Anomalii nerușinate, continuu mediatizate

Orice om cu scaun la cap constată că omenirea (de le cârmuitori și până la boschetari) a luat-o atât de mult razna, încât ceea ce în urmă cu 3-4 decenii ni se părea că este bine și moral (să-ți respecți părinții, bătrânii și pe toți semenii, chiar și atunci când nu simți față de toți prea multă dragoste creștinească, să nu furi, să nu de destrăbălezi, pe scurt, mereu să ai o conduită cuviincioasă), astăzi dacă (încă) nu-i văzut ca fiind eminamente rău și imoral de cei mai mulți semeni, în primul rând de tinerii teribiliști (băuți, drogați, aroganți, semidocți, mitocani, lași), atunci – în cel mai bun caz – acel ceva esențial este tratat ori cu nepăsare, ori cu dispreț. De ce? Pentru că tinerii proveniți din medii sociale extremiste (fie săraci lipiți pământului, adică de mici predispuși la infracțiuni din pricina acestui flagel, fie – dimpotrivă – putrezi de bogați și cu statutul de beizadele, deci cu morbul stricăciunii în sânge, din cauza opulenței și a libertinajului familial), toți acești tineri, prin urmare, sunt privați de cei „șapte ani de acasă” (primii fiindcă sunt abuzați, iar ceilalți prea răsfățați), rampa sigură de lansare a puilor de om spre credința fermă și educația temeinică. La rândul lor, părinții sunt prea ocupați (sic!) ca să nu confunde educația cu dresajul: părinții celor sărmani și deseori abuzați sunt ocupați cu scandalurile și viciile (în principal alcoolul, generatorul absurdității „Eu te-am făcut, eu te omor!”), iar părinții beizadelelor sunt „prinși” cu rostuirea, în țară sau străinătate, de cât mai mulți bani și bunuri materiale, chipurile că astfel ei se achită în mod exemplar (!) de sarcinile parentale, deși în toate cazurile de acest gen, timpul demonstrează că un gram de bogăție lăuntrică (dragoste, grijă, răbdare, sfătuire) face mai mult decât o tonă de bogății exterioare.

            Preocupat de atari chestiuni, care privesc viitorul națiunii noastre, prin extrapolare al întregii omeniri, în articolul Trista soartă a unui copil frumos și înzestrat din 5 noiembrie 2022, făceam următoarea afirmație, cu rol de introducere: „În această lume prost cârmuită, nimic n-ar trebui să fie mai important ca dragostea părinților, consistent ajutați de stat, spre folosul nemijlocit și fericirea reală a copiilor de azi, generația de mâine a fiecărei țări de pe micuța noastră planetă. Acest obiectiv fundamental al omenirii se poate atinge doar printr-o educație temeinică și o credință puternică. De aici rezultă rolul esențial al instituțiilor laice (familie, școală, asociații profesionale) și al celor bisericești, dar mai ales al cadrelor didactice (educatori, învățători, profesori) și nu în ultimul rând, al psihologilor și asistenților sociali, în formarea și neîncetata șlefuire a sufletului și mentalității unui popor”. Am încheiat articolul cu detalierea: „ Din păcate, nu numai în România, ci pretutindeni în lume, se comit nenumărate crime împotriva copiilor, inclusiv avorturi, din larga gamă a mutilărilor și distorsiunilor psiho-mentale: lipsa de afecțiune a părinților, brutalitatea și abuzurile (fizice, psihice, sexuale) de care micuții au parte în unele familii (precum insulte, jigniri, ironii, înjurături, desconsiderare, pedepse corporale, durități devenite obișnuințe, pedofilie, violuri etc.), toate acestea provocând celor în cauză enorme suferințe, concretizate cel mai adesea în revoltă tăcută (neîncredere în sine și în cei din jur, interiorizare înverșunată și sfidătoare, neimplicare în activități școlare și de grup, abulie în creștere), alteori în revoltă declarată (încăpățânare, limbaj obscen, accese de furie răutăcioasă și distrugătoare, fuga de acasă pentru a merge în mod intenționat pe căi greșite, abandonul școlar), adică totalitatea formelor de protest ale lui copil împotriva tuturor acelora (familie, școală, comunitate), care sistematic îi rănesc sufletul și/sau fizicul. Evident că aceste stări deplorabile de lucruri nu pot să ducă decât la încordarea relațiilor dintre generații (cică, susțin unii la modul general, «vârstnicii nu mai sunt respectați ca pe vremuri de către tineri»!), conflict care se concretizează în alarmanta creștere a infracționalității juvenile”.

            Cât privește anomaliile nerușinate și înverșunata lor mediatizare, ele sunt prezente la tot pasul și aproape că nu mai deranjează pe nimeni, căci lumea zilelor noastre nu aleargă cu limba scoasă doar după bani, triada consum-confort-comoditate și plăceri (circul evidențiat în textul Tinerețea fără bătrânețe a dictonului latin Panem et circenses din 7-8 iulie 2023), ci și după acel divertisment, care-i face să juiseze pe iubitorii de manele, cancanuri și telenovele orientale (turcești, indiene, coreene), iar pentru canaliile difuzatoare se cheamă rating și bani.

            Din mulțimea acestor fioroase făcături, ce oglindesc jalnicele gusturi ale pământenilor în general, ale românilor în special, m-am oprit la următoarele două:

            1)Fotbalul, supranumit „sportul rege”, de ani și ani nu mai este un simplu joc, practicat din plăcere și spre încântarea spectatorilor/telespectatorilor, ci s-a transformat într-o uriașă și abjectă industrie transnațională, în care – cu știrea, chiar cu directa implicare a autorităților și mai presus de celelalte sporturi (atletism, tenis, gimnastică, înot, volei, handbal etc.) – se învârt/se „spală” anual sume de ordinul miilor de miliarde, deoarece, aidoma gladiatorilor din antichitate,  fiecare  fotbalist și antrenor are cota lui de piață, așa încât cei ajunși la milioane de euro sau dolari, precum atacantul francez Kylian Mbappe, pot să câștige, și unii chiar o fac (Cristiano Ronaldo, Karim Benzema etc.), sute de milioane pe sezon (aproape două milioane pe zi)! Și toate aceste deșănțate sforării se fac la vedere (cică legal) și spre deliciul vulgului imbecilizat, ca și cum pe planetă n-ar exista câteva miliarde de sărăntoci, dintre care vreo 500 mor în fiecare oră de foame...Cum în România postdecembristă toate sferele de activitate sunt practic muribunde, firește că sportul, îndeosebi cel de echipă, nu face excepții (cu adevărat excepții sunt Simona Halep, Sorana Cîrstea, David Popovici, câțiva atleți, caiaciști și gimnaști), iar fotbalul nostru de rahat confirmă din plin această rușinoasă axiomă. Dar iată că, în pofida contraperformanțelor noastre fotbalistice (unde sunt trofeele cluburilor și ale tricolorilor, după ce de atâția ani s-au ratat sistematic calificările la campionatul mondial și european?), fotbaliștii sunt mult mai bine plătiți ca alte categorii profesionale (profesorii, de pildă). Cu toate astea, mulți antrenori și oficiali aruncă vina doar pe fondurile neîndestulătoare ale cluburilor. Dar eu spun că fotbalul nostru n-ar fi mai strălucit chiar dacă ar dispune de fondurile cluburilor și federațiilor occidentale, deoarece mai mulți bani ar genera la iuțeală un spectaculos spor la sforării. Cea mai concludentă dovadă a contraperformanței fotbalului postdecembrist o constituie bătăile luate de tricolori de la naționalele unor țări cu o populație mult mai mică: Islanda (are circa 300.000 de locuitori), Macedonia sau Albania, nemaivorbind de Serbia și Croația.

            2)În peste trei decenii de postdecembrism bicisnic, nu numai că hoțul neprins este considerat cinstit și averile tâlharilor cu ștaif n-au fost confiscate (pe cine ajută faptul că unii dintre ăștia ajung într-un târziu după gratii, însă nu se recuperează prejudiciul cauzat de ei?), dar iată că din când în când, parcă la modul sfidător pentru cei mulți și cu scăfârliile proptite în tembelizoare, se fac liste și clasamente ba cu veniturile lunare (de pildă, securistul Manole, poreclit Mugur Isărescu, are venituri lunare de peste 100.000 lei!), ba cu averile necușere ale celor mai mari ticăloși de pe aceste meleaguri.

 

            Sighetu Marmației,                                                           George  PETROVAI