de Gheorghe Pârja
Leo Butnaru este bunul meu prieten din Chișinău.
Este poet, prozator, eseist, publicist, traducător, fiind numit poetul cu aripa
de lumină, unul dintre cei mai cunoscuți, și valoroși, scriitori întru limba
română. Cu el am deslușit multe din necunoscutele istoriei Basarabiei. Detalii
ascunse după cortina vremurilor. A fost în mai multe rânduri în Maramureș, la
Sighetul Marmației și la Desești. Leo este un prieten care poartă dor de
prieteni, este un conviv de care nu te-ai mai despărți, fascinează prin cultură
și inteligență. A trăit cu intensitate frământarea lumii recente și a căutat
să-și explice cum și cine ridică ziduri între neamuri.
Este o dimensiune a operei sale. Se apleacă cu
luciditate asupra realității în care trăiește. Cu opera sa a unit cele două
maluri ale Prutului. Crede, cu scris apăsat, că libertatea politică e sută la
sută una de creație. A cugetat profund și asupra vieții politice din România și
Basarabia. Adică din România Mare. Nu vă fie teamă de istoria croită de
înaintași la Alba Iulia. Prietenul meu, și al Maramureșului, a exersat o formă
directă, sprintenă de exprimare. Cu un umor fin, și-a intitulat aventura
cotidiană cu prenumele. Adică leologisme sau literatură la minut despre
politică și politicieni. A descoperit elite osificate, care se cred apostolii
moralității și clamează o Românie ideală, fără păcate și fără compromisuri.
Ne prezintă, în cugetările sale, elitele care au un
singur talent. Să fie la un telefon distanță de resursele statului. Nu citesc,
dar fac legi. Aici se întâlnește cu vederile lui Daniel Funeriu, fost ministru
al Educației. Și el vorbea despre aristocrația subvenționată, care trăiește din
buget și se recomandă antreprenori. A descris România normală, adică cei mulți,
care se trezesc dimineața, merg la serviciu, poartă grija copiilor, fac
cumpărături și sunt atenți la contul din bancă. O lume a bucuriilor simple,
care de obicei tace. Leo ne spune că tăcerea majorității este cea mai tragică
dintre toate. Evident, în contextul în care apar pe ecranul realității pretinși
salvatori providențiali, care nu prea știu cum se merge pe pământ, dar sunt
preocupați de zborul porumbeilor.
Avem nevoie de oameni lucizi și curajoși, pragmatici
și cu fața spre alegătorii uitați. Toate acestea, și multe altele, le-a prins
prietenul meu în leologisme. Zice Leo: politica nu poate fi o artă, cum o
numesc unii. Politica rămâne o armă, inclusiv contra artei. Vedeți vremurile de
astăzi! Că este imposibil să privești adevărul politic în față, el face mereu
fețe-fețe. Perena trinitate politică este prezentă: a gândi una, a spune alta
și a face exact invers. Asta ne aduce aminte că în interviurile cu politicieni,
partea cea mai interesantă este cea a întrebărilor. Când răspund unii, care se
ocupă cu politica, ne dăm seama că oglinda face ordine în răspunsuri. Adică se
înlocuiește stânga cu dreapta.
Să fi contat din ce parte a fost scoasă Eva lui
Adam, din dreapta, din stânga? Pe atunci, se pare, nu se făcea politică. Zice
unul: nu aș vrea să spun nimic rău despre politicieni, dar este imposibil să
taci viața întreagă! Când vezi cu ochiul liber cum parcă, pe neobservate,
aplauzele politicoase devin aplauze politice. Așa te întâlnești cu politicieni
rătăciți definitiv în pădurea cu mâini ridicate pentru susținerea lor. Că și
asta face parte din spectacolul democrației. Că în numele prezentului lor
luminos, aleșii făgăduiesc poporului un viitor luminos. Din ce în ce mai mult
întâlnim, în viața publică, politicieni cu interese personale multilateral
dezvoltate. Odată ce lumea e un teatru, cum credea poetul, și fiecare om este
un actor, este nevoie de un număr sporit de dramaturgi. Unii cred că ei se
ascund sub haina de politicieni.
Ne mai spune Leo o variantă a vieții cu care s-a
întâlnit pe cele două maluri ale Prutului. Cică politicienii și-au zis să pună
minte de la minte și să-și adune gândurile. Însă viața publică a rămas absolut
pustie. Această scenă am observat-o și eu, adesea, în Parlamentul României. Dar
mai constat că în pofida promisiunilor pe care le tot fac politicienii grijulii
nevoie mare, poporul supraviețuiește eroic. Din păcate, printre cei care fac
legi pentru țară sunt intelectuali fără operă și politicieni fără bilanț. Nu
construiesc nimic, dar au multe domenii. De obicei, tot ce începe cu o
minciună, sfârșește prost. Numai că pe la noi sfârșitul se tot amână.
Leo a sintetizat în cuvinte puține nevoi mari. Și ne
îndeamnă să nu fim singuri. Că nu e deloc neimportant de ce caută omul
societatea altor oameni. Sau să vorbească el, sau să-i asculte pe alții. În
prima ipostază ar fi un politician, în a doua ar fi un filosof. Pe vremuri,
erau aparate de făcut fotografii la minut. În locul lor, prietenul din Chișinău
a inventat literatura la minut despre politică și politicieni. Din care v-am
arătat câteva imagini. Dar filmul rulează zi și noapte. Și nu uit a vă spune că
scriitorul Leo Butnaru este cunoscut ca un exeget al avangardismului. Poate fi
o cheie pentru lectura acestui text.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu