Întrebările etapei, de altfel eterne, sînt de ce cîștigă X atît de mult, de ce are Y pensia atît de mare? Ca la un semn, toți se aliniază imperativului egalității. De ce le-ar fi unora mai bine? Să ne fie tuturor rău, așa cum s-a stabilit la Cîrmuire!
Cîrmuire alcătuită dintr-un platouaș de
fețe acru-pedepsitoare ale unor personaje care sigur n-au fost informate că au
atribuțiuni obligatoriu orientate către prosperizarea cvasi-generală, dar care
se mîndresc cu curajul pardon reformist de a-i sancționa pe toți, în special pe
cei insuficient de săraci. Unii dintre pomeniții mîhniți par a avea datoria
istorică să vîndă toate biletele la acest soi morocănos de revanșă a unui
comunism congenital, deci involuntar, care mărșăluiește idioțeste cu praporii
nici unei realizări notabile spre o prăpastie julitoare. Dacă ne va fi tuturor
rău, de-abia de-atunci ne va fi tuturor bine. Ne vom fi răzbunat!
Dacă ar fi și război, cald, ar fi chiar
perfect. Nimeni și nimic n-ar mai tulbura Cîrmuirea întru sancționarea severă a
tuturor trădătorilor care nu laudă Reforma. Dar, din păcate, n-avem parte și de
războiul mult visat. Deocamdată sîntem aproape toți mobilizați în a tulbura cît
mai împrăștietor apele de unde unii prind pești mai măricei, fără a ne dori sau
a solicita Cîrmuirii – Doamne ferește! – scule cu care noi să pescuim mai
spornic.
Dacă am solicita oricărui laureat Nobel
vreo rețetă mai eficientă pentru dezastru, n-o vom dobîndi. Alta mai bună nu
există.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu