Poesis.Debut.Sâmpetrean Luca

Adăpost

De-al tău dulce amar – O!

Margareta vieții mele

Și de-al zâmbetului tău tipar

Sufletu-mi amar.

Soarele răsare atunci când Luna dispare

Precum speranța acoperă

Deșarta crispare

De-a mea conștientă desperare.

Dar ce-ar fi bucuria fără de tristețe?

Ce-ar fi râsul fără de plâns?

Ne-am marca existența

Sau ne-am înrobi credința?

 Apatie

Stau, apatic și privesc,

Zarea-n nesfârșita-i culoare,

Infinit în expansiune

Lumea-n evoluțiune!

Frunzele cad, indiferența stagnează.

Totu-i într-o continuă amorțeală.

Iarna-i ferice deplină.

Stau, apatic și privesc

Și credința-i…

Închinăciune.

 Ce e gândul, ce e cuvântul?

Ce e gândul, ce e cuvântul?

Aglomerări fără de noimă…

Omul se îmbracă cu al său veșmântul

Și-și ascunde fața de o crima.

Străpuns de al sau odios prezent

Gândul își caută complementul.

Cuvântul.

La viitoru-i dezolant

Omul nu-și caută adiacentul.

Speranța ultima-i moare

Sub al său semn de întrebare.

Ce e gândul, ce e cuvântul?

 Definiție

Ferice de cel ce limite nu-și impune

Și cu al său creier compune

Rapsodie presupune

Creanga și-o răpune!

Ferice de cel ce a zbura știe

Și cu modestie,

Trece peste o prostie.

Ferice suntem toți,

Mai puțin restul,

Tristul, de al său complexul.

Inversul, opus la restul.

 Depărtarea e!

Ferice de cel ce limite nu-și impune

Și cu al său creier compune

Rapsodie presupune

Creanga și-o răpune!

Ferice de cel ce a zbura știe

Și cu modestie,

Trece peste o prostie.

Ferice suntem toți,

Mai puțin restul,

Tristul, de al său complexul.

Inversul, opus la restul.

 Leac pentru Popor

De-ar cunoaște Românul

Al Lor chin supraomenesc

Și-ar pleca capul

Ca să-și găsească leacul.

Tratament pentru indiferență nu există

Decât a ta Divină voință

Secundată de o posibilă credință

În ale tale puteri, o ferigă?

Moment

Cred… cred că viața-i școala milenară

Școala veșnică și de îngeri dătătoare.

Cred că totu-i circular.

Timpu-i imparțial.

Vine, trece și nimeni și nimic nu-l oprește,

Carpe Diem îți șoptește.

Dacă-l auzi te fericește

Iar daca nu, te ia și nimeni nu te mai zărește!

Păcat

Latră câinele-n odor

Răcnetu-i amor.

Amor de om,

Amor de dor.

Lovește ploaia-n fereastră,

Sunetu-i ca de topor.

Topor de fer’,

Topor cu efect de somnifer.

Și eu stau, viața mi-o privesc.

Să regret? Nu mă amăgesc…

Spre veșnicie de mă regăsesc

Duhul mi-l răzvrătesc!

Rugăciune

Cetate măreață

A Lor fortăreață

Necontenit învăluită în ceață,

Și ascunsă…

Oh! Atlantida ți-e trecutul,

Shamballa ți-e scutul,

Noi îți suntem puțul.

Oh! Cetate măreață…

Lumina-ți piere suflată de vânt.

De al tău cuvânt

Poporul se ia cu avânt

Și zboară…

Dar nu! Tu speră!

Roagă-te pentru noi și ei

Ca a ta chemare s-o audă

Și de hulă să fugă.

Cetate măreață

A Lor fortăreață,

Roagă-te pentru noi și ei!

Rază

Alee pavată cu indiferență

Și o ramură de măslin, verde, tăcută,

Martori îmi sunt, de marea n-am s-o trec

Ori de sufletul n-am să-l prăfuiesc,

Totul ori nimic.

Vorba rostită de Univers pecetluită

Gândul avut de lume înrobită floare a speranței.

Tăcere și răspuns dintr-un neant apus,

Tremur de răcoare,

Frică de un nou apus.

Lume nouă are să răsară

Dacă vrem. Ori de nu vrem,

A noastră are să fie răzbunare, de nevoie,

Nu de plăcere.

Cer roș’-albastru, Tu ce zici?

 Șir de-al Vieții

Născut pentru cunoaștere,

Mort pentru înălțare.

Creat pentru înălțare,

Distrus pentru abatere.

Pedepsit pentru abatere,

Răsplătit pentru îndreptare.

Șanse pentru îndreptare,

Ghinion pentru deșteptare.

Deșteptare pentru acceptare,

Acceptare pentru cunoaștere.

 Treacăt

De-a speranței disperare,

Contraste de acumulare.

Moartea trăirii unei amintiri,

Marginea prăpastiei noastre.

Lacrimă pentru clipa trăită,

Și de-al crezului rostită.

Trecător prin existență,

Martor către ale voastre umilințe.

Mentalitate precum a celui fără de creier,

Constrângeri ale dominării.

Căutarea scopului,

Aparența trecutului.

Urmă de vânt

Gând așternut pe-o bucată de hârtie

De viață stăpână poezie

Veci pururi hrană a sufletului amorțit

Și-a tristeții sortită ibovnicie.

Când dintr-un străfund nemărginit

Trupul jertfă ți-l apleci

Poezia mijloc al echilibrării

Ai s-o găsești...

Ori de moartea sufletul ți l-a cuprins

Și de usa-n urmă ți s-a-nchis

Cel dintâi gand și bucata de hârtie,

Testamentul  ți l-ai scris.