Ținutul închis
De mult prea mult timp ţinutul nostru e închis –
ne ţinem sufletele ca-ntr-o pânză de păianjen
viaţa noastră are prea multe coborâri şi crăpături
deşi trăim într-un mare clopot de sticlă
A venit vremea ca fiecare s-o luăm pe un drum
vreau să pun ordine şi dacă mă împotmolesc în desiş
oare de ce seara vorbeşti într-un fel şi mâine eşti alta
până la urmă toţi avem nevoie de puţină primăvară
de puţin orizont albastru şi cuvinte înstelate şi tandre
Pe lume am venit ca să învăţ fericire încă din tinereţe
tu mă înveţi zilnic ce-i bătrâneţea şi opacitatea
iar cuvintele dintre noi nu mai prind rădăcini…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu