Naţionala României a obţinut o victorie entuziasmantă în
meciul amical cu Turcia lui Mircea Lucescu.
"Tricolorii" s-au impus la Cluj Napoca mai clar
decât o arată scorul de 2-0, partida fiind dominată clar de elevii lui Cosmin
Contra.
Prima repriza a fost marcata de "floricelele" lui
Budescu, acesta reuşind câteva treceri şi pase de mare efect, amintindu-ne de
Nicolae Dobrin sau Lucian Sânmărtean, şi de golul lui Grozav, marcat cu puţin
noroc.
"Decarul" României a marcat înainte de pauză, el
punctând cu un şut frumos, uşor deviat, după o centrare pe jos trimisă de Deac
din banda dreaptă.
Repriza secundă a fost una desfăşurată după aceleaşi
coordonate, iar golul doi a fost unul foarte asemănător cu primul. Budescu a
pătruns bine în banda stângă atrăgând doi fundaşi lângă el, a pasat scurt la
Pintilii, iar acesta i-a trimis în careu lui Grozav, care a marcat cu un şut
plasat dupa un dribling scurt.
Turcii au avut puţine ocazii, însă două dintre ele au fost
uriaşe.
Per total, victoria României este una meritată, băieţii lui
Contra demonstrând că pot să joace fotbal.
În continuare, pentru "tricolori" urmează un alt
amical, cu Olanda, marţi seara pe Naţional Arena.
Cristi
SOMEŞAN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu