EDITORIAL

Care sunt aspectele culturii din ţara sau regiunea ta de care eşti mândru şi cum pot tinerii sã foloseascã aceste elemente pentru a crea un viitor mai bun?

 Îmi place ca fiecare întrebare să aibă un răspuns. Nu voi fi ,,definitiv de acord” cu ideea ca unei întrebări să îi răspunzi cu o altă întrebare, dar iată-mă azi, pus în fața faptului – întrebării  dumneavoastră, pusă drept titlu, pentru eseu, îi pun următoarea întrebare: se mai implică azi, tinerii în crearea unui viitor – fie el și din punct de vedere cultural? Proporția răspunsului, sincer, oscilează undeva între – foarte mult nu! Nu! Azi tinerii au cu totul și cu totul alte preocupări – fără discuție prea puțini se gândesc la cultura și civilizația din care fac parte. Știu – nu știu, cunosc – nu cunosc ... poți spune cu riscul de-a-i supăra pe unii că lipsa lor de implicare se vede, este evidentă și-i va costa scump acest dezinteres.

Am să-mi pornesc demersul meu scriitoricesc cu un motto, despre care pot afirma că-mi este drag, și anume cum că: ,,un popor care nu-și cunoaște istoria, acela nu mai este popor!”. Sau o altă variantă, modificată, a acesteia, ar fi următoarea: ,,poporul care nu-și cunoaște istoria și cultura nu mai este un popor. Aceia sunt deja morți!”, așa că vă felicit pentru tema articolului. Sincer, tare aș vrea să știu câți tineri vor fi implicați în a răspunde acestei provocări. Mi-aș dori acest răspuns doar pentru cultura mea generală. Să văd care este proporția celor care vor ceva și a celor ce nu vor nimic de la viața asta.

Nu voi mai analiza acest aspect pentru că-mi propun a scrie cu celeritate și cu extrem de multă sinceritate despre ,,poporul meu”, din perspectivă culturală, motivat de ideea că vin din cea mai frumoasă zonă culturală din țară. Niciunde nu cred că mai există un loc mai mândru ori mai frumos decât locul unde m-am născut, unde-am copilărit, unde-am crescut... Maramureșul nostru – cunoscut destul de mult în lume. Aici poți fi mândru de diversitate culturală pe care o întâlnești. Avem cultură spirituală bogată pentru că oamenii de-aici sunt cu frică de Dumnezeu. Aici credința este precum o rugăciunea zilnică.

Nu există zi lăsată de Dumnezeu, că la începutul lucrului maramureșeanul să nu-și dea clopul din cap, și făcând o sfântă cruce să ceară ajutorul lui Dumnezeu. M-a impresionat extrem de mult acest gest, simplu de-altfel, încât nu cred că-l voi uita vreodată. Marele păcat este că acest gest despre care tocmai am făcut rostire nu îl fac decât cei mai bătrâni din sat. Generația tânără, nu că nu ar fi cu frică de Dumnezeu, chiar nu-mi permit să-i judec eu, pentru a nu face păcat, nu excelează în forma asta. Ei, bine, cei tineri nu prea cer prin rugăciune și cruce ajutorul Celui de Sus, iar dacămerg la Sfânta Biserică, o fac de ochii lumii de cele mai multe ori, pentru a nu li se putea scoate vorbe în sat că ,,n-au niciun Dumnezeu!”.

Dar dacă am vorbit despre popor și istoria lui, fără greșeală pot spune și despre poporul și cultura lui, căci nu cred să fie sub soare, popor fără istorie, fără cultură. Ba chiar am să dau niște exemple ce-mi vin în minte în aceste clipe – a se vedea cultura greacă, sau alte și alte culturi, deja o emblemă de civilizație.

Azi nu se mai face cultură în locurile special amenajate – căminele culturale, casele de cultură, teatru – ci ... cultura se face ,,în club”. Și dacă-mi dați dreptate, în cluburi sau baruri nu se prea face cultură. Sau dacă se face, acolo există o cultură a nonvalorilor. Am să numesc acest tip de cultură clubincultură – dându-mi seama că, propabil, am mai inventat un cuvânt, nu știu cât de autohton – clubincultură. Oarecând cultura se făcea și ,,la șură” și dați-mi voie să amintesc doar despre jocurile la șură, pe care le mai știm din poveștile bunicilor. Azi nu mai avem așa ceva dar avem pe bune – cluburi. Plin de ele, așa precum ciupercile. Nu am nimic împotriva lor, credeți-mă, pe cuvânt! Vorbesc despre cultura care se face în asemenea localuri. Aici, lucrurile lasă de dorit, dar implicarea tinerilor sau a tineretului este, în schimb, maximă. E ,,full” de tineri în asemenea locații!

Acolo unde este cultură, și fac o referire la modul general, nu strict pe subiect, este și valoare, pentru că acestea merg mână în mână – cultura cu valoarea, civilizația cu valoarea, cultura cu civilizația – sinonime în ansamblul lor. Unde se vorbește despre civilizație este și cultură, sunt și valori. Voi vorbi doar despre câteva din multitudinea de valori ce le avem – morale și spirituale – pentru că aste definesc în general fenomenul cultural și cultura.

Cât despre cei care se implică în fenomenul culturii – tinerii sunt prea puțini. Poate un pic este exagerată această exprimare, dar e o realitate pentru care vom avea de suferit. Tinerii cresc cu sau fără cultura generală care se vede dacă are sau nu are amprenta pusă asupra fiecăruia. A fi cult înseamnă printre multe altele să fii și citit. Să ai un ,,bagaj de cunoștințe”. Dar cum să fie așa, dacă cei tineri citesc din c eîn ce mai puțin, poate chiar deloc, unii. Au ei explicația lor – la ce le va folosi cititul? Ați văzutr deja primele semne de incultură.

Dar partea și mai gravă este că dacă nu ai cultură să înțelegi unele fapte  sau fenomene culturale nici nu vei fi performer al culturii și-al valorilor, pentru că nu vei ști de unde să iei cultura. Nu vei ști să îngrijești de averea pe care o ai primită de la strămoșii tăi! Nu-ți cunoști istoria, nu-ți cunoști identitatea. Fără identitate ești ,,omul nimănui”.

Văd că am vorbit doar despre latura negativă a frumosului. Nu am să vă las, ba chiar aș suferi, dacă nu aș aduce în discuție frumusețea folclorului, a portului tradițional, a bisericilor, a obiceiurilor calendaristice, a nunților, a tradițiilor. Dacă am ști să le eficientizăm, a avea cu adevărat doar de câștigat. Dar aici, nu suntem doar noi de vină, sunt de vină și cei care au interese. Nu intru în alte amănunte, pentru că sunt convins că fiecare ar putea da un exemplu.  Acolo unde deja se pierde tradiția sau se pierd obiceiurile, aș căuta un vinovat, iar singurul pe care-l găsesc pentru a-i imputa acestă pierdere, este în primul rând poporul, și-apoi comunitatea din  care face parte, apoi cei cu putere de decizie în acest sens. Dacă așa se întâmplă, atunci fiecare avem/ sau are o vină.

Acolo unde există cultură există frumusețe și pace sufletească, există împăcare și împlinire. Există satisfacție și răsăfăț. Prea repede uităm, alterăm sau deteriorăm lada cu zestrea lăsată de strămoși. Iar asta nu poate să fie decât lipsă de respect pentru cei care ne-au dăruit, prin cultură, atâta frumusețe și valoare. Lipsa de respect nu este apanajul culturii, dincontră, înseamnă, nu, incultură! Cât de repede cădem dintr-o extremă în alta, dar fără să suferim, sau să conștientizăm cât de mare este pierderea. Uneori nerecuperabilă.

Cât despre implicarea tinerilor în fenomenul cultural - și-aici lucrul lasă de dorit. Nu prea vezi tineri implicându-se în viața culturală a societății – pentru că unii nu se pricep și-atunci stau deoparte așteptând ca alții să facă ceva și-n locul lor. Cei care ar vrea să facă ceva, nu prea sunt încurajați ori ajutați de societate sau de cei cu funcții și responsabilități în acest domeniu. Și, uite așa, cei care pierdem, nu suntem doi sau trei, nici trei sau patru, ci toți – absolut toți. Și repet, uneori pierderea este irecuparabilă. 

Vorbind despre cultură, pot fi adăugate două trei vorbe și despre schimburile culturale sau interculturale, care sunt tot mai des întâlnite în acești ani, și cred că acest ,,schimb cultural” va prinde teren tot mai mult. E bine că suntem puși în contact direct și cu alte culturi, cu alte popoare, doar suntem în vremea în care se vorbește despre socializare la fiecare pas. Numesc, schimbul  cultural, o socializare, dar cum nouă, românilor, ne place să preluăm și de la alții, preluăm înclusiv în domeniul cultural. Preluăm, adăugăm sau adaptăm la ce avem noi. Poate că avem de câștigat cu aceste schimburi sau preluări culturale, dar putem vorbi fără a fi acuzați și de alteritate a autenticului din cultura noastră.

Ar fi un lucru minunat dacă cei tineri s-ar implica în preluare culturală – o implicare activă mi-aș dori din toate punctele de vedere – al obiceiurilor, al tradițiilor, al fenomenului cultural în genral. Probabil așteaptă ca cineva să le dea un impuls, să-i susțină – căci putere și forță văd în acești tineri. Dar dacă nu ai în adâncul sufletului sămânță de cultură, atunci nu prea ai șanse. Nu vreau să descurajez pe nimeni, ferească Sfântul, îmi dau cu părerea doar. Trebuie să ai în tine, în inimă, dragostea pentru cultură, pentru frumos. Apoi, aș vorbi și despre calități native, sau înnăscute, ale fiecăruia dintre noi, ale poporul român, căci suntem un popor talentat. Păcatul nostru mare, este că nu ne știm apăra valorile așa cum ar trebui – pentru că avem sufletul încărcat de ură, de pizmă, de minciună. Și iar ajungem la ,,cultura” cea care este incultură de fapt (a se vedea ghilimele).

  Trăind sănătos - gândești sănătos, iubești sănătos. Mi-ar place să cred că această delăsare, este doar un fenomen trecător, pasager prin viața noastră. Și încă mai cred în puterea de luptă a poporului român atunci când este vorba de apărarea valorilor morale, de apărarea valorilor spirituale, sau de apărarea autenticului și-a culturii noastre. Principal este să conștientizăm că nu suntem pe un drum bun, dinpotrivă, dacă vom lupta pentru acest tezaur inestimabil fericiți vom fi. Dacă nu, copiii copiilor noștri vor avea de suferit. Ar trebui promovată viața culturală din orișice loc. Sunt ferm convins că în orice colț de țară ai ajunge, te întâlnești cu frumuseți culturale – doar că sunt sau nu sunt promovate. Cât despre promovarea culturală, și-aici lucrul lasă niște semne de întrebare. Vedem, concret, că pierdem ori distrugem totul de lângă noi, inclusiv cultura.

Tot într-un cadru cultural poți vorbi și despre lipsa celor ,,șapte ani de-acasă”. Se vorbește tot mai mult despre lipsuri, despre neajunsuri, dar când acestea le raportezi în planul cultural deja ar trebui să ne sensibilizăm. Nu avem voi să lăsam din mână cei al nostru, averea noastră. Ce, or veni străinii să ne educe, sau să ne îngrijească de cultură? Nu, categoric nu! Dacă vin străinii, ei vin să vadă ce avem, să vadă lada noastră de zestre, să ne vadă valorile. Ei le știu aprecia mult mai bine decât noi, dar noi de ce n-am putea face acest lucru cu simț de răspundere. Îmi vine în aceste clipe să întreb – nu vreți sau nu aveți cultură? Dar știu care este răspunsul – nu vreți să vă implicați în promovarea culturii. Aveți desigur altă listă cu alte priorități, orice, în afară de cultură! Căci cultură aveți. Și, îi aveți și pe cei șapte ani de-acasă!

Toată lumea se bazează pe socializare – iar asta înseamnă a vorbi cu prietenii inclusiv despre cultură, a face schimburi de idei, a face schimburi de cultură. Nu cred că globalizarea e un lucru util – cred că ne este impusă pentru a duce un anumit mod de viață, inclusiv din punct de vedere cultural. Dacă despre un așa mod de viață este vorba – unul uniform în toată lumea, nu cred că va prinde rădăcină adâncă pe-aici pe la noi, oricâte hotărâri vor veni ,,de sus”, ,,de la conducere”.

,,Mai bine să te pierzi în propria pasiune, decât să nu ai niciun scop” Sf. Augustin

                                    Îmi place să spun, ori de câte ori am ocazia, că ,,trăim într-un veac al vitezei”, adică mereu suntem sortiți a fugi, suntem sortiți grabei, uitând că trăitori fiind, trecerea noastră ,,pe-aici” ar trebui să însemne, totuși, ceva, nu doar simpla sau banala grabă ori fugă. Afirm acestea pentru că azi totul pare anormal și-o să vă rog să-mi iertați sinceritatea exprimării, sinceritatea vorbelor, dar credeți-mă, ele reflectă o parte a realității.

Societatea în sine ar trebui să fie una a normalității, a socializării, a principiilor sănătoase, a dragostei și speranței ... nu în ultim rând, societatea ar trebui să fie una dedicată culturii – pentru că despre acest segment doresc să vorbesc.

În goana după tot și-n fond ,,după nimic”, uităm esențialul vieții – ne uităm cultura, ne uităm istoria, până și de noi uităm. Este regretabil! Parcă nu mai avem timp de nimic. Nici măcar timp pentru noi nu mai avem - și aici facem o enorm de mare greșeală, fără a ne da seama de pierderea ce-o suferim. Pentru că în toată fuga asta, fără a exagera, despre o pierdere vorbim.

N-am să vorbesc în aceste clipe despre globalizare sau socializare, ori despre normalitate, dragoste sau speranță (probabil am s-o fac cu altă ocazie!), ci am să mă opresc preț de-o clipă să vorbesc despre cultură și istorie, pentru că acolo unde avem istorie avem și cultură, dar și reciproca ar putea fi valabilă. Adică, unde avem cultură, avem și istorie. Nu-mi aduc în acest moment aminte cine-a afirmat pentru prima dată ideea că: ,,un popor fără cultură nu mai poate fi definit ca popor”, dar îmi dau seama de încărcătura acestor rostiri.

Cred, la cel mai sincer nivel de exprimare, că suntem extrem de preocupați cu alte probleme ... și uităm un lucru esențial! Cred că avem prea multe griji și frământări ... și uităm un lucru esențial! Cred că nu ne știm prioritățile ... și uităm un lucru esențial! Ne uităm pe noi. În toate aceste griji, priorități, preocupări sau frământări, ne uităm CULTURA, sau și mai grav, o lăsăm ,,pe seama altora”, fără a ne dori o implicare expresă în acest segment. Și, iar putem vorbi de delăsare! Dar, culmea este că ,,ne dăm culți”, ,,ne dăm citiți”, ,,ne dăm civilizați”, mulți dintre noi – nesocotind adevărata cultură. Și-aici aș putea veni cu exemple multe! De fenomenul ,,grandomanie” ați auzit? Sunt convins că da!

Și totuși se vorbește, fie prin presă, fie prin televiziuni, fie la radio despre cultură. La un moment dat erau emisiuni cu și despre cultura noastră! De-o vreme încoace nici de astea n-am mai auzit! De ce? Oare să nu mai fie nevoie de cultură sau de civilizație? Chiar am ajuns și zilele astea? Dacă răspundeți cu ,,DA”, săvârșiți un mare păcat. Vă aflați la un pas de dezastrul lumii.

Haideți, totuși, să facem un exercițiu, simplu de-altfel: câți se uită la televizor și înțeleg totul, câți ascultă radio-ul și înțeleg sensurile cuvintelor ori vorbelor. Câți citesc presa și cu adevărat înțeleg simbolurile culturale, câți înțeleg termenul de civilizație sau cultură? Răspunsul tot la dumneavoastră este! Chiar am putea vorbi despre o civilizație culturală? Eu, zic – da! Dar, doresc și să avertizez în același timp – ne îndreptăm spre dezastru cultural. Riscăm să ne pierdem identitatea culturală o dată cu pierderea valorilor morale, cu pierderea valorilor spirituale ale societății în care trăim. Fără aceste valori vom fi, din punct de vedere cultural, o societate nulă. Acolo unde există civilizație există și cultură, iar unde există acestea două, este și obiectivitate, sunt schimburi de idei pragmatice, concrete, reale. Dar, parcă și din pragmatism ne-am pierdut, o dată cu trecerea noastră.

