Moartea lui Dumnezeu
lui Friedrich Nietzche
Sunt Cel ce Sunt
Glăsuia frenetic
Stăpânul Atoate.
Stingherită, de
veacuri lumea urzeşte o moarte.
O mână adulteră
înjunghie pânza celestă.
Transcendenţa
împresură noaptea funestă cu răcnete.
Dâra de sânge se
prelunge pe Calea Lactee.
Constelaţiile
aleargă ciocnindu-se-ntre ele.
În cădere,
pleoapele demiurgice
Scapără fulgere. Tună.
Plouă cu lacrimi
serafice, nebună furtună.
Copacii se topesc
în flăcări sângerânde.
Sihaştrii-şi pun
cenuşă pe umbrele plăpânde.
Ochiul faustic
sfidează păzitorii de dogme.
Sub cerul
străpuns, siluete diforme
Gătesc
îngroparea.
Un sarcofag din
piatră concubină
Coboară chipul
bătrânului Tricefal
În temniţa
Nefiinţei…
Vagabonzi
metafizici împroaşcă cu bulgări…
Dar huma se
mânie, azvârle jeratic,
Se spânzură
vulturi, agonizează speranţe.
Florile se
ceartă.
Nevrând să-şi
îmbie darul,
Mamele adapă
jivine.
Pulberea cosmică
se adună în Nimburi,
Vântul se goneşte
pe sine,
Chemând din
genuni
Glasul Celui ce
Este.
Roşesc călăii,
văzându-şi înşelarea,
Fiinţa are nevoie
de tată
Şi cerul şi
pământul şi marea…
Setea de logos
încheagă cuvinte.
Heruvii-şi acordă
lirele sfinte
Cântând către
gloate
Sunt Cel ce Sunt: Alfa şi Omega
Stăpânul Atoate.
Dialogul lutului cu fiinţa
Atotputernice
Stăpâne,
1. Iartă-mă că îndrăznesc să-Ţi ispitesc
nepătrunsul gândurilor, dar o fac cu dreptul celui care suferă.
2. Sunt un tânăr bolnav de SIDA, un mort
umblător, neajutorat şi trist.
3. Prietenii mă ocolesc, semenii nu-mi aud
strigătul, morţii încă nu mă recunosc, iar Cerul mi-e potrivnic.
4. Această boală este mai grea decât
suferinţele pe care le-a îndurat Fiul Tău.
5. SIDA este o cruce pe care te zbaţi şi
nu-ţi poţi da duhul chiar dacă toate catapetesmele plesnesc şi lumea se
întunecă de nori,
6. un rug care te arde fără să te mistui
degrabă, o moarte perfidă ce te omoară şi te învie de infinite ori.
7. În faţa acestei boli, stoicii şi-ar fi
pus tratatele pe foc, iar Iov ar fi recurs la suicid.
8. Zilele mi se împuţinează şi pământul
aşteaptă să mă soarbă în pântecul lui de Leviatan neînduplecat, prea strâmt
pentru universul cu care voi pogorî în el şi prea larg pentru un pumn de carne
batjocorit de căngile păsării SIDA.
9. Sunt tânăr, Doamne, şi glasul îmi
piere, picioarele-mi slăbesc, iar gura mi-e plină de fiere.
10. Pieptul îmi arde şi pară de foc coboară
pe grumazul meu.
11. De ce mă bagi în floarea vieţii în
pământ? Mi-e dragă lumea şi
nu vreau să mor!
12. Dacă eu nu Te împiedic să ceruieşti, Tu
de ce nu mă laşi să lumesc?
13. Arde rugul meu pe rugul lumii!
14. Poartă-mă peste oceane în reci levitaţii
să-mi potolesc văpăile verzi.
15. De voi picura un strop din otrava ce
mi-ai dat, va fi îndeajuns să-Ţi omori universul.
16. Până şi şerpii îmi stau la rând să se
adape.
17. Strivit între cer şi pământ, luceferi din
Tării îmi împung creştetul şi iarba îmi creşte în viscere.
18. Doamne, îmi scapă viaţa din mâini ca un
peşte cleios, oricât aş strânge pumnii, oricât i-aş strânge.
19. Izvor nesecat de ape fierbinţi mi-e
fruntea, şi moartea sa cuibărit în chipul meu.
20. Doamne, arde azurul!
21. Nori de funingine, potop de păsări negre
vin să se aşeze pe sorii Tăi şi ai mei.
22. Întinde, Doamne, dreapta Ta celui ce se
tăvăleşte printre scuipaţi, cu trupul zdrenţuit de răni înfrunzite şi rău
mirositoare,
23. că peste măsură mă arde focul pedepselor
Tale.
24. Mai bine eram un soare rătăcind pe azur
şi nimeni nu îndrăznea să-mi înfrunte dogoarea,
25. copac pădureţ cu fruct augurid şi nimeni
nu venea să-mi muşte din rod, sau apă cu susur nebun să-mi înec în valuri
pizmaşii,
26. floare de colţ pe muchii de stânci sau
vultur, să zbor văzând cum osânda mă paşte.
27. Dacă am păcătuit e pentru că m-ai făcut
neputincios.
28. Niciodată nu va fi dreptate între noi,
căci eu sunt o mână de cenuşă, iar Tu, un gigant cosmic necreat şi infinit,
care nu cunoşti suferinţa, ci o împarţi muritorilor la ghişeu.
29. Cât vei mai batjocori, Doamne, acest pumn
de pământ, nu-Ţi umezesc obrajii?
30. Nu te mânia, Doamne, pe robul Tău, căci
Tu m-ai zidit fiinţă cugetătoare.
31. Atâta vreme cât mă voi simţi speriat de
infinitul Tău, nu voi înceta să Te întreb.
32. De ce-mi arăţi peste tot mâinile Tale şi
nu-Ţi descoperi niciodată faţa?
33. De ce vrei să-Ţi verşi mânia asupra unui
fir de iarbă pe care-l apleacă stropul de rouă şi-l încovoaie vântul?
34. M-ai îmbrăcat în haine de piele
stricăcioase, iar Tu Ţi-ai ţesut veşmânt de umbră.
35. Ştiu că sunt muritor, dar dă-mi o moarte
demnă, fă-mă să simt şi-n moarte bunătatea Ta.
36. Ochii nu mă mai slujesc, şi-au pierdut
sclipirea, ca două migdale uscate stau ascunşi în orbite canceroase.
37. Doamne, nu-mi lua vederea, căci vreau
să-ţi adulmec Tăriile!
38. Dacă până mai ieri umpleam lumea cu
zâmbete şi oamele erau gata să-mi soarbă chipul, azi nici măcar corbii nu şi-ar
murdări ciocurile cu leşul meu.
39. Se clatină pandantivii cerului, s-au
frânt încheieturile lumii, iar Tu eşti neînduplecat în mânia Ta.
40. Carnea de pe oase mi se desface şi rănile
împrăştie putoare.
41. Când va ajunge la nările Tale duhoarea trupului
meu?
42. Mă usuc de dor de viaţă la poarta casei
Tale şi nu pot pricepe de ce Îţi place muzica tânguirii mele.
43. Oare n-ai poruncit Tu Satanei să nu se
atingă de sufletul lui Iov? Atunci pe mine de ce mă laşi cu totul celui rău?
44. Doamne, SIDA otrăveşte sufletul, roade
creierul, rugineşte osia spiritului.
45. De ce m-ai făcut, Doamne, imperfect şi
liber, iar dacă m-ai făcut aşa, atunci de ce mă judeci?
46. Dacă ai ştiut că-mi voi folosi rău
libertatea de ce m-ai înzestrat cu ea?
47. Doamne, oare nu suntem neputincioşi
amândoi, eu pentru că nu pot şi Tu pentru că nu poţi decât să poţi?
48. O, soare mai presus de sori, în ce genuni
îndepărtate pluteşti?
49. Din neputinţă e împletită raza ce se
zbate între noi şi mintea mea nu se pricepe să spună a cui e neputinţa.
50. De ce Ţi-ai vărsat preaplinul iubirii în
făpturi? Nu Ţi-a ajuns
iubirea intratreimică?
51. Cum poate un Dumnezeu bun crea o lume
rea? Dacă Tu eşti plinătatea absolută, poate exista un neant în afara Ta?
52. Cum poţi să Te priveşti în oglindă prin
mine şi să Te suporţi în asemenea stare, au nu sunt eu chipul Tău?
53. De ce înfigi spini în trup când trupul
însuşi e un ghimpe?
54. De ce lucrezi în întuneric, Tu, Cel ce
Te-ai numit „Lumină”?
55. Eu nu Te acuz, Doamne, că Tu m-ai
îmbolnăvit de SIDA, dar Te întreb de ce ai îngăduit acest lucru,
56. au nu-Ţi aparţin până la capăt frâiele
acestei lumi?
57. Dacă Tu ai fost absent din viaţa mea în
noaptea în care m-am îmbolnăvit de SIDA înseamnă că nu porţi de grijă făpturii
Tale.
58. Dacă ai intervenit înseamnă că m-ai silit
pentru că eu n-am făcut decât ceea ce ştiai Tu că voi face.
59. Doamne Dumnezeul Meu, oare sunt vinovat
pentru fărădelegea mea?
60. Tu ştiai că eu voi muri de SIDA mai
înainte ca mama să mă fi zămislit.
61. Atunci eu nu puteam să mor decât de
această boală, pentru că Tu gândeşti o dată pentru totdeauna,
62. iar dacă viaţa mea Te-ar fi determinat
să-mi schimbi sfârşitul, ştiai de la început că vei reveni asupra propriilor
hotărâri şi ştiai şi în ce fel o vei face.
63. Atunci eu am fost liber numai pentru că
nu ştiam ceea ce ştia Dumnezeul meu?
64. Tu nu m-ai silit, dar ai ştiut ce voi
alege. Aducându-mă la fiinţă, m-ai adus cu alegere cu tot.
65. Alegând să mă înfiinţezi mi-ai susţinut
fiinţial alegerea.
66. Ca să fac ceea ce ai ales Tu, ceea ce
ştiai Tu că voi alege, m-ai ajutat încă din pântecele mamei mele prin faptul că
mi-ai dat o fire senzuală, apoi m-ai stimulat în plan afectiv, aducându-mi
înainte imagini care să-mi aţâţe pofta trupească.
67. Chiar dacă Tu nu ştiai dinainte, deoarece
gândeşti în afara timpului, văzându-mă simultan sugar, student şi bolnav de
SIDA, tot nu-mi oferi libertate.
68. Ca să fiu liber ar trebui să nu mă vezi
ce fac, să mă ignori.
69. O libertate deplină implică şi
cunoaştere. Atâta vreme cât nu-mi sunt cunoscute dinainte toate căile, nu sunt
liber să le aleg.
70. În seara în care m-am îmbolnăvit aveam în
faţă mai multe posibilităţi:
71. un prieten mă invitase la cină, mama m-a
rugat să rămân acasă, eu vroiam să mă plimb prin parc,
72. însă ceva mă împinsese de spate să intru
într-un local de noapte pe care-l văzusem cu câteva săptămâni în urmă, dar fără
să mă gândesc că voi intra acolo vreodată.
73. Acolo, în acea noapte, am cunoscut fiinţa
care înainte de vreme mi-a împărtăşit moartea.
74. Abia acum realizez că atunci când am
văzut pentru prima dată localul n-a fost întâmplător.
75. Mi-ai arătat locul, ca să ştiu merge
acolo unde peste câteva săptămâni avea să mă aştepte moartea.
76. Tu ştiai acest lucru, astfel nu ai fi
Atotştiutor, iar eu am făcut ceea ce Tu ştiai că voi face.
77. Aş fi putut să rămân acasă, dar atunci Tu
ştiai din eternitate că în aceea noapte patul meu va fi gol.
78. Ca să fi fost liber în acea seară trebuia
să am în faţă toţi factorii reali care mă priveau, inclusiv faptul că voi muri
de SIDA. Dacă ştiam acest lucru nu intram în local, deci alegeam liber.
79. Se spune că Tu chiar dacă ştii totul nu
sileşti, asemenea medicului care, deşi cunoaşte boala fatală, nu-l sileşte pe
bolnav să moară.
80. Da, Doamne, dar medicul constată doar
boala, nu este implicat în producerea ei, pe când Tu eşti totalitatea absolută
şi cunoşti tot lanţul cauzal.
81. Cum poţi, Doamne, să ştii tot, dar în
acelaşi timp să nu produci tot?
82. Oare pot făptui eu ceva în exterioritatea
infinitului Tău?
83. A fi liber înseamnă a putea alege
raţional nu orbit de pofte.
84. Ce să fac eu cu un car de libertate, cu
un munte de plăcere şi un grăunte de voinţă în faţa irezistibilei frumuseţi a
femeii?
85. Fagurele de miere pe care l-ai sădit în
trupul ei mă îndeamnă să-i sorb dulceaţa.
86. De ce ai pus în tremurul sânilor atâtea
chemări şi în ochii ei atâta abis?
87. De ce ai sădit în om foamea de celălalt,
de ce trebuie să muşcăm unii din alţii cu nesaţ ca din fructe pârguite?
88. Nu era mai bine să ne fi făcut ca doi
trandafiri, să ne deschidem unul spre celălalt petalele în semn de iubire si
apoi să florim mai departe?
89. Acum când trebuie să părăsesc paradisul
terestru şi să cobor în adânc, îmi îngheaţă sufletul şi inima îmi loveşte
pieptul ca un butuc.
90. Mai lasă-mă, Doamne, o vreme că nu mi-am
încheiat socotelile cu lumea.
91. Sunt tânăr, Doamne, şi nu vreau să mor.
92. Doamne, eu nu ştiu să mor. Mori-mi Tu
murirea!
93. Luminează, Doamne, minţile învăţaţilor să
găsească un leac acestei boli că cumplit mă zbat în gheare ei.
94. Porunceşte-le să caute în nisipul
deşerturilor, în pulberea selenară, în intestinele peştilor,
95. în măruntaiele pământului, în sarcofagele
faraonilor, în veninul şerpilor, în albastrul cerului şi în roua dimineţii.
96. Îngeri, Arhangheli cu săbii de foc,
heruvimi, domnii, scaune, începătorii, puteri şi cete, serafimi cu multe aripi,
97. voi care staţi în preajma cortului Celui
Prea Înalt, rugaţi-L să se milostivească de făptura Sa.
98. Ajut-mă, Doamne, că nu putem unul fără
celălalt. Tu ai nevoie să exişti, iar eu să iau act de fiinţa Ta,
99. Tu ai nevoie să mă ajuţi, iar eu de
ajutorul Tău.
100. Nu pot nici trăi nici muri fără Tine, mi-au
înfrunzit gândurile în Eshaton.
101. Aud bătăile ciocanului ce-mi coase sicriul
şi mii de lopeţi mă sapă.
102. Poate următoarea scăpătare a orologiului
îmi va înghiţi ultimul surâs. Dar înainte e foc, dar îndărăt e apă…
103. Doamne, ne-ai legat ca pe necuvântătoare la
ţăruşul fiinţei! Nu Te cutremuri sub mantia Ta?
104. Tu îţi scalzi picioarele în Azur, iar mie
îmi putrezesc măruntaiele.
105. Nu mă băgaţi în pământ!
106. Dacă ştiam că voi putrezi, când mă jucam în
ţărână m-aş fi împrietenit cu viermii, dar aşa, mă înfăţişez ca un străin
înaintea lor.
107. Doamne, înfloresc cireşii, înverzeşte răchita,
iar eu mă duc să putrezesc.
108. Mori Tu în locul meu ori coboară cu mine în
ţărână şi mă apără de viermi,
109. iar de mormintele, largile, strâmtele, nu
Te încap, îngroapă-mă sub tronu-Ţi de stele.
110. Şi din când în când mă învie, cu o mână să
te pălmuiesc, iar cu cealaltă să Te mângâi aşa cum faci Tu cu făpturile de lut.
111. Sunt uscat Stăpâne şi galben ca ceara.
112. Trimite fulger din cer şi aprinde-mă.
113. Sub ochiul Tău şi al îngerilor ieşiţi la
balcoanele Cerului, voi arde ca o lumânare de jertfă.
114. Fă, Doamne, ca acum, la capătul drumului,
să mă pot apropia de Cerul Tău.
115. Sparge fereastra fiinţei mele cu razele
Iubirii Tale nemărginite!
116. Putea-va oare libertatea mea finită să
împiedice revărsarea Iubirii Tale infinite?
117. Plângeţi-mă Tării, voi fecioare despletite
pe mine mă plângeţi.
118. Ca femeia păcătoasă lăcrimez, ca tâlharul
glăsuiesc,
119. iartă-mă Iubitorule de oameni, Iisuse, Fiul
Lui Dumnezeu,
120. tămăduieşte-mă. Împodobeşte-mă cu harul
răbdării şi al înţelegerii şi apoi apleacă-mi spinarea cu greutatea durerilor.
121. Doamne, Tu care Ţi-ai văzut mama plângând
la poalele crucii, ştii că nimic nu este mai nefiresc şi mai crud pe această
lume decât să se stingă vlăstarele înaintea părinţilor.
122. Dacă voi muri, rogu-Te, coboară în nopţi
târzii la căpătâiul lor şi spune-le că trăiesc în Cerul Tău.
123. Rămâi Tu în locul meu şi le veghează
bătrâneţea!
124. Tu ai stat câteva ceasuri pe cruce pe când
din mine boala mănâncă ani în şir şi fiece moment e o Golgotă.
125. Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Cel
care la nunta din Cana ai prefăcut apa în vin, pentru a nu întrerupe veselia
nuntaşilor,
126. purcede şi acum din înălţimi la nunta
suferinţei mele.
127. Nu-Ţi cer să prefaci apa în vin, căci viţa
mi-a rodit îndestul şi din rodul ei m-am adăpat peste măsură .
128. Prefă-mi, Doamne, de poţi, vinul în apă!
129. Cât de mic mi-aş vedea chinul la lumina
Luminii Tale, ce curând s-ar topi de căldura Fiinţei Tale, însă departe sunt de
Tine şi a moarte licăreşte steaua Ta pe bolta pribegiei mele.
130. În aşteptarea unui răspuns ard şi mă plec
în faţa neînţelesurilor.
Cu adâncă smerenie
CEL CE NU VA MAI FI
Homo interrogans
lui Blaise Pascal
Stăpâne, Tu, Cel
ce domneşti peste eoni,
Cu ce Te-a
vătămat coroana
Supusului Tău?
Dacă m-ai
detronat, împrumută-mi Nimbul
Să pot împărăţi
peste propriul abis!
Ca un Lear
încovoiat cerşesc
Mă încolţesc.
Hai, Doamne, să
ne împărţim cerurile,
Să sfârtecăm
infinitul pe din două.
Mă strivesc
nemărginirile Tale,
Sferele mă iau în
rotirea lor,
Stelele joacă
demente pe portativul tăriei
Muzici triste,
acorduri contrapunctice
Curg din Înalt ca
din mii de alămuri.
Ameţesc în lumina
albastră gigantă şi rece.
Tălpile îmi ating
norii şi creştetu-mi
Se loveşte de
munţi îngheţaţi.
Tot golul lumii
l-ai vărsat în măruntaiele mele.
Câtă risipă de
atomi pentru a-Ţi desfăşura măreţia.
În faţa unui
ţânţar!
De ce-ai pus,
Doamne, cuget în căpăţâna unui vierme
Şi pietrelor
le-ai dăruit muţenie?
Căror muşte, căror
leviathani,
Le-ai ţesut
atâtea pânze galactice,
Dar bolovanii
siderali,
După cine-i vei
azvârli?
Tată, unde eşti
Mă sperie
neglăsuirea spaţiilor Tale fără sfârşit,
Asurzesc de
urletul acestor tăceri.
Ah, chipul meu de
nălucă cosmică,
Cu cioturi de aripi
sub omoplaţi,
Cu unghii şi
dinţi fioroşi.
Nici pui de cer,
nici câine de pământ,
Orgă cu
intestinele mâncate de cancer,
Lut luminos.
Negrăniţatule,
Neunde
Pestetotule
Cu ce eşti Tu mai
presus decât nimicul
Ca să tronezi în
locu-i,
Iar dacă nu
cunoşti decât a fi fiire,
Pe mine de ce
m-ai înfiinţare?
De ce-ai făcut,
Doamne, numerele,
Semnele
Infinitului,
Şi mai ales de ce
m-ai lăsat să desfrânez
Cu ceea ce poartă
semnul doi?
Deschideţi
braţele, Elohime,
Cad răsucindu-mă,
Mă prăvălesc în
cerul Tău,
Ca-ntr-o genune.
II
Vai ţie timpule,
Ocean sanguin,
strigăt al robilor, hecatombă a lumii.
De ce n-ai
spulberat cruzimea când te-ai coborât la noi, Nazarinene?
Mă doare distanţa
dintre mine şi oştirile Tale de sori.
Dacă eşti Spirit,
de ce ai rănit vidul cu coloşi de piatră?
De ce-ai întins
imensitatea pentru un biet furnicar?
Puteam să
agonizăm cu toţii pe un biet mormânt,
Nu era nevoie de
un bulgăre gigant de argilă!
De ce surâsul Tău
se ascunde în lacrimile noastre
Şi plânsul lumii
este pragul împărăţiei Tale?
Arată-ţi Obârşia.
Unde-i străfundul
Tău, noian fără stavilă?
Care-i Temeiul
Tău înspăimântător?
Cum vei putea să
îmi pipăi durerea
dacă neclătinarea
Ta nu are ştiinţă de ea?
Cum vei putea
să-mi înduri înserarea,
dacă stai fixat
în prăpastia Luminii din Tine?
De ce Ţi-ai ales
o gânganie minusculă,
Un spectator cu
măsele,
să-Ţi contemple
căscat rotaţia lumilor în jurul Tău?
Cum îţi apleci
raza să se răsfrângă într-un ciob ruginit?
Cărei Taine Te-ai
lăsat înduplecat când m-ai adus în fiinţă?
Sau te atrage fără
scăpare aşteptarea nimicului?
Îţi place să te
joci cu Adâncul?
Ceasornicarule,
arată-Ţi Faţa.
Opreşte-Ţi
orologiul, căci mă zdrobeşte între roţi!
Ştiu Elohime că
dansezi printre spaţii,
Că te joci cu
geometrice lumi,
Dar adu-Ţi aminte
de mine, fluture îngheţat
Părăsit bolnav în
frigul polului cosmic.
Tată scump, vino
să cinăm
Să Te sărut pe
nimb ca un copil cuminte
Sau vrei să mă
urc în ceruri să cerşesc orfan sub tronul Tău?
Atunci va curge
din ochiul Tău fără fund,
O lacrimă în care
heruvimii să spele pământul?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu