joi, 28 septembrie 2017

Zilele limbii / dialectului istro-român în Croația

Sâmbătă, 30 septembrie și duminică, 1 octombie 2017 vor avea loc în Istria, Croația o suită de manifestări legate de sărbătorirea Zilelor limbii / dialectului istro-român. Sărbătoare ajunsă deja la cea de-a noua ediție, este organizată ca parte a proiectului de "Conservare a limbii istro-române - vlașchi și jeianchi" (Očuvanje vlaškog i žejanskog jezika), transmite Bogdan Banu pentru Romanian Global News.

 Prima zi a evenimentul va fi marcată în satul Jeiăn și se va axa pe dialectul vorbit în nordul peninsulei. Programului evenimentului va include, începând cu ora 17:00, vizionarea unui scurt documentar - Anostru svirac Rado (Jucătorului nostru Rado), documentar care va fi prezentat de Robert Doričić de la Asociația "Žejane". Protagonistul filmului este Cvetko Rado Doričić, câștigătorul din acest an al Premiului pentru realizarea pe viață oferit de către municipalitatea Matulji. Tot ca parte a programului, va avea loc și vernisajul expoziției Cu irima în Jeiăn (Cu inima in Jeiăn) care va marca în același timp cea de-a 25-a aniversare a artistei Mirjana Šestan.

Duminică, 1 octombrie 2017, începând cu ora 18:00, Zilele limbii istro-române vor fi sărbătorile la Sușnievița, în apropierea primăriei / consiliului local. Organizatorii evenimentului de aici sunt Asociația "Spod Učka" și Asociația "Tragovi". Programul din Sușnievița va cuprinde vizionarea filmului A ucis curentul electric vrăjitoarele? (Je letrika ubila štrige?) realizat în cadrul proiectului "Istria (ne)ascunsă," care urmărește să unească arta cinematografică și tradiția orală a regiunii. Filmul documentar spune poveștea creaturilor "fantastice" din Istria, vrăjitoare, strigoi, vampiri, pădurile, șerpi, vârcolaci, etc, povești narate în toate limbile și dialectele vorbite în Istria, inclusiv în istro-română, evidențind în acest mod bogatul patrimoniu cultural al zonei, varietate și frumusețea peisajelor. Documentarul pune și un accent special pe zonele și frumusețile nedescoperite ale Istriei. Documentarul realizat în anul 2016 de către Asociația "Spod Učke" îl are ca producător pe Viviana Brkarić, regizor Cristian Criss Kolacio, scenariști Viviana Brkarić și Cristian Criss Kolacio, naratori Mladen Blažević și Paolo Zgrablić, pe o muzică de Noel Šuran și în rolul principal pe Refik Fiko Saliji.


Sărbătoare Zilele limbii istro-române din 2017 este finanțată în parte din fondurile Ministerului Culturii din Republica Croația, și de administațiile județelor Primorsko-Goranska și Istria precum și de municipalitățile Matulji și Cârșan (Kršan).

                                                                               

           Romanian Global News

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu