de Gheorghe Pârja
Nu doresc a pune pe jar sufletele voastre, stimați
cititori, că și așa actuala putere, orchestrată cu celelalte, sub masca
austerității, taie și romburile din Coloana lui Brâncuși, dar și durata unor
evenimente culturale din viața cotidiană. Chiar se sugerează să se suspende
manifestări consacrate care au loc la sfârșit de săptămână. Că nu sunt bani!,
strigă guvernul. Nu avem bani pentru multe lucrări din țara noastră, dar, în
special, pentru cultură. Că la ce bun cultura în vremuri de criză?, ca să citez
un clasic poet german. Îmi amintesc de ideea marelui scriitor Augustin Buzura:
„Câtă cultură, atâta demnitate!” Și atâta libertate.
Cine a gestionat anapoda finanțele țării? Că banii
țării tot s-au dus, când în jos și când în sus. Precum pădurile munților
noștri. Eu cred, de unul singur, că nimeni nu dă seama de vistieria țării?, se
întreabă o țară. Risc să înțeleg cum am ajuns aici. Dar lipsa de gospodărire a
finanțelor publice dă mare bătaie de cap în teritoriu. Vedem cu ochiul liber că
guvernul condus de Ilie Bolojan are misiune dificilă. Oricine era în locul lui avea
aceeași soartă. Fundătura cu deficitul financiar, în care a fost scufundată
economia, nu are autori, cu nume și prenume, ci se aruncă un fel de pânză de
păianjen prin care scapă cine poate.
Observ că tocmai cei care au fost părtași la această
alunecare, ce a produs atâta dezordine pe rafturile magazinelor, cu o porție de
ipocrizie evidentă transmit și o anumită încredere în revanșa timpului. Sunt
încurcat în asemenea atitudini. Poate nu mai pricep morala actuală din
politică. Eu știu că aceia care au greșit ar trebui să plătească. Ce este mai
greu de priceput este faptul că nu se anunță păcătoșii. Din nou, prin aceste
măsuri drastice luate de guvern, domeniul culturii riscă să fie o cenușăreasă,
cum a fost multă vreme. Este o viziune care intră în contradicție cu valorile
europene, unde cultura beneficiază de un statut special.
Asta o știu de la creatorii din Occident, care mi-au
trecut pragul. Dar și de la scriitori români care au reușit în țări europene
unde s-au stabilit. Aici mă gândesc la dramaturgul și poetul Matei Vișniec. În
România, însă, cultura a fost constant subfinanțată, iar în acest context
bugetar, măsurile anunțate nu conțin optimism. Se vehiculează păguboasa formulă
a comasării. Care diminuează demnitate instituțiilor afiliate. Cazul trist al
celebrei reviste Familia, de la Oradea, în care a debutat Mihai Eminescu, este
elocvent. Situație de care actualul premier Ilie Bolojan nu este străin.
Sunt vizate și alte reviste de cultură din țară. O
casă dărâmată se reface mai greu sau niciodată. Sunt preocupat de destinul
cărților și al ziarelor tipărite. Toată lumea a aflat că necazul se trage de la
acel nefericit de TVA, și la alte scumpiri adiacente. Presa scrisă, deja în
declin accelerat, va fi grav afectată, mai ales publicațiile independente, de
nișă, sau locale. România, țară europeană, este cu cel mai scăzut consum de
carte, dar are cea mai mare cotă de TVA. În loc să încurajeze apropierea de
cultură și informare, Guvernul alege să penalizeze aceste activități vitale
pentru destinul unui popor.
Alături de educație și sănătatea. Premierul a mai
spus, printre multe spuse, că propune desființarea postului de bibliotecar din
comunele mici, sugerând că un bibliotecar poate să deservească mai multe
localități. Se inventează bibliotecarul-navetist. Ca un cunoscător al
bibliotecilor de la sate, din Maramureș, spun că sunt multe de mare folos
pentru comunitate, mai ales pentru școlari, dar și altele suferinde,
surghiunite prin pod, din varii pricini. În nesfârșita noastră campanie
electorală eu nu am auzit nici un candidat care să vorbească despre cultură,
despre rostul ei în viața noastră. Câteodată este evocată la ocazii festive, la
tăieri de panglici și la evenimente de imagine.
Acolo se strigă Ura! Ura! În realitate, cultura este
undeva, prin ierburile cuvintelor. Ea este tratată ca o cenușăreasă. Să anunți
în for public că de la toamnă instituțiile publice de cultură nu-și vor mai
permite să programeze evenimente la sfârșit de săptămână pentru că nu-și mai
permit să plătească angajații cu sporuri pentru munca prestată, mi se pare un
trist sfârșit de spectacol. Vorba confratelui Matei Martin: „Se taie cheltuieli
mărunte. Și fără discernământ. Salvăm economia, dar îngropăm cultura?” Eu
vorbesc în cunoștință de cauză. Mă refer la manifestarea matură de la Desești.
S-a acreditat o nouă modă: cultura pe cont propriu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu