e
deschis și „simte satul”.
Laura Cătălina Dragomir descrie
Festivalul Internațional de Poezie, ediția a V a. Getafe, Ediție Specială
la București și lista premiilor și câștigătorilor la diferite secțiuni,
remarcăm premierea revistei Mărturii maramureșene.
Revista Poezii pentru sufletul meu nr. 16/2024
include ca nucleu creația a 8 autori de seamă din Maramureș: Vasile Bele, Gelu
Dragoș, Radu Botiș, Ioan Romeo Roșiianu, Carmen Mihaela Coca, Valentin Lupea,
Aurelia Oancă și Vasile Dan Marchiș.
Colectivul de redacție al revistei „ Din
vatra satului” propune premii la mai multe secțiuni: volum monografic, literatură
pentru copii, volum „in memoriam”, volum aniversar, antologii, antologii
colective, reviste de literatură, folclor, tradiție etc.
Revista Spania literară, revistă de
cultură care apare la Getafe – Madrid, Spania
își prezintă un bilanț cultural la sfârșit de an ,
această revistă fiind condusă de Juan Jose Garcia, se amintesc cele mai
importante evenimente printre care și organizarea la Biblioteca Metropolitană din București a
sărbătoririi împreună cu românii Ziua Națională a României. „Mesajul acestui
eveniment a fost pe cât de simplu, pe
atât de sincer: suntem români prin simțire, prin definire, prin prelungirea
aripilor care ne conturează zborul. Suntem români, indiferent că locuim într-un
colț al țării noastre sau într-un alt colț de lume.”
Articolul Eroi (ne) uitați ai neamului
îl readuce memoriei colective pe țăranul
cu suflet de ostaș Botiș Iisif care a
murit pentru România Mare. Născut la Năpradea, jud.
Sălaj, Botiș Iosif a luptat în 1919 pe
front pentru a apăra granițelor
Transilvaniei lăsând în urmă pe soția sa pe veci nemângâiată și un fiu.
A fost străbunicul preotului Radu Botiș. După 33 de
ani de la moartea lui Botiș Iosif a fost
consemnată aceasta oficial în comuna Ulmeni, jud. MM, iar noi nu trebuie să
uităm că: „istoria nu se scrie doar în capitale, ci și în satele uitate, acolo
unde un țăran a lăsat coasa pentru arma de luptă”.
Cinste și
glorie veșnică celor care au murit pentru țară!
Prof. OLIMPIA MUREȘAN, UZPR, Ulmeni, MM
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu