POEŢI în NORD LITERAR, AUGUST 2016

VERSURI DE: IOANA TRICĂ, GELU DRAGOȘ, MIHAELA AIONESEI - NR.7-8/IUL.-AUG.2016 Ioana TRICĂ Chipul meu de-astă-vară Nu știu ce să fac cu stolurile de fluturi din capul meu Poate ar trebui să le aduc aminte că e iarnă  E iarnă peste câmpurile de la Grindu. În jur se aşterne moale zăpada În oraşul tău ninsoarea e neagră şi miroase a cauciuc şi a benzină Aici pe câmpurile de la Grindu ninsoarea e albă și e multă lumină. Vino, n-am nicio adresă. Nici nume nici stradă Doar linişte și nopţi adânci. Prea multe. Lacuri sau nori de cerneală. Vrăbii în podul casei și stoluri de fluturi ce au rămas pe chipul meu de-astă-vară. Falsă luciditate Cea din urmă ninsoare nu ne leagă de nimic. Se face doar o pace adâncă luminoasă şi moale în care să ne cuibărim un centimetru de timp să exersăm o stare de fericire cu formele ei calde şi goale. Apoi să o aruncăm pe geam iar ea să-şi rostogolească sunetele ei false rotunde pe care noi - oricum - nu le doream. Scrisoare către falşi prieteni Fac ce pot Unele lucruri le termin, altele nu Trec pe lângă maluri stinghere cariatide de nepăsare Sfârşitul unui an nici tigru nici leu mă ignoră, îl ignor Fac ce pot. Începutul nu-l ştiu, sfârşitul e înscris în început Vin din ceasuri străine de mine şi tac. vă las vouă liniile stridente ale zilei, promisiunile false şi dulcegăriile de sezon. vă las vouă iluzia succesului, frazele zornăitoare şi premiile date reciproc. eu ascult vocea tăcută a câmpiei, nimic din ce preţuiţi voi nu ajunge aici.  În rest, fac ce pot Unele lucruri le termin, altele nu. Înserare fără de timp Înserare fără de timp sau fără de scop peste albul în care se întorc norii cu chipul ascuns al zilei de ieri Aici nu e decât lumea – O prezenţă albă continuă gata să fie ştearsă din timp Nu sunt decât oamenii şi culorile gândurilor umbrele şi luminile faptelor lor Aici nu e Nimeni. Cuburi de oglinzi Aceiaşi ochi de lumină târzie îi urmăresc paşii nesiguri De pe terase albe de nori se-apleacă rece amintirea Cărări capcană scânteind în umbră şi în luciul adânc al fântânii Amiaza se încheie aşa cum a început cu respiraţia înaltă a gândirii cu tăierea cuvintelor în blocuri de piatră şi cuburi de oglinzi răsturnate. Gelu DRAGOŞ pentru femeia ce-o aştept sufletul meu e o coală de hârtie pe care inima a început să scrie femeie pentru tine al iubirii vers din vise mi-am clădit un univers în care suntem împreună o tu şi un eu nedespărţiţi şi drept dovadă la picioarea îţi aştern covor din lăcrimioare îmbălsămate în lacrimi de iubire să ne aducă fericire. Aşa am trăit eu între două inundări ale sufletului am săpat o fântână cu apă limpede răcoroasă cu braţele-mi aspre am ridicat o casă visând lalele pestriţe împreună cu Ana am zămislit doi copii ce ne sunt lumina vieţii printre atâtea coşmaruri hăituit de atâtea năluci şi  rele am zărit lumina chipului Tău Doamne ştiu, ca să fiu cu Tine va trebui să plec departe… Curând… Atâta frumuseţe cuprinde fiecare zi Când soarele şi luna îşi fac bine treaba Dar oricât de multă dragoste mă împresoară Atât de monoton îmi curge izvorul vieţii mele Nimic nu e spectaculos în toate cele Doar faptul că Tatăl n-a uitat încă de mine… Mă sting în fiecare zi câte puţin când nu te am pe Tine Şi tot mai mult mă tem de iad şi focurile gheenei Smerit te port în suflet şi-n gându-mi zi de zi Prin valurile vieţii îţi spun Doamne Isuse Sfinte Eu doar prin Tine şi Tatăl pot răzbi… Mihaela AIONESEI (Târgu Secuiesc) povestea cuielor mele am terminat cu greu liceul electromecanic la treapta întâi viața era să-mi tragă o țeapă și să nu mai intru într-a doua să învăț cum se sapă roua cu diploma în buzunar am fost mulți ani cel mai constrâns hoinar ce n-avea bani nici de cafea ce fete/ ce plimbări/ ce alea alea... erau doar vise împachetate în dulăpior m-am întrebat de multe ori ce caut eu printre atâtea agregate șuruburi și cuie netede sau striate când mintea mea-i călare când pe-un roib alb când pe unul verde și când nimeni nu mă vede dau cu mine de pereții care prind contur de astre negre sau albastre se zgâiesc la mine mirate precum câinii așteptând luna albă la apus ce viață plină de cucuie am dus conice sau rotunde îmi aminteau mereu că n-am loc niciunde așa că m-am întors la viața mea de cuie cu cap cârlig/ teșit sau înecat așa mi-am învățat stările care au urmat și poate dacă nu aș fi știut cum se ține șurubelnița dreaptă nici rănilor nu le-aș fi putut spune cum să stea aliniate ca niște soldăței de plumb nu, nu plumbul lui Bacovia ci cel de-a lungul timpului adunat de care-mi vorbea un doctor la un control de rutină cică-s cariată de boli și plină de rugină iar plumbul în cantitate mare devine toxic și atrage după el și alte metale mai grele ei și care ar fi Doamne marea greutate cu o tijă de oțel în spate sunt mai puternică decât puful de păpădie pe care-l ții Tu la pălărie am să mă strădui să-l țin în frâu până voi înghiți toate cuiele repartizate până inima se va da deoparte să-i facă crucii Tale loc dar până atunci Doamne mai lasă-mi timp de-o poezie pe care s-o scriu cu mândrie liceului care să fiu dârză m-a învățat chiar dacă greu l-am terminat pelerin fără umbră forma de biserică stă în rugăciuni azil cerând rănilor mute aceeași gloată oferă nelegiuirilor răstignirea - capul pelerinului vrem! al acestui neisprăvit ce umblă cu nerușinare îmbrăcat în poem - să-l răstignim! să-l răstignim! s-avem sânge să bem! sufletul se făcu ghem silabele s-au bătut în cuie partea nevăzută s-a urcat pe cruce șiroiau macii soarele se zvârcolea ca frunza în toamnă arsă îngerii chemau vracii magii dezlegau mistere șarpele sâsâia disprețul se împrăștia în aer ca praful ciupercilor otrăvitoare pescărușii înalță giulgiul marea geme dincolo de orizonturi lumina