Mi te-am văzut pe cer – o stea
purtai haină de mătase precum curcubeul
aveai DURERE ȘI SPERANȚĂ în privire
mureai puțin câte puțin
trăind din amintirile viitoare
erai cea mai frumoasă dintre albastru de stele…
Te CAUT și te strig primăvară
îmbrăcată în haină de iasomie
ai trezit curcubeul când ai sunat
pentru întâia oară din GONG
– să se adune muzele.
S-au prezentat. TE-AI DUS spre foșnetul vântului
pentru a îmbrățișa urmele din privirea
unui zbor spre alt tărâm
… se mai născuse o zi!
Ți-am scris pe-un bilețel cu rouă
SĂ NU UIȚI IERNILE petrecute sub cupola
primei nopți de iubire
AI MILĂ striga și cerul și verdele unei alte primăveri
doar luna mai cernea amintiri
VINO – clipă de răsfăț să te luminez
cu gând de vise
și-apoi să ne-aducem aminte cum TREC ANII
DE-AȘ PUTEA te-aș trimite într-o altă toamnă
să culegi rodul amintirilor pierdute printre
lacrimi de fericire
Se rătăcise uitarea pe cărare întrebând
zborul spre tine DE CE
se termină visele?
Mi-a răspuns privirea dintr-o clipă de iubire
am început să STRIG spre stele
DAR nu-mi asculta nimeni glasul mut
afară APOCALIPSA cerșea iertări nevindecate…
Totul mi se părea FALS – doar luna ce-mi ținea parte
sosise la ÎNTÂLNIRE și mirul dintr-o cupă
cu iertare. NU PLECA – era parola ce-mi
aducea aminte de primele urme prin zăpadă
o fi răscruce de drum?
o fi tăcere răstignită?
o fi DESTIN?
Și da! Și nu! Ne-am promis veșnicie în iubire
de-atunci TE CAUT pentru a-ți mărturisi
DIMINEȚILE cuprinse de albastru…
ÎMI VINE SĂ PLÂNG! Crudul adevăr stabilise reguli noi
făcusem PACT cu roua și cu rodul toamnei
să nu știrbim niciun colț din raiul tău
Pe cerul plin de senin muzele își cântau refrenul
dimineților fără verde
– LĂSAȚI LUMINA SĂ VINĂ
spre infinitul din cărările de vise
ALTFEL ne va cuprinde întunericul
și vom cădea în AȘTEPTARE…
Afară, pictam un altfel de DESEN cu zâmbet
și flori de crin alb iar pe cer luna
mai APRINDE O STEA. Se mai născuse o muză
UMBRA PURĂ A IUBIRII – aduna PĂSTORII
în cete de verde cununi de albastru
iar vioara greierului flămând de iubire
își cernea refrenul toamnei târzii –
NU PLÂNGE, IUBITO!
nu plânge… iar ecoul aduna refrene.
Plecase și apusul la culcare printre stele
adormise și așteptarea dintr-un val
clepsidra curgea
DOAR EU AM RĂMAS – singur să adun
tristețile timpului târziu
din MĂRUL LUI ADAM curgeau amintirile
unei îmbrățișări nepermise
– era prea târziu – Se trezise Ursitoarele
iar ea, Erato, întreba roua și visul
UNDE EȘTI, DOAMNE? De ce nu m-ai trezit?
era prea târziu… se născuse păcatul…
OARE CINE SUNT? Oare ce voi fi?
întrebări puse unui răsărit de primăvară
iar curcubeul își aduna culorile toamnei
pentru a îmbrățișa ploaia
Afară totul era un ZBUCIUM – furtună cu lună plină
timpul s-a vopsit în AMINTIRE
scara viselor adormise la umbră de nuc
ÎNCHISELE FERESTRE adunau URME de
asfințit iar izvorul de iubire
dădea întâiul ROD…
SINGURĂTATE de ce mă ții legat cu frânghii
de UMBRA PURĂ A IUBIRII?
unde să te caut? Pe cine să strig?
încotro să-mi îndrept pasul?
RĂII de lângă mine nu-mi lasă timp
să trăiesc deși-mi promisese muza
că va chema TRENUL ce duce spre fericire
spre tine rai
spre tine rugăciune
Ce VINĂ am că m-am născut în acest anotimp?
O SĂ TE-AȘTEPT peste veacuri
iar zborul spre lumină
nu va fi decât o ultimă DESPĂRȚIRE
frunzele toamnei croiesc o singură URARE
și-apoi ecoul trimite răspuns
SUNT O IARNĂ TOT
Tot sunt un anotimp… așa voi rămâne
să aștern amintiri pe-o oglindă
plină cu rouă din care se văd depărtările
albastre
doar dorul îmi știe cărările
era ultima noapte de lumină
se adunase PREA MULT VIS în clepsidra
vieții…
de Vasile BELE,
1 iunie 2022
(N.A. – ce apare scris cu majuscule sunt titlurile de poezie din volumul semnat Adrian Donca, Amprente peste timp, editura „Maestro Tip” Fersig, 2023.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu