La Revelion am fost în Piaţa Constituţiei, singurul loc din
Bucureşti unde s-a organizat un concert pentru trecerea dintre ani. Stropită,
ca de obicei, cu o baie de focuri de artificii! Sigur, era un frig de crăpau
pietrele, dar asta nu i-a împiedicat pe mii, zeci de mii de oameni, în lipsă de
Vanghelion, să fie prezenţi la această petrecere marca ProTV, care nu şi-a mai
onorat locul din Piaţa Ateneului, ca în anii trecuţi. Dar spectacolul a fost la
fel, a adunat toate trupele “uşoare”, ca să-i dea greutate vedetei Loredana,
fără de care postul, vai, s-ar prăpădi! Chiar şi transmisia programului de
Revelion a fost cu un spectacol al Loredanei, numit “Reveria”.
Sigur, e reveria după imitaţii. Loredana este simbolul
imitaţiei muzicale la români. Ea o imită pe Madonna, vrea cu tot preţul să i se
zică “Madonna românilor”, iar echipa ei face eforturi ca spectacolele să fie
undeva spre formula Madonnei, dar sunt o caricatură, deşi instalaţiile par
americane. E mai apropiată de formula lui Bregovic, mai ales prin lăutari şi
grupul de alămuri. Ea imită tot. Ba, printr-un costum de cabaret, o imita şi pe
Marlene Dietrich! Ce este original la Loredana? Nimic. Ea nu are voce. Ea o
imită pe Maria Tănase cu o voce de carnaval. Şi tot ce a demonstrat la acest
revelion, ca şi în cele precedente, de fapt, consfinţeşte ideea că ne aflăm în
Ţara imitaţiilor. De, aşa e în Ţara lui Turcăfleaţă (de la Turcescu, ofiţeraşul
clandestin). Raţiunea imitaţioniştilor e aceea a turnătorului sub acoperit: “Aşa
a vrut Dumnezeu, am făcut-o cu voie de la Dumnezeu, să mă pedepsească
Dumnezeu”.
Pentru aceste trădări şi imitaţii, autorii lor nu au altă
explicaţie, îl bagă în faţă pe Dumnezeu, aşa cum un anume făcător de campanie,
Dragnea, când Ponta a pierdut alegerile, a dat următoarea explicaţie: “Cine e
de vină că am pierdut? De vină e Dumnezeu!”, în timp ce alţi hoţi sau laşi au
declarat că “Dumnezeu e UDMR-ist”!
România vrea schimbare în bine. Vrea să intre în normal.
Aşa, bătându-şi joc de Dumnezeu?! În normalitate nu poate intra cu această
uriaşă cantitate de imitaţii. Televiziunile trăiesc numai din imitaţii de
emisiuni străine şi mai ales din reluări. În toată această perioadă de
sărbători nu a existat o premieră, ci numai reluări de filme americane îndoielnice,
cu excepţia unui singur film românesc, „Nea Mărin miliardar”, o răsreluare. Tot
hulitul Nicolaescu salvează comedia românească, deşi şi schema filmului său
este tot după o formulă de împrumut. Adică dovedeşte că ştim şi noi imita
americăneşte!
Această boală a imitaţiei se află şi în muzica mai aleasă,
dar aici nu e locul să arătăm ce jaf de imagine şi de calitate se face în cazul
Festivalului “George Enescu”. Enescu e singurul care a mai rămas întreg şi pe
toate căile se caută demolarea lui, aşa cum comuniştii au vrut să-l compromită
pe Brâncuşi, invadând piaţa cu falsuri, iar acum, neocomuniştii, vor să-l
deshumeze!
Ce rămâne original? Manelele? Se va spune că ele constituie
singura muzică românească originală. Dar şi manelele sunt nişte turcisme care au
ajuns nişte ţigănisme bune de aruncat la gunoi, muzică de tomberon. Salvarea
rămâne folclorul, dar, vai, şi aici prostituarea muzicii populare a depăşit
imaginarul. Am văzut fete în costume populare ridicându-şi rochiile până la
buric. Sau altă oribilitate, s-o vezi pe Sofia Vicoveanca secundată de o trupă
în fustiţe, adusă de la Circ du Soleil, din alt tip de spectacol. O varză, o
ruşine! Tradiţia a fost salvată de un singur eveniment, “Colinde şi cântece
rituale” cântate de Ioan Bocşa şi Grupul Icoane, un miracol, care a făcut
diferenţa totală faţă de mizeria generală. Numai popoarele vechi, cu mare
tradiţie, pot ajunge la aşa rafinamente sonore. Dar gustul popular a fost
alterat de imitaţii. E o saturaţie de nedescris. Ce surprize veritabile au
pregătit posturile? Nimic. Acelaşi ghiveci de ieri, de alaltăieri. Nu au intrat
în Anul Nou decât cu aceeaşi tocătură. Cu acelaşi amestec de gusturi, de valori
şi non-valori, care duce la compromiterea a tot ce e autentic! Actorii
profesionişti coexistă cu amatorii, toată lumea face teatru, divertisment,
glume, vorba ceea stahanovistă, toată lumea râde, cântă şi dansează!
România este scufundată, fiindcă e confundată cu o adunătură
de idioţi, de subdezvoltaţi, incapabilă să mai distingă valoarea, şi i se dă de
toate, la grămadă, ca mâncărurile din emisiunile culinare, o sfidare a oricărui
gust culinar normal sau tradiţional. E o hâhâială generală. Nimic de calitate.
Fiindcă imitaţia aici duce. Şi de la pastişă se ajunge la parodie, la băşcălie,
la blasfemie.
În anii ‘6o, să spunem, original era hei-rup-ismul, de tipul
“Macarale, macarale”, iar restul trupelor, gen “Phoenix”, imitau în draci
Beatles-ii, rock-ul internaţional, deşi multe o făceau pe din dos, în
clandestinitate. Toate trupele româneşti pe care le-am ascultat de-a lungul timpului,
una şi una, au trăit din aceste imitaţii. O, câtă enormă energie creatoare
risipită, fiindcă şi imitaţia presupune consum de energie, talent, pasiune! Şi
cel mai aplaudat era cel care imita mai bine. Când ziceai, păi Gil Dobrică e
Harry Belafonte al nostru! Şi cele mai bune orchestre, şi cei mai buni
muzicieni, precum Johnny Răducanu, nu erau decât un fel de Louis Armstrong
român, ori Ella Fitzgerald româncă, aşa cum i se zicea Aurei Urziceanu, deşi ea
era cu bip-bap-ul. Acum avem o Madonna româncă, iar mânie va apare o Beyoncé
româncă, dar poate că a şi apărut, n-o ştiu eu, fiindcă Liza Minnelli e deja
fumată!
Cheia înţelegerii acestui fenomen stă în faptul că se caută
aiurea soluţii, când ele sunt în vatra de acasă, dar cine să o cultive, cine să
o continue? Am uimi lumea cu revelarea comorilor autentice! Dar ele deranjează.
Nu le promovează nimeni, e o strădanie izolată, când apare câte o insulă,
fiindcă sunt tot mai rari artiştii de rasă. De aceea a apărut şi s-a consolidat
o mafie a muzicii, care are interesul să menţină gustul sau tonusul românilor,
al tinerilor, la acest nivel sau aspect comercial, la imitaţia hit-urilor
străine. Originală la noi este trupa care imită cel mai bine. L-au omorât pe un
Gheorghe Zamfir, i-au omorât şi pe alţi interpreţi de geniu, acum triumfă
imitaţioniştii. De ce? Fiindcă sunt în mafie. Unde se câştigă bine. Şi uşor.
Unde nu ai nevoie de nici un strop de morală. Se câştigă de la ce au creat
alţii. Trăiască pirateria! Cu Mafia muzicii nu se poate ca România să intre în
normalitate. Fiindcă ea cântă aşa cum îi este muzica!
Grid Modorcea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu