Chile a câştigat pentru prima oară în istorie de 99 de ani a
Copei America, timp în care a disputat 173 de meciuri. Selecţionata condusă de
Jorge Sampaoli s-a impus în faţa Argentinei, după loviturile de departajare, cu
4-1.
Vidal a ratat prima ocazie a meciului: a profitat de o
respingere greşită a lui Demichelis, dar şutul său din voleu a fost respins de
Romero. Aguero a replicat, dar lovitura sa de cap la colţul scurt nu l-a
surprins pe Bravo.
Martino a întâmpinat prima problemă în minutul 29, atunci
când a fost nevoit să îl scoată de pe teren pe Di Maria, care a acuzat probleme
musculare. Cel care l-a înlocuit, Lavezzi, a semnat şi ultima ocazie a primei
reprize: a şutat în forţă din careu, dar Bravo a fost din nou la post.
Finalul primelor 90 de minute a fost unul încins: Alexis a
reluat din voleu puţin pe lângă poartă, în minutul 82, iar Higuain a trimis în
plasa laterală la ultima fază a timpului regulamentar.
În prelungiri, singura mare ocazie i-a aparţinut lui Alexis,
care nu a profitat de o greşeală mare a lui Mascherano, şi a trimis peste
poartă.
La penalty-uri, gazdele au avut nervii mai tari şi s-au
impus cu 4-1, după ce din lotul Argentinei au ratat Higuain şi Banega. Ultima
execuţie a fost una specială. Alexis l-a învins pe Romero cu o
"scăriţă" şi l-a lăsat pe fostul său coleg de la Barcelona , Lionel Messi,
fără niciun trofeu câştigat cu echipa naţională.
C.S.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu