Zeci de mii de pelerini ortodocsi si greco-catolici s-au adunat la Nicula, localitate aflata in judetul Cluj, catre care pornesc, in fiecare an, credinciosii din Transilvania, dar si din alte parti ale tarii, pentru a vedea Icoana Facatoare de Minuni a Sfintei Maria.
Icoana, veche de aproape 300 de ani, ar fi fost vazuta lacrimand si de atunci se spune ca ar avea puteri tamaduitoare.
Pelerinii pornesc, cu cateva zile inaintea marii sarbatori a Adormirii Maicii Domnului, din toate colturile tarii, iar din orasul Gherla cei mai multi parcurg pe jos cei sapte kilometri pana la Nicula, unde se afla o importanta manastire ortodoxa, dar si un lacas de cult greco-catolic.
Cei doi inalti prelati, reprezentanti ai celor doua culte – mitropolitul Clujului Andrei Andreicut si episcopul Florentin Crihalmeanu – au lansat credinciosilor indemnul de a participa la acest eveniment religios, care este unul dintre cele mai mari care se organizeaza anual in Romania.
Astfel, duminica are loc, procesiunea de la Biserica Sf. Nicolae din Gherla catre Manastirea Nicula, condusa de mitropolitul Andrei, care ii va avea alaturi pe PS Macarie, episcopul roman al Europei de Nord, pe PS Varlaam Ploiesteanul, episcop vicar patriarhal, si pe PS Ignatie Muresanul, arhiereu vicar al Episcopiei Spaniei si Portugaliei.
La randul sau, Florentin Crihalmeanu, episcop al Eparhiei de Cluj-Gherla, va porni pe jos, tot duminica, in cursul dupa-amiezii, insotit de preoti si credinciosi, intr-o procesiune catre Nicula. Acest ritual are loc in Biserica Greco-catolica in fiecare zi a Adormirii Maicii Domnului care a fost sarbatorita dupa 1990.

“Nu avem voie sa uitam istoria, de aceea sa pastram in sufletul nostru Manastirea Nicula, locul nostru de pelerinaj eparhial si national. Toate parohiile, indeosebi cele care au Hramul Adormirii Maicii Domnului, sunt chemate sa participe la acest pelerinaj, pentru a fi cu totii impreuna la pelerinajul anual la Nicula. Prin prezenta noastra acolo, urmam chemarea Cardinalului nostru Iuliu Hossu!”, a scris episcopul Florentin Crihalmeanu in invitatia la pelerinaj adresata credinciosilor sai.In cursul zilei de duminica, in ambele biserici vor avea loc slujbe dedicate Fecioarei, iar la manastirea Nicula, la ora 21:30, icoana va fi scoasa din Biserica, pentru ca, dupa Utrenie, in cursul noptii, aceasta sa fie purtata in jurul bisericii, intr-un ritual special care se tine in fiecare an.
La biserica greco-catolica din Nicula, dupa Vecernie, va urma, de la ora 19:30, una dintre cele mai frumoase si indragite rugaciuni ale Ritului Oriental, “Paraclisul Maicii Domnului”, rostit de Surorile Congregatiei Surorilor Maicii Domnului.
In cursul zilei de luni, 15 august, va avea loc Liturghia, in cadrul caruia mitropolitul Andrei va sluji alaturi de episcopul Varlaam Ploiesteanul si de arhiereul vicar Ignatie Muresanul. La fel, in ziua Praznicului Adormirii Maicii Domnului, greco-catolicii vor celebra Sfanta Liturghie Arhiereasca la altarul amenajat in curtea bisericii parohiale din localitatea Nicula.

“La Nicula s-a dezvoltat, timp de peste 300 de ani, unul din cele mai impresionante centre de pelerinaj din Europa, fiind alaturata marilor Sanctuare mariane europene, cum ar fi Lourdes, Fatima, Montserrat, Maria-Pocs, Loretto sau Czestochowa”, considera reprezentantii Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla.
Potrivit informatiilor oferite de Mitropolia Clujului, Manastirea de la Nicula este atestata documentar in anul 1552.
NapocaNews
Doamne cata prostime exista in tzara asta! Ei cred ca daca saruta o icoana se si mantuiesc! Mantuirea vine prin faptele noastre si nicidecum sarutand chipuri necioplite ci pictate!Apoi parca vad cum se imping ca niste animale la un pahar de vin si 2-3 sarmale! Neam de traista! Bravo calugarilor care-i manipuleaza mai frumos ca politicienii!
RăspundețiȘtergere