Despre românii din Bulgaria

                                  de Gheorghe Pârja 

Cele mai puține vești avem despre românii care trăiesc în Bulgaria. Nici despre cei trăitori în Ungaria nu știm prea multe. Mă număr printre acei pământeni care sunt curioși să știe câte ceva despre românii din jurul României. Dacă am bătut cu pasul și cu sufletul, mângâiat de istorie, ținuturi locuite de români din dreapta Tisei (Maramureșul mușcat), din Bucovina de Nord și din Basarabia, la românii din Bulgaria nu am fost. Și totuși am avut prilejul să-mi astâmpăr interogațiile curiozității. Cu câțiva ani în urmă, mă aflam în Valea Timocului, mai precis în Cobișnița, așezarea natală a regretatului meu prieten, poetul Adam Puslojic. Care acum are parte de deformări triste ale unor realități profesionale, cum că nu ar fi scris în limba română.
Ce să mai spun eu, când certificatul de scriitor în limba română a fost semnat de Nichita Stănescu, iar proba cea mare a fost dată de trilogia lui „Asimetria durerii”, apărută la Editura „Proema” din Baia Mare. Revin la subiect. Acolo, în Valea Timocului, am aflat despre românii din Bulgaria. Apoi la Craiova, la o întâlnire literară, l-am cunoscut pe scriitorul bulgar Ivo Gheorghiev (Ion Gheorghe), președintele Uniunii Etnicilor Români AVE, din Vidin. Așa am aflat fapte care m-au pus pe gânduri. Ascultați și cugetați! În Bulgaria nu există presă în limba română. Singura publicație a comunității românești din Vidin, „Timpul”, și-a încetat apariția din lipsă de fonduri. Nu există învățământ primar și secundar în limba română. Liceul și-a reluat activitatea după 51 de ani, ca urmare a unor înțelegeri bilaterale româno-bulgare.
Este greu să pricep de unde provin liceenii. Din păcate, Constituția bulgară nu recunoaște nicio minoritate, ceea ce explică tendința autorităților de a le ignora pe cele existente. Tot la acea întâlnire literară am aflat că românii din Bulgaria se împart într-un sector timocean, un sector dunărean – de la râul Timoc, până la litoralul Mării Negre – și un sector în interiorul țării și la poalele Munților Balcani. Dintr-o intervenție la acel simpozion, text publicat în revista craioveană LAMURA, am aflat că cei mai mulți români trăiesc în jurul orașului Vidin, unde sunt vreo 30 de comune curat românești. Mai sunt sate și în sudul Dobrogei, care au ajuns sub stăpânire bulgară după Tratatul de la Craiova, din anul 1940. Când din trupul României au fost rupte Ardealul, Basarabia și Bucovina de Nord. Tristeți românești ale istoriei!
Tot auzim că suntem la braț cu Bulgaria pentru călătoria noastră prin Uniunea Europeană. Dar ascultați ce am mai auzit. În loc să existe o relaxare a situației din Timocul bulgăresc, se constată o tăcere față de conaționalii noștri. Care ar putea deschide ușa spre noaptea asimilării. Deși un fost președinte român, un fost premier și un fost ministru de externe au fost pe acolo, nici unul nu a ajuns să vorbească cu românii din Timocul bulgăresc, în Parcul istoric din Vidin. I-au sfătuit să meargă la Sofia, la ambasadă, pe cheltuiala lor. Ministrul român de externe a primit un memorandum cu doleanțele lor, care nu a avut niciun ecou în sufletul românilor din Bulgaria.
Un ministru român a închis Filiala Universității Spiru Haret, unde învățau sute de studenți din Balcani. Plătind o taxă mai mică decât la București, tinerii români din zonă au luat cu asalt câteva facultăți. Și s-a închis! Ce să mai vorbim de o casă de cultură? Domnul Ivo Gheorghiev ne-a spus celor prezenți: „Statul bulgar a pus pe fugă echipe artistice de la nord de Dunăre pentru a nu încuraja sentimente românești în sufletul românilor din Timocul bulgăresc”. Aproape nu-ți vine a crede când auzi că românii din Bulgaria au interdicție de a cânta cântece românești în public. Vorbele sunt prohibite, sunt acceptate doar instrumentele, versurile, niciodată. Am stat și m-am crucit când am auzit ce se întâmplă într-o țară vecină, membră a Uniunii Europene.
Conform estimărilor făcute de asociațiile românești din Bulgaria, ar exista în jur de 150 000 de români. Când am aflat că numele românești au fost bulgarizate, că există liste cu ce nume pot fi date pruncilor, m-am decis că vreau să plec spre Vidin. Să văd cu ochii mei ceea ce am auzit. Apoi voi scrie mai multe despre românii din Bulgaria.