Cât despre subiectul acestui articol - ,,Puterea culturii de-a crea un viitor mai bun”, este perfect legitimat, și de aceea, vă rog să-mi considerați primele fraze (chiar de la începutul articolului!) un apel. Un apel spre întoarcerea la cultură – pentru că unde există cultură, există pace, liniște, bucurie, împlinire, înțelegere, respect și stimă – valori morale date de societat. Cultura se desăvârșește prin acestea!

Cine crede în ideea de sine, mai crede încă și în cultură. Cultura naște valori și va naște mereu valoare. Cultura vine din istorie și va rămâne în istorie, noi trebuie doar să fim luptători și promotori ai acestor valori. Este nevoie, la nivel ,,macro”, de implicare în cultură altfel vom avea mult de suferit, riscând să nu mai putem fi identificați. Unde există cultură, există și identificare de sine. Strămoșii noștri ne-au lăsat drept zestre cultura dumnealor, iar noi nici măcar grijă nu avem de ea, d-apoi s-o ducem mai departe pentru a o dărui și noi, altora – celor ce ne sunt urmași.

La nivel mondial, putem discuta de o enormitate culturală, nu degeaba s-a împământenit la noi la români, vorba: ,,câte bordeie, atâtea obiceie!”, afirmație adevărată din punct de vedere cultural, pentru că în fiecare sat, chiar aparținător unei zone etnografice, vei găsi asemănări și diferențieri. La fel putem discuta și despre civilizație – despre cultura și civilizație – două cuvinte sinonimice, aș zice, fără discuție în legătură directă unul față de celălalt. Amintesc din cultura altor popoare – pe cea islamică (așa la pură întâmplare) sau cea greacă, fiin convins că nu vă sunt străine. Apoi, amintesc de cultura noastră strămoșească pentru a nu putea fi acuzat de ceva anume din acest punct de vedere.

Oricum, putem fi mândri de cultura românească. Îmi place să cred că fiecare român are în adâncul sufletului său o rădăcină din cultură, pentru că în definitiv, fiecare român aparține unei culturi, luând în calcul structurarea culturală dată, de etnologi sau etnografi. Fiecare român, în sinea lui aparține unei identități culturale. Să fim mândri, dar mereu grijulii căci cultura trebuie păstrată, promovată sau arătată celor cu interes spre poporul român, și-apoidăruită altora.

Să nu uităm de ,,schimbul cultural”, acel ,,amestec de cultură” cum îmi place mie să-i spun. Adică ,,luăm ce ne place dintr-o cultură străină identității nostre, și-o aducem la noi”. Luăm ce ne place de undeva și-l aducem la noi în zona noastră, pentru a-l adapta culturii noastre. Trebuie privite aceste schimburi cu seriozitate maximă, tocmai pentru a nu altera sau deteriora cultura împământenită aici. Este un adevăr că această cultură este într-o mișcare permanentă, dar trebuie să privim cu seriozitate și maxim interes totul. Riscăm la un moment dat să nu mai fim noi, să fim câte un pic din fiecare, îndreptându-ne înspre un ,,nimic cultural”. Nu aceasta ne este menirea! Nu pentru acest  scop trebuie să luptăm. Nu acesta este scopul schimburilor culturale sau interculturale. 

Împrumuturile de cultură și civilizație ne poate fi util sau dimpotrivă ne poate fi dăunător, dar aici deja este treaba studiilor științifice, a cercetărilor etnologice, etnografice avizate căci nu oricine poate. Evident oricine are dreptul la o părere personală pentru a-și manifesta bucuria, dar nu întotdeauna acesta este avizat să facă acest demers. Aici deja intervin specialiștii din cultură pentru a demonstra autenticitatea și identitatea culturală a fiecărui popor sau nație.    

                                                                                          VASILE BELE