Iertarea, Binele și...Dragostea de Patrie
1. "DOAMNE
DUMNEZEUL MEU, TE ROG SĂ MĂ IERŢI PENTRU PĂCATELE FĂCUTE, ŞI MAI ALES PENTRU
FAPTUL CĂ NU ŢI-AM FOLOSIT DARURILE CU CARE M-AI ÎNZESTRAT ÎNDEAJUNS DE
MULT".
Leonardo di ser Piero da Vinci ( 1452-1519),
a fost cel mai de seamă
reprezentant al Renaşterii italiene din perioada de apogeu a acesteia. Spirit
universalist: pictor, sculptor,
arhitect, muzician, inginer, inventator, anatomist, geolog, cartograf, botanist
şi scriitor. El este considerat adesea "CEL MAI MARE GENIU DIN
ÎNTREAGA ISTORIE A OMENIRII".
***
2. „FĂ BINELE ŞI-L ÎNGROAPĂ SUB PIATRĂ, iar
binele îşi va face limbă din piatra aceea şi va vesti lumea. Dacă eşti
în temniţă pentru dreptate, toate stelele vor străluci deasupra închisorii tale
şi vor lucra pentru libertateta ta. Dacă eşti la spânzurătoare pentru dreptate,
toate cererile se vor amesteca între ele şi vor lucra la prefacerea morţii tale
în viaţă".
NICOLAE VELIMIROVICI (1881-1956),
episcop,
sfânt, scriitor bisericesc. A urmat Seminarul Teologic Sf. Sava din Belgrad. A
obţinut o bursă de doctorat la Universitatea
din Boema (1908), publicându-şi teza în limba germană, în 1910,
doctoratul în filosofie a fost pregătit la Oxford şi susţinut la Geneva, în
franceză, pe tema "Filosofia lui Berkeley".
***
3. „După ce a umblat încoace
şi încolo pe globul pământesc, omul, dintr-o înduioşătoare şi firească
închinare, simte plăcerea, simte nevoie să vină să moară în locurile natale şi
să se aşeze o clipă pe marginea mormântului său, sub aceiaşi arbori, care au umbrit
leagănul său. Vederea acestor lucruri, desigur schimbate, care îi amintesc, în acelaşi
timp, atât zilele fericite ale copilăriei sale nevinovate, cât şi nefericirile
ce le-au urmat, nestatorniciile şi goana vieţii, trezesc în inima sa acel
amestec de dragoste şi melancolie pe care o numim dragoste de patrie”
.
Francois René de Chateaubriand
(1768-1848),
scriitor francez,
politician, diplomat și istoric
P.S. „Domnul este Dumnezeul veșnic, care a făcut marginile pământului, Care
nu obosește și nici nu își sleiește puterea și înțelepciunea Lui este
nemărginit de adâncă. El dă tărie celui obosit și celui slab îi dă putere mare.
Cei tineri se obosesc, își risipesc puterile și vitejii luptători vor putea să
se clatine; Dar cei ce nădăjduiește întru Domnul vor înnoi puterea lor, le vor
crește aripi ca ale vulturului; vor alerga și nu-și vor slei puterile, vor
merge și nu vor obosi” (Isaia 40, 28-31).
„1001 CUGETĂRI” vol. XII,
Preot Ortodox Român Ilie
Bucur Sărmășanul
Prof. Olimpia
Mureșan-Ulmeni
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu