De la Doină la Rembetiko

                                de Gheorghe Pârja

Sunt întâmplări care dezleagă vremea! Întâmplări care reînvie profunzimea unor prietenii care mi-au marcat viața. Despre ce este vorba? Mai zilele trecute, primesc un telefon cu număr necunoscut, și, cum am fost învățat, nu răspund. Peste câteva ore, telefonul revine. Încalc consemnul. Se prezintă: sunt regizorul Cristian Radu Nema, am telefonul dv. de la profesorul meu, pictorul Mihai Bandac, și m-a rugat să vă invit la „Zilele Filmului de Patrimoniu în Maramureș”.

Așa, sâmbătă 25 octombrie, am fost în sala Millenium din Baia Mare. Filmul se numește „De la Doină la Rembetiko – o rapsodie balcanică”. Acolo i-am cunoscut pe regizorul Cristian Radu Nema, fost student al artistului plastic Mihai Bandac și pe scenarista Bianca Beatrice Michi. Înainte de proiecția filmului am vizionat expoziția virtuală cu picturile lui Mihai Bandac, cu fundal sonor din muzica unică a lui Dumitru Fărcaș. Bianca mi-a dezlegat înțelesul cuvântului grecesc din titlu. Rembetiko este un gen muzical aparținând muzicii grecești, care în ultimii ani a revigorat în țara de origine. Și Doina românească și Rembetiko grecesc făcând parte din patrimoniul UNESCO.

Am discutat și despre Doina românească și sentimentele pe care le exprimă, precum dorul, jalea, dragostea, revolta, sau tristețea, înstrăinarea. Pentru că filmul documentar artistic își propune să creioneze confluența dintre două genuri muzicale aparte, ce reprezintă spiritualitatea a două popoare ce se întâlnesc într-un spațiu cultural unic. Ambele, așa cum spuneam incluse în patrimoniul imaterial UNESCO. Filmările au fost făcute în Maramureș și Grecia, documentarul având la bază și corespondența epistolară dintre bunicul autoarei scenariului, doamna Bianca, și marele nostru, Panait Istrati, de la a cărui naștere s-au împlinit, anul trecut, 140 de ani. Pe ecran l-am văzut și pe prozatorul grec Nikos Kazantzakis, prietenul lui Istrati. A apărut apoi și marele Romain Rolland, cu o scrisoare pentru Panait Istrati.

După vizionarea filmului mi-am dat seama că pe lângă valoarea sentimentală, este vorba de valori de patrimoniu. A rămas pentru mine și o temă de meditație pentru a descifra asemănările dintre cele două genuri muzicale, puse pentru prima dată în oglindă. La premiera filmului au fost și Maria Leordean și Maria Casandra Hauși, cu fiul Matei, personaje ale filmului. De altfel, Casandra este coloana vertebrală a peliculei, cu episoadele referitoare la Maramureș, aducându-l în imagini și pe neuitatul Nicolae Pițiș. De altfel, la intrare, artistul fotograf Rafael Nicolae Stoian a expus câteva imagini în memoria lui Nicolae Pițiș. I-am văzut alături de Casandra pe profesorul de muzică din Sighetul Marmației, Gheorghe Pop, Horitoarele din Lăpuș, surorile Danciu din Costeni, Maria Leordean din Leordina, Ioan Pop din Hoteni (Grupul IZA), Ștefan Cosma din Vișeul de Jos, Ana Buda din Lăpuș, dar și Niki Xilouri și Vanghelis Siligardos, din Grecia.

Naratorul filmului este Nicu Alifantis, care descrie mozaicul cultural de unde a venit și care s-a însoțit în viață cu valurile Dunării. Despre film, Nicu Alifantis a declarat: „Filmul m-a adus mai aproape de emoția copilăriei și de căutarea rădăcinilor. Trebuie să știm de unde venim pentru a putea afla spre ce aspirăm. Mă bucur că reușesc să împărtășesc cu ceilalți bucuria de a face parte dintr-un mozaic etnocultural”.

După 16 ani de la includerea Doinei românești în Patrimoniul Imaterial UNESCO, proiectul „Zilele filmului de patrimoniu în Maramureș” își propune să contribuie la păstrarea și promovarea unor elemente care definesc acest spațiu istoric și, iată, sunt puse în legătură cu alte dovezi din arealul european. Proiectul prezintă elementele de patrimoniu într-o manieră autentică și nealterată. Interpreții maramureșeni au dovedit aceste însușiri necesare unui relief care să prezinte realitatea muzicală venită de la izvoare. Casandra mi-a dovedit, încă o dată, că este o expresie muzicală autentică, inconfundabilă, care a marcat și celebrat intrarea Doinei noastre în Patrimoniul Imaterial UNESCO. Interpreții greci au împărtășit publicului spiritul inegalabil al muzicii rembetiko, iar noi am constatat subtilitățile artistice pe care acest gen le are cu doina românească.

Inspirat demers pentru a pune cele două genuri într-o proiecție mai largă, cu multe înțelesuri istorice din Balcani. Este o deschidere spre lume. Mi-au rămas pe retină culorile din picturile lui Mihai Bandac și în auz taragotul lui Dumitru Fărcaș, expoziția virtuală purtând titlul „O prietenie dincolo de anotimpuri – Mihai Bandac și Dumitru Fărcaș”, expoziție care ne-a adus aproape doi artiști emblematici ai spațiului cultural maramureșean, o prietenie care a durat aproape o jumătate de veac. Expoziția este inspirată din proiectul artistic „Anotimpurile”, în care peisajele libere ale lui Mihai Bandac (născut în Lucăceni-Satu Mare) se armonizează cu sunetul răscolitor al taragotului lui Dumitru Fărcaș, din Groși, Maramureș. În film l-am văzut și pe Nichita Stănescu, prieten fundamental cu cei doi. Nichita scria despre pictura lui Bandac: „De la Luchian încoace n-am mai văzut o pensulație a peisajului ca la pictorul Mihai Bandac. El este cel mai mare colorist român la această oră, care s-ar putea să fie eternă.”

Pentru mine, întâlnirea magică dintre cei trei prieteni – Nichita, Mihai și Mitru – chiar în film a fost dovada că măiestria lumii aduce lumină. Iar întâlnirea spiritului muzical grecesc cu doina românească în Maramureș, un motiv de meditație profundă. Regizorului Cristian Radu și scenaristei Bianca Beatrice li se cuvin mulțumiri pentru reușita inspirație. Amintim că proiectul a fost realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Maramureș. Faptă bună! Filmul a fost proiectat la Baia Mare și Târgu Lăpuș. Experimentul a fost organizat sub înaltul patronaj al Ambasadei Greciei la București. O faptă măreață!