Dacă-mi Aplec Smerit
Genunchii...
Daca-mi aplec smerit genunchii,
Si mâinile mi le-mpreun
Nu ma gândesc sa fie, Doamne,
Nici cel mai drept, nici cel mai bun...
Si nu te rog sa-i dai nici haruri,
Nici minte cine stie cât...
Mi-ar fi destul sa-l vad ca-mi creste
Nici prea frumos, nici prea urât;
Si nu l-as vrea nici prea cuminte,
Si nici din cale-afar-nebun;
Nici prea de tot supus s-asculte,
Dar nici sa râda de ce-i spun.
Si mai ales, as vrea sa simta
În orice pas din trai, mereu,
Ca cel mai credincios prieten
I-oi fi de-a pururi numai eu...
De Ziua Mamei
Eu nu sunt destul de mare
Ca sa pot sa-nvat macar,
De pe carte, o urare,
Si nu sunt destul de mare
Ca sa-ti dau un dar.
Dar îti dau o sarutare,
Ici, pe obrajor,
Si pe mâna asta care
Ma-ngrijeste-n fiecare
Zi, cu-atâta dor!
Zile lungi si voie buna
Îti doresc eu mult,
Si ma rog de flori sa-ti spuna
Sa ma ierti, mamica buna,
Ca nu stiu mai mult!
De Ajunul Crăciunului
Toata noaptea asta, colo-n ceruri sus,
Stelele lucreaza fara de-ncetare,
Caci le-aduna-n claca steaua sfanta care
A-ndrumat pe vremuri Magii la Iisus.
Torc de zor în noaptea sfantului ajun
Câlti de nea si raze harnicele stele,
Pentru noi, copiii, torc sa faca ele,
Funia cu trepte pentru Mos Craciun.
Lunga cat e drumul din pamant la cer,
Trainica sa-i tina cosului povara,
Vor întinde-o-n noapte, nevazuta, scara
Mosului ce lupta cu-ndarjitul ger,
Ca sa ne aduca iar, de colo sus,
Pe la toti copiii darurile care
Ni le va trimite, iar, la fiecare
Sfânta si duioasa mama-a lui Iisus.
Din scrisoarea unei bătrane
O, lasa-ti obiceiul de-a rascoli în scrum
Prilejuri de durere în biata cale-a vietii, -
Ci scalda-ti ochii limpezi în roua diminetii,
Si nu-ntreba tarâna de urmele din drum...
E vitrega tarâna si sfatul ei avan, -
La ce s-o-ntrebi de ochii ce vor fi plâns pe cale?
Ni-s scrise-n cartea vietii, la toti, si dor si jale
Si drumul fiecarui e rabojit pe-un plan,
În care-s însemnate, cu ape si poteci,
Si dragostea si ura si mila si pacatul,
Pân-vine de le-ncheie pe toate-ntunecatul
Si mutul semn al crucii din linistea de veci...
O, sunt, de buna seama, si lacrimi în noroi,
Caci lacrima ni-i birul cel mai de seama-al vietii, -
Si jalea si amarul vor fi de veci drumetii
Cei nelipsiti, din calea oricarui dintre noi...
De-aceea vezi tu uita cât poti cu ochi senini, -
Ca-i mare mângâierea în biata cale-a vietii
Sa poti vedea si-n pâcla si-n roua diminetii,
Un rost, în fata carui nu poti sa nu te-nchini.
Gândăcelul
- De ce m-ai prins în pumnul tau,
Copil frumos, tu nu stii oare
Ca-s mic si eu si ca ma doare
De ce ma strangi asa de rau?
Copil ca tine sunt si eu,
Si-mi place sa ma joc si mie,
Si mila trebuie sa-ti fie
De spaima si de plansul meu!
De ce sa vrei sa ma omori?
Ca am si eu parinti ca tine,
Si-ar plange mama dupa mine,
Si-ar plange bietele surori,
Si-ar plange tata mult de tot
Caci am trait abia trei zile,
Indura-te de ei, copile,
Si lasa-ma, ca nu mai pot!...
Asa plangea un gandacel
In pumnul ce-l strangea sa-l rupa
Si l-a deschis copilul dupa
Ce n-a mai fost nimic din el!
A incercat sa-l mai invie
Suflandu-i aripile-n vant,
Dar a cazut în tarna frant
Si-ntepenit pentru vecie!...
Scarbit de fapta ta cea rea
Degeaba plangi, acum, copile,
Ci du-te-n casa-acum si zi-le
Parintilor isprava ta.
Si zi-le ca de-acum ai vrea
Sa ocrotesti cu bunatate,
In cale-ti, orice vietate,
Oricat de far-de-nsemnatate
Si-oricat de mica ar fi ea!
Si Iar Mi-i Sufletul
La Tine...
...Si iar mi-i sufletul la tine
Atât de-ntreg,
Atât de tot,
Ca-mi sorb o lacrima si-mi pare
Ca cere,
Mângâie,
Si doare,
De parca tu ai plâns-o-n mine,
De parca ti-am venit de tot...
Asa!... da-mi mâinile-amândoua,
Si ochii amândoi mi-i da,
Deschisi adânc
Si mult
Si-aproape
Pân-vom închide-o sub pleoape
Aceeasi stea topita-n doua
De mult ce ia
De mult ce da...
Si calea gândului se-nchide
Doar lacrimile vad îsi cer...
Si nu mai am nici ochi,
Nici gura...
Pe valul marii ce ma fura
Privirile nu-si pot deschide
Decât fereastra dinspre cer...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu