Peste o țară amărâtă, tristă,
cam ultima din țările din lume,
se-aruncă un năvod de-apocalipsă
și-așa… nimica nu mai merge bine.
Hienele alese cu portofel mare,
atacă iar votanții cu taxe și cu dări.
Poporul trist și adus de spinare,
plânge de se-aude peste zări.
Tot mai au de pus taxe (-n neștire),
portofelul special cu efort se-ntreține.
Mai sunt ceva locuri prin cimitire și
genunche ucigaș pe grumaz ni se pune.
Vor să pună taxe și pe ziua de mâine,
pe aerul pe care-l respirăm,
pe puricii obraznici de pe câine
și-o taxă pe speranța ce-o sperăm.
Mai trebuie o taxă chiar pe zâmbet.
Cu funia de gât mai putem să zâmbim,
dar coborâm în mucegaiul lânced
și trebuie o taxă-nainte să murim.
Bugetul țării trebuie să crească,
crocodilii ne atacă-n haită,
s-a ales praful de Țara Românească și
plâng străinii când poporul se vaită.
Vine apocalipsa condusă de șacali.
S-a cam vândut ce era de vândut.
Fiarele au grijă doar de speciali, dar
ne-asigură un drept la groapa de pământ.
Pune-ți, mă, taxe și pe ochii albaștri!
Puneți un bir pe mormânt de erou!
Puneți taxe pe soare și alți aștri!
Puneți cât vreți, vă alegem din nou!
Puiu
RĂDUCAN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu