”Mândra mea e someşeană, subţirică-i şi bălană”, declamă cu dezinvoltură un cunoscut interpret din Ţara Codrului. Versurile aparţin unui vechi cântec, de pe vremea când mândrele erau mândre, iar Someşul un râu curat, în care se oglindeau peştii şi pietrele.
În ziua de azi, la cât este de poluat, ce fel de pietre ar putea să se vadă, poate cele de la Moara Dracului, Doamne, iartă-mă! Dacă au fost frumoase fetele de altă dată, faptul se datora şi apelor limpezi în care ele se îmbăiau. Azi cine are curajul sa facă baie în Someş? Poate doar vrăjitoarele cele rele, ca să-şi sporească hidoşenia.
Ar trebui sa fie un şir lung de ecologisti morţi de indignare, din Cluj şi până în Satu Mare, după cum arată Someşul de sinistru. Dar poluarea nu este doar problema lor. Moral, ea este o problemă de conştiinţă a tuturor şi legal ea este a Agenţiei de Protecţie A Mediului.
Când eram copil, Someşul era un râu curat. S-ar opri din cântat vioara lui Emil Gavriş, dacă s-ar naşte din nou în Chelinţa, satul aflat pe malul drept al râului. În schimb, lui Păcala – al cărui părinte spiritual a văzut lumina zilei la Tohat, satul aflat pe malul stâng al râului – i-ar sta râsul în gât. Oare în ce partid s-ar înscrie nazdrăvanul de el? Poate în cel Al Lui N-avem Petru sau în Partida Celor Ce Le Vine Iarna Iar!
Într-o zi, peisajul cu oameni şi spume s-a îmbogăţit cu o mulţime alarmantă de peşti cu burta în sus. Cât de tare s-ar mira din nou dragul nostru Păcală, când ar vedea că peştii şi-au schimbat stilul de înot, acum înotând pe spate!
Păcală ar breveta noul stil sub numele: Stil peşte mort. Faceţi, domnilor pescari, greva foamei cât încă mai sunt peşti că, oricum, vă aşteaptă un post lung! Stând în peisajul dezolant de pe malul Someşului, mă gândesc la binefacerile civilizaţiei şi cât de nonşalant deteriorăm totul în jurul nostru. El nu va mai fi niciodată ceea ce a fost, din motive de toţi ştiute. Mai ştiu că nimeni nu poate face nimic, pentru că… la noi se poartă neputinţa şi lenea.
Păcală, supărat, a plecat pe alte meleaguri să se întâlnească cu Tândală, ca să facă alianţa: Un Nu Hotărât Lenei Metafizice! Iar noi… ne-am făcut, din neputinţă, o artă. Ea are şi un nume... Pentru noi e bine oricum. Dacă nu, te priveşte! Nu te obligă nimeni să faci baie, să pescuieşti şi să mănânci peştele otrăvit din Someş. Întorcându-mă la folclorul nostru, cât îl mai avem, pentru că orice mândră are un bade, îi răspund şi eu îndrăgitului cântăreţ: ”Mândrul meu e someşan,/ Ecolog, ’nalt şi bălan”… Sper că Verdeţea Sa are şi... simţul umorului.
Dar sfatul lui Păcală îl ajunge şi pe el, ecologul, căutătorul de cai verzi pe pereţi în largul ţării: verdetruditorule, aflându-te în război cu poluarea de pe malurile Someşului ori de pe rivierele altor râuri, în căutarea de soluţii optime şi nu după potcoave de cai… cum ar fi dispuşi unii să te acuze, să nu-ţi treacă prin minte să stropeşti cu apa râurilor, nici măcar în glumă, pe cei din jur, că, nefericiţii de ei s-ar putea transforma instantaneu în stane de piatră. Dar fiţi liniştiţi, trăitorilor în ţara lui Papură-Vodă! E trendy ca în lumea mare şi bună să fii stană de piatră!?!
Florica BUD
(Din volumul „Umbre pe oglinda lumii”, Acteon Books, Baia Mare, 2025)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu