Poetul din Biserica Albă

                                                          de Gheorghe Pârja

Dincolo de Tisa trăiesc maramureșeni, după toate rânduielile unor comunități cu pecetea vechimii. Cu o lungă izolare de România, de peste o jumătate de veac, după căderea imperiului roșu, am putut fi oaspeți la ei acasă. Și ei în casele noastre. Marea mea uimire, care continuă a nu se stinge, a fost în 1990, să aflu în satele românești din dreapta Tisei un grai maramureșean cristalin, ca pe Văile Marei, Izei și Cosăului, un port bine conservat și obiceiuri și rânduieli asemănătoare cu ale noastre. Câteodată istoria năvalnică poate fi învinsă prin forța temeliei. A spiritului locului, care nu ține seama de presiunea cuceritoare, ci numai de legile firii din vechime.

România Mică din dreapta Tisei este o pildă despre cum unei erori a istoriei acești oameni i-au întors spatele și au menținut o entitate românească de toată admirația. Deși stăpânirile care s-au perindat peste ei au fost severe, nu și-au părăsit identitatea, nici nu și-au luat gândul de la țara-mamă. Cu un simț al istoriei de invidiat, cu tenacitatea de a nu renunța la ei înșiși, iată, ne întâlnim cu ei într-o formă culturală extrem de vie. Și să nu uităm că în acel spațiu binecuvântat de Dumnezeu s-au scris primele texte în limba română.

Din acest aluat al istoriei s-a plămădit și poetul Gheorghe Moiș, pe care îl cinstim astăzi cu prilejul lansării volumului de versuri TIMPUL ÎNVINS (Editura Casa Cărților, Baia Mare, 2025). El se numără printre primii cărturari pe care i-am întâlnit când am trecut pentru prima dată râul-hotar. De atunci, ne-a legat o prietenie cu aura căutării. S-a născut în comuna românească Biserica Albă, s-a instruit la Chișinău, devenind profesor în localitatea natală. Apoi a încercat limitele Oceanului, în Portugalia. Și s-a reîntors de unde a plecat. Această experiență de viață se răsfrânge și în acest volum admirabil. Care are aura valorică și estetică a precedentelor volume apărute la Ujgorod, Baia Mare și Cluj-Napoca.

Eul liric din această carte este o armură pentru ființa care se proiectează într-un peisaj cu multe denivelări istorice, dar poetul a deschis o fereastră spre cer, a inventat roți pentru timp măsurat cu un calendar de lut. Resfiră gânduri pentru tata, care vin din visul mamei, întrupată într-o biserică albă. Iubirea este o făptură de sărbătoare, înflorind ca un pom roditor în vreme de primăvară. Lumina Patriei a pătruns prin tăceri și acum crește ca lujerul spre soare. Limba noastră este murmur de izvoare prelinse din munți semeți, iluminând firea cu albastru de Voroneț. Sentimentul datoriei este păstrarea graiului care ne-a fost dat pe cerul virtuților de neam.

Am deslușit în versurile acestui volum și deschideri spre înțelegerea înstrăinării, pusă într-un lirism de școală clasică, așezat între cer și pământ, unde este Biserica Albă. Când am văzut-o cu ani în urmă, mi-am închipuit acele vremi văduve de clopot, cu anotimpuri viscolite, cu blesteme de la răsărit, care au răsucit locul. Am îngenuncheat lângă zidul Bisericii Albe și am auzit voci din altar. Parcă se apropiau de mine siluete necunoscute, iar chipul sfinților se lumina de rugăciune. Pe aceste straturi lirice și-a construit poetul Gheorghe Moiș edificiul poetic, ca o voce personală în acest univers cu multe miracole.

Din punctul meu de vedere, lectura acestui volum, cu un acut conținut elegiac oscilează între melancolia recuperatoare și reduta cuvântului. Autorul este un poet rafinat, care pune în armonie viziunea apolinică senină, cu rânduieli esențiale grave, decupate dintr-o vreme cu multe riduri. Poezia lui Gheorghe Moiș are toate datele unui lirism cultivat, cu idei limpezi și o construcție în ritmul poeziei contemporane din țara-mamă. În solidaritate cu Școala de Poezie de la Chișinău și Cernăuți. Este un fapt de apreciat la poetul din Biserica Albă. Acest volum cu grafică elegantă are sprijin lămuritor din partea confraților maramureșeni din stânga Tisei.

Poetul Nicolae Scheianu, în prefață, apreciază că: „Gheorghe Moiș este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați oameni de cultură din ținutul maramureșean din dreapta Tisei, un nume de referință printre poeții români din Transcarpatia. El este un poet de factură clasică, un poet atent la valorile tradiționale și la mediul cultural în care s-a format, nostalgic și senin, la valorile morale în care a crescut.” Iar Dana Buzura-Gagniuc, managerul revistei „Nord Literar,” în postfață, descoperă la autorul nostru că: „Poezia sa are cromatica și tușeul unei picturi naive, fără a avea nimic naiv, ci doar ilustrativ, relevând tabloul unei lumi nepervertite, a universului rural, a copilăriei, a elementelor care provoacă oniricul, inspiră și vindecă.”

Poetul și editorul volumului, Flaviu Claudiu Mihali, constată: „Patriotismul din lirica lui Gheorghe Moiș nu e înălțător. E mai degrabă sfâșietor, un fel de dor greu de stins și de definit.” Trei opinii care dau un contur mai evident poeziei lui Gheorghe Moiș. Poetul din Biserica Albă.

P.S. Astăzi, 29 septembrie, ora 13, în cadrul proiectului finanțat de Consiliul Județean Maramureș – „Poezia din Maramureșul fără granițe”, sub egida Editurii Casa Cărților, Revista „Nord Literar”și Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, are loc lansarea volumului TIMPUL ÎNVINS, de Gheorghe Moiș, din Biserica Albă (Ucraina). Vor lua cuvântul: Teodor Ardelean, Gheorghe Mihai Bârlea, Flaviu Claudiu Mihali. Moderator: Dana Buzura-Gagniuc.