De la suflet la suflet

Suntem vremelnici vietuitori intr-o lume mercantila si in viteza ce nu mai pune pret pe apropierea intre suflete. Automatisme comportamentale si sabloane existentiale ne fac viata terna. Devenim forme fara fond, emotia ne este straina, insingurarea este constanta existentiala, iar sufletul este adesea amputat de drama lipsei reale de iubire.

Spectacolul de pantomima intitulat “De la suflet la suflet” purtand marca Dan Puric, ne proiecteaza in introspectie si intr-un fel special ne permite sa ne analizam sufletul din perspectiva simbolisticii relevata pe scena. Un spectacol in aparenta alb-negru la nivel conceptual, dar explozia de culoare vine din actul artistic exceptional si din limbajul nonverbal. Ar fi fost redundant sa primim vorbe, mesajul trupului a fost mai puternic si mai penetrant. Miscari gratioase pline de emotie alterneaza cu spasme dureroase tradand suferinte psihice intense si incurabile. Goana disperata, adesea dupa nimic, ramane un simbol al spectacolelor de pantomima ale maestrului Puric. Sau poate ca este graba catre eternitate…
Automatismele comportamentale si tabieturile, de care adesea nu suntem constienti, grija pentru propria imagine si livrarea catre societate a uneia cat mai ‘fardata” sunt primele interactiuni ale publicului cu actorul in aceasta reprezentatie. Este felia de metafora dedicata autoironiei si a satirei sociale exprimate apasat pe ritmuri manelistico-latine. In fapt asta traim zilnic, o opera bufa sociala, plina de sabloane impuse de mediile online si o departare infioratoare de propriul suflet.
Si suntem adesea singuri si doar uneori reusim sa ne trezim. Poate ca in mod paradoxal in vis sau poate in visare… Visele sunt exprimate in miscari pline de seva, cu o sensibilitate particulara ce permite amestecul bucuriei cu deznadejdea. Se creeaza prin simbolistica trupului un amestec explicit al sentimentelor de reinviere si redescoperire cu cele de trista constientizare a propriului abandon emotional. M-a frapat pozitia fetala in care se transmit mesajele onirice si proiectarea in raport cu sine, dar si cu universul si cu creatia divina. In fapt, in tot spectacolul reveria alterneaza cu trezirea la cruda realitate.
Modernismul niveleaza constiinte, nu ofera nuante si emotii si ne transforma in surogate socio-emotionale. Sufletul cauta emotie, dragoste si implinire. Alearga catre alte suflete, dar se izbeste brutal de realitatile vietii sablonizate. Rar ne permitem evadari din constrangeri uneori autoimpuse si alteori dictate de norme sociale aberante stabilite de nu stiu ce guru sociopati.
Si astfel invatam sa vedem solitudinea si tristetea in care ne cufundam apasat. Avem oare timp pentru suflet, suntem dispusi sa oferim sentimente si emotie semenilor? Dragostea este sentiment sau tranzactie? Intrebari pe care nu avem timp sa ni le punem, sau poate ca fugim de raspunsuri. Actul artistic ne ofera raspunsul apasat si clar.
Si atunci ajungem sa gasim comuniune de la suflet la suflet, cu prietenul necuvantator. Scenele de afectiune intre stapan si fidelul partener canin sunt emotie pura, fiecare miscare a palmelor exprima iubire, iar expresia faciala completeaza tabloul. Cu siguranta ca ei nu ne vor trada sau vinde niciodata. Pentru niciun os sau ciolan social sau material… Aproape in acelasi registru afectiunea pentru puritatea copilului induioseaza si accentueaza emotia.

Mai avem un moment aproape cosmic in spectacol si anume zborul gandurilor si al imaginatiei in care aripile se inalta gratios catre idealuri si bolte ceresti nemarginite. Mainile sunt deopotriva ale unui pianist si ale unui chirurg, exprima delicatete si fermitate in acelasi timp si se inalta gratios catre cer. Catre creatorul care ne da speranta si puterea…
Simbolistica insingurarii si neimplinirii alterneaza exceptional cu momentele de vibratie care releva speranta, emotia si visul. Muzica completeaza fericit fiecare tema a spectacolului, permitand metafore emotionale pure si profunzime filozofica a sensului existentei noastre. Totul alternand cu proiectari brutale in realitatea pe care o traim.
Finalul este constiinta romaneasca si esenta existentei adevaratului popor roman in vremuri perpetuu tulburi si vremi potrivnice. Ni se exprima disperarea si deznadejdea pierderii fiintei de langa sufletul nostru. Acest simbol nu putea fi mai puternic relevat decat pe acordurile naiului care doineste a jale. Insusi Dan Puric spune ca sufletul romanesc este naiul lui Zamfir si poezia lui Eminescu.

O seara de emotie, un spectacol mai sonor decat orice dialog, o invitatie la reverie si la intelegerea esentei existentei noastre pe acest pamant. Iubirea in sens emotional, biblic si filozofic.
Fara suflet vom fi numere si statistici. Si vom pierde sensul esentei noastre umane. De fii ai lui Dumnezeu. Amintiti-va vorbele Mantuitorului: “Cine nu iubeste nu a cunoscut pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este dragoste”
Codrut Sarafoleanu 7 spre 8 noiembrie 2025……. Adică , nota mea , a lui Dan Puric( autorul spectacolului)singura cronica apărută in spațiul teatral românesc , după reprezentarea spectacolului ; „De la suflet, la suflet”, pe care l-am reprezentat la sala;”DALLES „, acum doua zile! ….Nu a scris nici un cronicar de teatru din România ! ….De ce ? ….De FRICA! ….A scris o conștiința ! A scris un OM LIBER! ..A scris un ROMAN! …Un OM , sensibil , inteligent , cult și mai ales profund , capabil sa sesizeze coarda sensibilă a neamului românesc !… In fond ceeea ce a făcut prof dr (ORL) Sarafoleanu, este acel sfânt îndemn lăsat de Mircea Vulcănescu ;”Când apare o valoare , sa n-o lăsați singura, faceți COR in jurul VALORII!” Și de aceea neamul acesta va DĂINUI !!! Cu dragoste creștina și recunostinta fata de acest NOBIL și CURAJOS gest făcut de domnul profesor Sarafoleanu ; un simplu mim, Dan Puric.

Dan Puric