Au trecut 23 de ani de la ideea înfiinţării Muzeului Ţării
Codrului din județul Satu Mare. Au trecut 17 ani de la aprobarea proiectului și
de la momentul în care peste o sută de locuitori ai satului Măriuș și-au donat
terenurile în speranța înființări acestui muzeu. Tot atâția ani au trecut de la
irosirea a peste 25 de milioane de lei (sumă exorbitantă la începutul anilor
`90, când salariul mediu era de 7.000 de lei), bani publici, pentru
achiziționarea caselor și anexelor codrenești ce urmau a fi montate în spațiul
muzeal. Au trecut totodată13 luni de la montarea primei și totodată unicei case
a Muzeului Țării Codrului și de la momentul în care autoritățile județene promiteau
că vor reconstrui cel puțin o locuință anual.
Lângă Mănăstirea Măriuș, în localitatea cu același nume din
comuna Valea Vinului, într-un peisaj splendid s-a „înființat” muzeul Țării
Codrului. Înființat e mult spus, din momentul ce pe terenul de cinci hectare,
rezervat muzeului și împrejmuit ca atare, se găsește o singură casă, adusă din
localitatea Pomi. După 23 de ani de discuții sterile și idei grandioase, abia
anul trecut s-a reușit montarea acestei prime locuințe tradiționale codrenești.
Paradoxal, la nu mai mult de 100 de metri se găsesc alte 18 case tradiționale,
demontate și depozitate în barăci, lipsite de pereți și cu acoperișurile
șubrezite. Aceste case măcinate de carii adună mușchi, umezeală și zăpadă de
aproape 20 de ani.
„S-au făcut mari eforturi pentru demontarea, transportarea
și depozitarea acestor case și acareturi autentice. Ele sunt, mai bine spus au
fost, de o valoare inestimabilă. Nu cred că se mai poate face ceva cu acele
elemente de structură, în cel mai bun caz se poate recupera aproximativ 10%”,
ne-a declarat Liviu Marta, directorul Muzeului Județean Satu Mare.
Proiectul „viitorului” muzeu ar trebui să reprezinte o
replică a unui sat codrenesc tradițional, dar care să includă totodată
construcții adunate din toate cele trei județe ale Țării Codrului, respectiv
Satu Mare, Sălaj și Maramureș. Ar trebui să fie expuse cel puțin 18 case,
alături de o pălincie, o biserică, o moară și o școală. Toate acestea, spune
inițiatorul proiectului, profesorul universitar Viorel Rogoz, trebuiau să se
încadreze în arhitectura codrenească specifică secolului al XIX-lea. „M-am
ocupat de acest proiect încă din 1990. Am primit finanțare și am început să
cutreierăm toată Țara Codrului. Am adunat peste 60 de construcții, începând de
la case, acareturi și până la diverse elemente ale unei gospodării codrenești.
Toate acestea par acum a fi fost în zadar. După ce am plecat din Satu Mare,
peste întregul proiect s-a așternut nepăsarea, atât din partea clasei politice
cât și a celor direct responsabili”, a declarat pentru Transilvania Reporter,
profesorul Viorel Rogoz.
După 23 de ani, în spațiul muzeal poate fi „admirat”, în
sfârșit, un obiectiv. Este vorba despre o casă adusă din Pomi, o locuință
codrenească care respectă arhitectura tradițională doar pe jumătate. Mai exact,
autenticitatea este respectată numai până la nivelul acoperișului.
„Este un lucru arhicunoscut, și nu numai de către
specialiști, că în zona Codrului existau doar două materiale folosite la
acoperișul caselor. Primul material este reprezentat de snopii de secară, iar
cel de al doilea de tăblițele de șindrilă. Țigla modernă a fost folosită abia
în a doua jumatate a secolului XX. Nu înțeleg cum acești așa-numiți specialiști
ai Muzeului Județean au putut face o asemenea gafă”, spune Viorel Rogoz.
În replică, directorul Muzeului Județean afirmă că
respectiva locuință respectă într-u totul arhitectura tradițională, iar
învelișul de cărămidă a fost ales atât din motive de siguranță privind
incediile dar și la presiunea termenului de execuție impus pentru construcție.
„Este adevărat că acea casă, adusă din Pomi, avea inițial un înveliș format din
snopi de secară. Specialiștii noștri m-au informat că țigla respectivă se
folosea în ultimul secol și prin urmare nu ne abatem prea mult de la specificul
tradițional. În al doilea rând trebuie spus că, deoarece nu ne permitem să
asigurăm o pază la acest obiectiv, iar prin zonă se perindă tot felul de
oameni, exista un real pericol de incendiere a acoperișului de secară”, declară
Liviu Marta. Acesta a adăugat că, pentru a putea fi folosită, secara trebuie
plantată cu doi ani înainte și recoltată exclusiv manual, iar respectarea
acestei condiții ar fi condus la imposibilitatea respectării termenului de
execuție.
Anul trecut, la inaugurarea singurei case din muzeu,
autoritățile județene, împreună cu cei din conducerea Muzeului Județean, au
promis că se va construi cel puțin o locuință în fiecare an. Nu s-au ținut de
cuvânt. Radu Cristea, primarul din Valea Vinului, este la rândul lui optimist
și spune că se vor construi în perioada imediat următoare nu una, ci două case.
Singurii care și-au pierdut orice urmă de speranță sunt cei care au făcut cu
adevărat sacrificii pentru crearea Muzeului Țării Codrului. Este vorba despre
cei peste 100 de locuitori ai Măriușului care și-au donat terenurile în scopul
creării instituției muzeale.
„Oamenii nu mai au răbdare. Au trecut 20 de ani de când
și-au donat terenurile,aproximativ 30 de hectare, și văd că în tot acest timp
abia s-a reușit ridicarea unei case. Ei acum își cer terenurile înapoi, iar eu,
sincer, îi înțeleg. Eu unul mai am totuși speranțe că se vor construi măcar
două case în perioada următoare. Dacă nu se va realiza acest obiectiv, voi cere
fie să le fie înapoiate terenurile foștilor proprietari, fie să fie scoase la
licitație publică în vederea construirii de pensiuni agro-turistice”, declară
edilul Radu Cristea.
Primarul din Valea Vinului este conștient că, până și
crearea unei zone agro-turistice, este un deziderat greu de realizat. Totodată,
el dorește ca muzeul să fie doar una dintre atracțiile virtualei zone
turistice. ”Dorim să creem în zonă un baraj, să asfaltăm cei șapte kilometri de
drum de pe traseul Valea Vinului – Mănăstirea Măriuș. Credem că toate aceste
investiții, alături de Muzeul Țării Codrului și cele patru hramuri care se țin
anual la mănăstire vor reuși să atragă mii de turiști”, a adăugat primarul Radu
Cristea.
Menționăm că, pentru ridicarea singurei locuințe din muzeu,
au fost necesari aproximativ 20.000 de euro. Dacă adăugăm aici costurile a încă
18 case, cele legate de asfaltarea drumului, ca să nu mai vorbim de banii
necesari amenajării unui baraj, pesimismul locuitorilor din Măriuș pare foarte
ușor de înțeles.
VIOREL ROGOZ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu