Fără îndoială, există nu doar umbre, părţi întunecoase, ci
şi părţi mai luminoase ale revoluţiei fiscale, cum îi place PSD-ului să
numească modificările de substanţă aduse codului fiscal.
Cum nu le prezintă decât reprezentanţii guvernului, şi nici
aceia cu foarte mare convigere, aceste lumini nu se văd foarte clar. Ţopăiala
acoperă şi ceea ce este mai bun ca înainte.
O mare îngrijorare s-a creat în administraţia locală.
Datorită scăderii impozitului pe venit de la 16% la 10%, veniturile primăriilor
vor scădea drastic. Au început să vocifereze nu doar primarii din opoziţie, ci
şi cei de la PSD. Gabriela Firea a dat un prim semnal înainte de şedinţa de
guvern. Primăria generală a Capitalei va pierde un miliard de lei anual.
Fiecare primar a făcut o estimare şi au
prezentat public datele. Este vorba de zeci de milioane de lei în cazul
municipiilor şi oraşelor, dar şi la comune pierderile sunt consistente.
Cheltuielile vor fi tăiate de la sport şi cultură. Cu ceva
vreme ministrul Culturii spunea că la nivel local sunt banii mulţi pentru
Centenar. Nu vor mai fi dacă nu se alocă în mod special pentru că evenimentele
dedicate Centenarului intră la cultură. Vor trebui să fie foarte mari patrioţi
primarii care să nu vor scădea sumele alocate pentru marcarea celor o sută de
ani de la unirea celor trei provincii româneşti.
Pentru opoziţie, aceste modificări radicale reprezintă o
ocazie specială de a se relansa în lupta politică. PNL a anunţat că pregăteşte
o moţiune de cenzură. Legea va fi atacată la CCR. Se vor face plângeri la
organismele europene. Între timp se pregătesc proteste de amploare.
Concomitent cu acţiunile opoziţiei, guvernul continuă să-şi
apere revoluţia. Ministrul de Finanţe, secretari de stat, parlamentari PSD şi
ALDE, simpatizanţi ai celor două partide din coaliţia de guvernare încearcă să
explice că modificările au numai avantaje. Totul s-a făcut pentru creşterea
veniturilor oamenilor muncii. Sunt prezentate cifre, se fac nişte calcule atât
de amestecate încât pe aceleaşi cifre unora le iese un rezultat, altora alt
rezultat.
La emisiunile tv invitaţii vorbesc unii peste alţii, se
contrazic violent, fiecare apărând punctul de vedere al taberei din care face
parte sau cu care simpatizează.
În aceste condiţii guvernul ar trebui să publice simulările
pe care le-a făcut înainte de adoptarea ordonanţei. Nu face acest lucru pentru
că există un scop doar sugerat. Premierul nu încetează să spună că s-a avut în
vedere obligarea multinaţionalelor şi băncilor de a plăti mai multe impozite.
Impactul pe care îl are revoluţia fiscală asupra
economiei este negativ. Leul s-a
devalorizat, dobânzile au crescut. Prin urmare cresc şi preţurile. Se spune că
de fapt în programul de guvernare ascuns PSD urmăreşte urcarea euro la cinci
sau chiar şase lei pentru a creşte masa monetară. Este o logică absconsă, care
scapă logicii nu doar simplului cetăţean, ci şi a contabililor şi economiştilor
oneşti. Această gândire este specifică speculanţilor, de tipul lui Soros.
Lucrurile se vor aşeza după ce firmele, primăriile îşi vor
face calculele pe viu. Vor avea de pierdut sau de câştigat? Multe firme vor fi
obligate să se închidă sau vor scădea salariile pentru că având acelaşi venit
lună de lună nu vor avea de unde mări salariile după cum cere guvernul.
Între timp tensiunea socială creşte. Sindicatele nu au fost
atât de pornite împotriva guvernului din vremea lui Miron Cozma.
Autor: Dumitru Păcuraru
Sursa: Informaţia
zilei de Maramureş
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu