Ședința a fost condusă de președintele Consiliului Județean Maramureș,
Gabriel Zetea, care i-a rugat pe toți
cei prezenți să păstreze un moment de
reculegere în aminitirea celui care a fost emeritul profesor Lascăr Pană. Mai
mult, șeful administrației județene
a precizat că va propune ca, în ședința viitoare, Lascăr Pană să fie numit,
post-mortem, cetățean de onoare al județului Maramureș.
Președintele CJ
Maramureș a amintit și despre cele două vizite extrem de
importante pe care județul nostru le-a
primit săptămâna trecută. Este vorba despre prezența în Baia Mare a ministrului Turismului, Mircea Titus Dobre,
care a ales ca, pentru regiunea de Nord-Vest, Legea Turismului să fie dezbătută
în Maramureș, dar a vorbit și despre vizita europarlamentarilor Viorica
Dăncilă și Constanze Krehl, coordonator
al Grupului Socialiștilor în Comisia
REGI din Parlamentul European.
Discuțiile s-au
întins pe parcursul a aproape patru ore, timp în care aleșii județeni
au expus opinii și au intervenit pe
marginea proiectelor. La final, din cele 19 proiecte supuse votului plenului a
fost retras, pentru fundamentare, cel privind aprobarea închirierii unei
suprafețe de teren din domeniul public
al județului Maramureș aflat în administrarea Spitalului Județean de Urgență
”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare. În
ceea ce privește proiectul privind însușirea documentațiilor
cadastrale pentru imobilele din domeniul public al județului Maramureș aflate
în administrarea Centrului Școlar
pentru Educație Inclusivă Târgu Lăpuș, acesta a fost respins la vot.
CJMM
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu