Este necesară o imaginație extrem de bogată pentru a
înțelege prin ce echilibristici un stat NATO, în speță România, reprezentat de
un președinte numit, în speță Nicușor Dan, negociază telefonic și apoi față în
față achiziții de armament cu un stat non-NATO, supus de peste trei ani unei
puternice agresiuni din partea Federației Ruse și cu un teritoriu ocupat în
proporție de 20%. Ei bine, Nicușor Dan a găsit o soluție extrem de ingenioasă,
inversând practic cu 180 de grade direcția, de a-și aduce aportul în mod
decisiv la împlinirea strategiei de apărare și suveranitate națională a
României. O strategie pe care, până în prezent, a fost incapabil să o
elaboreze, să o formuleze, să o supună aprobării Consiliului Suprem de Apărare
al Țării și apoi Parlamentului. Nicușor Dan a conceput un mecanism, se pare,
extrem de ingenios, prin care România ar putea evita negocierile cu partenerii
NATO și, mai ales, negocierile cu Washingtonul, care a cam înghețat relațiile
cu noi, și de a edifica o nouă arhitectură în materie de înzestrare militară a
statului român. În acest scop, el i s-a adresat lui Volodimir Zelenskyi.
Conform informațiilor oficiale, furnizate chiar de
liderul de la București, acesta a pus, pur și simplu, mâna pe telefon, l-a
contactat pe Volodimir Zelenskyi — probabil după ce s-a documentat temeinic —
și a aflat că acesta a dobândit o bună experiență în materie de înzestrare
militară, după aproape patru ani de război, și i-a solicitat acestui important
aliat sprijinul în ceea ce privește dotarea cu cele necesare a Armatei Române,
păstorită în prezent de Ionuț Moșteanu. Liderul de la Kiev s-a angajat, pe
parcursul convorbirii telefonice, să se pregătească temeinic, astfel încât, la
capătul vizitei oficiale de stat pe care Nicușor Dan o va întreprinde la Kiev,
să poată fi semnate și parafate importante contracte prin care Ucraina urmează
să se angajeze să înzestreze militar România.
Să nu-și imagineze cineva că domnul Volodimir
Zelenskyi a devenit brusc generos și recunoscător pentru sacrificiile făcute de
cetățenii României în beneficiul poporului ucrainean. Știm că, până în prezent,
din sudoarea cetățenilor României, am avut generozitatea de a furniza Ucrainei
nu numai medicamente, alimente și furnituri de tot felul, ci și echipamente
militare, cele mai multe achiziționate de la partenerii noștri din NATO. Și
iată că, acum, generozitatea demonstrată cu prisosință de București urmează să
se întoarcă în direcție inversă. În viitor, Ucraina urmează să contribuie,
probabil decisiv, la înzestrarea Armatei Române cu echipamente dintre cele mai
sofisticate. Aceasta va fi tema principală pe agenda oficială de lucru a celor
doi președinți, pe parcursul vizitei lui Nicușor Dan la Kiev, care răspunde
astfel amabilei invitații telefonice formulate de omologul său.
Autor:
Sorin Roșca Stănescu
Sursa:
https://corect-news.ro/nicusor-dan-se-pregateste-sa-dea-un-mare-tun/

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu