Miercuri, 10 august, la Palatul Administrativ din Baia Mare, a avut loc o
întâlnire de lucru în cadrul Caravanei de vară „Fiecare Copil în Grădiniță”, la care au participat reprezentanți ai Asociației OvidiuRo,
precum și ai partenerilor acesteia în județul Maramureș: Instituția
Prefectului, Consiliul Județean, Inspectoratul Școlar Județean. Au fost
prezenți: Oana Stănescu, director executiv al Asociației OvidiuRo, Maria
Gheorghiu, consilier de stat în Cancelaria Prim-Ministrului, Nadia Gavrilă,
consilier în Cancelaria Prim-Ministrului, prefectul Sebastian Mihai Lupuț,
președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Valer Zetea, Cristina
Moldovan, inspector pe problemele romilor în cadrul Instituției Prefectului –
Județul Maramureș și alții.
În deschiderea întâlnirii, prefectul Sebastian Mihai Lupuț a
precizat: “Este adevărat că în
Maramureș avem familii defavorizate și copii care nu urmează o formă de
învățământ preșcolar sau școlar, atât din pricina sărăciei, cât și din cauză că
părinții lor nu conștientizează îndeajuns importanța științei de carte. Cu
toate acestea, eu sunt convins de faptul că singura modalitate prin care cei
mai defavorizați locuitori ai Maramureșului pot scăpa de flagelul sărăciei este
educația, chiar dacă ea dă efecte concrete pe termen mediu și lung. Ne dorim ca
Guvernul să vină cu proiecte noi, iar noi, la nivel județean, împreună cu
Consiliul Județean, le vom pune în aplicare, în parteneriat cu asociațiile care
doresc să se implice în ajutorarea persoanelor defavorizate.”
Gabriel Zetea,
președintele Consiliului Județean Maramureș, a opinat că educația și sănătatea
trebuie să reprezinte prioritățile de bază pentru fiecare administrație.
Educația trebuie să înceapă de la grădiniță, astfel ea reprezentând o șansă în
plus în viață pentru copii. Gabriel Zetea a afirmat că avem obligația de a
oferi șanse egale tuturor copiilor și a precizat că astfel de parteneriate vor
fi susținute de Consiliul Județean inclusiv financiar, atât timp cât produc
efecte.
Pachetul Antisărăcie,
care include și programul privind tichetele sociale, ajuns lege, este coordonat
de Maria Gheorghiu, consilier de stat în Cancelaria prim-ministrului. El a fost
asumat de Guvern în luna februarie a anului 2016 și conține 47 de măsuri,
inclusiv monitorizarea Legii nr. 248/2015, care încurajează părinții săraci să
își aducă copiii la grădiniță, oferindu-le un tichet social pentru grădiniță în
valoare de 50 lei/lună dacă cei mici au prezență zilnică. În plus, există
măsuri complemenare, care privesc oferirea de rechizite și îmbrăcăminte pentru
copii, educația părinților sau oferirea de suplimente alimentare pentru copii.
Oana Stănescu, director
executiv al Asociației OvidiuRo, a afirmat că în program sunt înscriși la ora
actuală 67.000 de copii. În ceea ce privește județul Maramureș, în luna iunie
au fost distribuite 84 de tichete sociale la Coroieni și 24 la Seini , dar niciunul la Ulmeni , Coltău și Borșa,
desi există și acolo copii eligibili.
Problema pe care
încearcă să o amelioreze această lege are două aspecte: pe de o parte, copiii
săraci se înscriu târziu sau deloc la grădiniță și încep, astfel, școala cu un
decalaj; pe de altă parte, există copii care se înscriu la grădiniță, dar de
fapt o frecventează sporadic sau deloc. Acest program monitorizează strict
prezența copiilor la grădiniță și oferă tichetul la finalul fiecărei luni, doar
dacă pe parcursul acelei luni copilul a fost prezent zi de zi la grădiniță.
Instituția Prefectului – Județul Maramureș
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu