Și încă ceva foarte
important. Fiecare dintre noi are la îndemână trei căi principale de informare
corectă, în care cu siguranță va întîlni neîncrederea și nemulțumirea tuturor
gânditorilor față de toate formele de guvernământ din istorie – dictatură, democrație,
gerontocrație, plutocrație, teocrație etc, singură demofilia (dragostea sinceră de semeni) nefiind experimentată până
în prezent:
1)Capriciile conducătorului suprem (rege,
dictator, președinte) și vremelnicia celor mai înalte poziții în stat. Deși
istoria este plină ochi de așa ceva, din motive lesne de înțeles mă voi limita
la sfârșitul lui Thomas Morus (nevrând să renunțe la credința catolică,
implicit să-l recunoască pe Henric al VIII-lea capul bisericii anglicane,
lordul cancelar este acuzat de trădare, drept urmare își pierde funcția și apoi
viața), la teribilul destin al marelui general bizantin Flavius Belizarie (unii
susțin că era de origine traco-getică), cel care – în urma uneltirilor
generalului pitic Narses – va fi întemnițat de împăratul Justinian I (după
eliberare și „reabilitare” devine cerșetor, implorându-i pe oameni cu „Date
obolum Belisario”), dar mai cu seamă la năprasnicele morți ale atâtor
colaboratori apropiați ai lui Stalin (Kamenev, Zinoviev, Sergo Ordjonikidze,
Buharin, Serghei Kirov, Ejov etc,), cu toții (firește, mai puțin obedienții de
teapa lui Molotov, Kaganovici sau Voroșilov) fiind ba lichidați rând pe rând,
ba obligați să se sinucidă.
2)A doua cale o
reprezintă filosofiile politice ale
lui Platon (în dialogul Republica el
pledează pentru cetățile-state cârmuite de filosofi), Aristotel (în tratatul Politica analizează diverse forme de
guvernare după numărul celor ce conduc și scopul urmărit de ei), Niccolò
Macchiavelli (adept al cinicului principiu „Scopul scuză mijloacele”, în cartea
Principele el susține că în politică
pot fi folosite absolut toate mijloacele care contribuie la atingerea scopului
propus - șiretenie, minciună, fraudă, trădare, eliminarea oponenților etc.),
marele scriitor spaniol Baltasar Gracián (în prima parte a romanului alegoric Criticonul ne înștiințează că politica
este „un haos la rațiunii de stat” și că „E un fals politician, pe nume
Machiavel, care vrea să le bage pe gât ignoranților aforismele lui calpe”),
Thomas Hobbes (în opera Leviathan pleacă
de la premisa că natura umană este esențialmente egoistă, adică în concordanță
cu „Homo homini lupus est”, și că starea naturală este „un război al tuturor
împotriva tuturor”, condiție vulnerabilă care-i obligă pe oameni să încheie
faimosul contract social de cedare a drepturilor individuale unui stat, acesta
având ca principală obligație să asigure ordinea și securitatea cetățenilor).
3)În fine, dar nu
în ultimul rând, cea de-a treia cale se cheamă ideile iluminiștilor și enciclopediștilor francezi, în principal
avansatele idei ale lui Montesquieu (primul mare gânditor care pledează pentru
separarea celor trei puteri ale statului – legislativă, executivă,
judecătorească) și Voltaire, pe baza cărora s-a elaborat Declarația Drepturilor Omului și Cetățeanului, document care a
contribuit consistent la edificarea statului modern francez și a constituit o
esențială sursă de inspirație pentru alte documente politice, inclusiv pentru
cel al Organizației Națiunilor Unite (ONU).
Înclin să cred că,
după aceste generoase explicații, se vor pricepe mult mai ușor și mai profund
atât apele tulburi interne, unde pescuiește de câteva luni contraproductivul
tandem Dan-Bolojan, cât și cele planetare, în care stau la pândă și se agită (a
se citi „fac valuri”) greii lumii de azi
(Donald Trump, Xi Jinping, Vladimir Putin, Narendra Modi, Ursula von der Leyen,
Mark Rutte și alții), care-și închipuie că salvează omenirea de la pieire, dacă
nu prin îndoielnica lor pricepere, atunci măcar prin autoritatea cu care au
fost investiți, când ei de fapt, în cel mai bun caz, nu rezolvă absolut nimic
(războaiele din Ucraina și Orientul Mijlociu continuă, poluarea și foametea fac
ravagii, nemulțumirile și tensiunile sporesc) nici cu lungile discuții
telefonice și nici cu secretoasele întâlniri la cel mai înalt nivel, precum
aceea din Alaska, întâlnire analizată de mine, pe 17 august 2025, în articolul Doi farsori s-au întâlnit și nimic n-au
isprăvit...
Dar eu spun că nici
la o viitoare întâlnire a celor doi necușeri (unul negustor sadea și obsedat de
ideea refacerii măreției Americii, celălalt criminal sadea și obsedat de ideea
refacerii Uniunii Sovietice) nu se va încheia un acord liniștitor de pace între
Ucraina și Rusia, asta deoarece yankeul este și nu prea este interesat de așa
ceva (oricum a pus gabja pe jumătate din pământurile rare ale ucrainenilor, în
valoare de vreo 500 de miliarde), motiv pentru care nu ostenește să-l laude pe
muscal, ba chiar să se lingușească pe lângă el, doar-doar va izbuti să
decupleze Rusia de China. Ceea ce sigur nu se va întâmpla, având în vedere un
cumul de factori: timpul relativ scurt pe care americanul îl mai are la
dispoziție (doar trei ani, pe când rusul și chinezul sunt de neclintit, atâta
timp cât doresc puterea supremă), caracterul oscilant și imprevizibil al
yankeului (promisiunile nu și le onorează, dispozițiile date din ușa avionului
le schimbă după cum i se năzare a doua zi), relațiile sino-rusești, îndeosebi
cele comerciale, care se dezvoltă și se întăresc necontenit, astfel Rusia
devenind încet dar sigur vasala colosului asiatic.
În ceea ce privește
alarmanta situație internă a României bolojdănite
(finanțele vraiște, educația așijderea, datorii și nemulțumiri cu carul,
colectări la buget și satisfacții cu paharul), nădăjduiesc că am anticipat-o
corect pe 8 iunie 2017, în următorul fragment din textul Pentru aleși și-al lor comând, guvernul are bani oricând...: „Dar
cum starea asta dezastruoasă de lucruri nu-i o întâmplare, ci reprezintă axioma
postdecembrismului antinațional, este cazul să ne întrebăm: Cât din tragedia
noastră revine electoratului și cât se datorează acelui tainic și atotputernic
sistem mafiot, căruia nici măcar primii oameni în stat n-au izbutit să-i vină
de hac? Dimpotrivă, la sfârșitul mandatului de patru ani, Emil Constantinescu
ne spunea cu resemnarea aflătorului în treabă că a fost învins de sistem, iar
Traian Băsescu se arăta mulțumit de scorul egal cu acesta, după un «meci» întins pe durata a zece ani!
Nu cumva
respectivul sistem este indestructibil întrucât se compune din năravurile
fanariote și din deprinderile balcanice ale tuturor participanților la
tragicomedia numită politica dâmbovițeană postdecembristă? Căci numai așa avem
explicația logică a pretinsului fatalism,
găzduit în propoziția limită «La noi nu se mai poate face nimic!»: fie
că pe aceste meleaguri și în aceste triste vremuri pentru țară și nație,
demnitatea și curajul sunt pe cale de dispariție, fie că, aidoma celor mai
mulți dintre preoți și medici, cam toți aventurierii politici pornesc la drum
cu mârșavul gând de a se căpătui, indiferent de mijloacele întrebuințate
(minciună, înșelătorie, lingușeală, ipocrizie, trădare, hoție), fapt pentru
care eventualele rudimente de omenie și cinste din faza de început nu au nicio
șansă în confruntarea directă cu adversari precum «Banii n-au miros» sau «Piară
lumea, numai eu să-mi beau în tihnă cafeaua»”...
Sighetu
Marmației,
George PETROVAI
21-22 sept. 2025
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu