COMUNICAT DE PRESĂ
|
Bilanţ Europe Direct 2009-2012 şi ce ne aşteaptă în perioada 2013-2017
Centrul regional Europe
Direct Transilvania de Nord, serviciu de informare pe teme europene oferit de
Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest, îşi încheie primul mandat de patru
ani şi în pregăteşte pe cel de-al doilea, pentru perioada 2013-2017.
În perioada 2009-2012, Centrul şi-a luat în serios rolul de
punte de legătură între comunităţile locale din regiune şi Comisia Europeană,
funcţionând ca o adevărată „linie verde” între publicul larg şi instituţiile
europene. Astfel, pe de o parte personalul centrului a informat permanent
publicul cu privire la subiectele europene la zi şi a oferit răspunsuri la orice
fel de întrebări pe teme europene venite de la cetăţeni din toată regiunea. Pe
de altă parte, Centrul a transmis întrebările şi opiniile cetăţenilor direct la Bruxelles , de fiecare
dată când au existat solicitări în acest sens.
Mai mult, Centrul şi-a asumat, la
fel cum a făcut-o începând cu 2008, anul înfiinţării sale, mai multe cooperări pentru organizarea de
activităţi de comunicare şi conştientizare a publicului asupra chestiunilor
legate de politicile europene în general; menţionăm cooperarea cu Reprezentanţa
Comisiei Europene în România, Biroul Parlamentului European în România,
Universitatea Babeş-Bolyai, Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj, Asociaţia
Profesioniştilor în Presă Cluj, alte centre Europe Direct cum ar fi: Maramureş,
Bistriţa şi Allier (Franţa).
În perioada 2009-2012, Centrul
regional Europe Direct Transilvania de Nord a organizat nu mai puţin de 31 de
evenimente la care au participat circa 3660 de persoane. Între aceste
evenimente amintim: Clubul Copiilor
„Ora de Europa”, „Trainingul pentru jurnaliştii din Transilvania de Nord”,
„Ziua Europei, 9 mai”, „Dezbaterea pe tema anului european”, „Tabăra pentru
elevii de liceu”, „Gala Multiplicatorilor de Valori Europene”. Participanţii au
fost preponderent din rândurile elevilor, studenţilor, jurnaliştilor, beneficiarilor
de fonduri europene, publicului larg.
De
asemenea, în virtutea principiului transparenţe, la sediul Centrului au fost
organizate zilele porţilor deschise în care am primit vizite ale grupurilor de elevi
şi studenţi – cele mai recente în 2012 studenţii de la Universitatea Oradea
(martie) şi studenţii (geografi şi economişti care studiau "Geografia
economică" în Transilvania) de la Universitatea din Viena (mai).
De asemenea, personalul Centrului a acordat asistenţă
Reprezentanţei Comisiei Europene în România, prin participarea la sondaje,
participarea la publicaţii, co-organizarea de campanii de informare, dintre care amintim „Europa jurnaliştilor din
amfiteatre”, „Forum european”,
„Europa, casa noastră”.
Centrul
regional Europe Direct Transilvania de Nord a înregistrat şi două mici succese pe plan european: Directoratul
General Comunicare (DG COMM) din cadrul Comisiei Europene a selectat coordonatorul
Centrului regional Europe Direct, alături de alţi 11 reprezentanţi ai centrelor
ED din Bulgaria, Danemarca, Franţa, Grecia, Italia, Lituania, Portugalia şi
Marea Britanie (din totalul de 480 de centre existente în UE), pentru a face
parte din Grupurile de lucru pan-europene „Relaţia cu media” şi „Activităţi de
cooperare între reţelele Comisiei Europene”. Scopul acestor grupuri a fost
valorificarea know-how-ului existent în cadrul reţelei Europe Direct,
transformarea cunoştinţelor acumulate în rezultate palpabile, cum sunt produse
de informare şi comunicare, pregătirea de experţi pe subiecte concrete, care să
acţioneze ca şi “puncte de contact” la nivel local/regional.
Mai mult, în 2011, DG COMM a publicat un
"E-catalog european de bune practici în relaţia cu media",
catalog ce a inclus şi "trainingul pe priorităţile de comunicare europene,
destinat jurnaliştilor din Transilvania de Nord", organizat de Centrul
regional Europe Direct Transilvania de Nord.
Într-un cuvânt, în perioada
2009-2012, Centrul regional Europe Direct Transilvania de Nord a adus Europa acasă
la fiecare dintre cetăţenii Transilvaniei de Nord.
Rezultatele foarte bune şi dorinţa de a continua activităţile Centrului au dus la depunerea unei noi aplicaţii pentru câştigarea finanţării din partea Comisiei Europene, pentru perioada 2013-2017. Potrivit înştiinţării oficiale recente din partea Reprezentanţei Comisiei Europene, Centrului regional Europe Direct Transilvania de Nord i-a fost acordată finanţarea şi va continua să funcţioneze în perioada 2013-2017.
Rezultatele foarte bune şi dorinţa de a continua activităţile Centrului au dus la depunerea unei noi aplicaţii pentru câştigarea finanţării din partea Comisiei Europene, pentru perioada 2013-2017. Potrivit înştiinţării oficiale recente din partea Reprezentanţei Comisiei Europene, Centrului regional Europe Direct Transilvania de Nord i-a fost acordată finanţarea şi va continua să funcţioneze în perioada 2013-2017.
Pagini Utile:
- ADR Nord-Vest http://www.nord-vest.ro/
- Centrul regional Europe Direct Transilvania de
Nord http://europedirect.nord-vest.ro/
- Anul European 2012 http://europa.eu/ey2012/ey2012.jsp?langId=ro
- Strategia "Europa 2020" http://ec.europa.eu/eu2020/index_en.htm
Contact:
Lia Valendorfean, coordonator
Centrul regional Europe Direct Transilvania de Nord
(Agentia de Dezvoltare Regionala Nord-Vest)
tel: +40-264-431550, fax: +40-264-439222,
e-mail: europedirect@nord-vest.ro, comunicare@nord-vest.ro
http://europedirect.nord-vest.ro/ , www.nord-vest.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu