joi, 28 septembrie 2023

O prețioasă reeditare

 

                                                                                                      de Gheorghe Pârja

Ani în șir am pledat pentru scrierea și publicarea monografiilor așezărilor maramureșene, deoarece cred că ele sunt o probă a memoriei pentru noi, dar mai ales pentru cei ce vin. Cât ar fi de răzvrătită această lume, ea are nevoie de documente lăsate de cei pricepuți pentru a constata volburarea, dar și împlinirea unei așezări. În aceste cărți de căpătâi se oglindesc trecutul și prezentul, pentru a desena, pe cât posibil, și ziua de mâine. Recent, a apărut MONOGRAFIA ORAȘULUI SĂLIȘTEA DE SUS, ediție revăzută și adăugită, Editura ASKA, Sighetul Marmației, 2023, autor, profesorul Dumitru Chiș. Despre prima ediție, apărută anul trecut, am scris ca fiind un eveniment al genului. După monografia dedicată Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” din așezarea de pe Iza, și ea o lucrare de referință, profesorul Dumitru Chiș ne-a dăruit nouă și viitorimii un tom de excepție, un monument de trudă documentară și de elaborare temeinică.

După cum scriam la prima ediție, „Monografia orașului Săliștea de Sus” are peste 900 de pagini, format academic, și se constituie într-o oglindă a săliștenilor prin vreme, a rânduielilor care au ținut laolaltă și la înălțime această localitate. Numai un om de-al locului putea depune mărturie despre o epocă și dovezile ei istorice, arheologice, dar și despre cum viețuia omul ca suflare vie, cum era rostul în familie, ce-și spuneau oamenii unii altora în ceasurile cele mai profunde, cu ce cuvinte și ce simțăminte. Cum bine observa în prefață universitarul Ștefan Vișovan, lucrarea profesorului Dumitru Chiș se înscrie pe linia școlii monografice a sociologilor Dimitrie Gusti, Traian Herseni și H.H. Stahl.

„Este o lucrare științific elaborată, cu respectarea normelor academice și a rigorilor ce sunt impuse unor asemenea demersuri,” constată universitarul băimărean. Structura cărții cuprinde capitole care dezvoltă aspectele principale ale vieții comunității. Așa aflăm despre cadrul natural al orașului – relief, climă, rețeaua hidrografică, soluri, vegetația – toate abordate cu siguranța omului care cunoaște teritoriul. Apoi istoricul, toponimia și antroponimia, toate pigmentate cu detalii documentare. Capitolele referitoare la populație, viața tradițională, societăți comerciale și agroturism fac o radiografie minuțioasă, comparativă, a acestor domenii care dau identitate și valoare așezării.

Când se referă la viața spirituală și învățământ, autorul le abordează din interior, cum se zice. Vorbește dascălul Dumitru Chiș, care a slujit catedra cu demnitate vreme de cinci decenii, ca profesor de matematică și jumătate din această perioadă ca director al școlii. Portretele foștilor lui dascăli, ale colegilor cu care a împărțit destinul catedrei, și elevilor pe care i-a învățat sunt efigii și argumente pentru deschiderea săliștenilor spre cultură și profesii dintre cele mai diverse. Școala din Săliștea de Sus a fost, și rămâne, un rezervor de inteligență și dăruire intelectuală, dar și de fidelitate pentru locul natal. Profesorul Dumitru Chiș vorbește, cu căldură și respect profesional, despre pregătirea elevilor pentru performanță. Dovedită prin vreme. Absolvenți ai școlii sunt astăzi nume de prestigiu în profesii de rang înalt din țară și străinătate.

Cu prilejul Colocviilor de cultură și civilizație românească, de la Săliștea de Sus, care funcționează cu aură academică, am reușit să-i cunosc pe unii dintre ei. Cu adevărat sunt personalități emblematice, în care se regăsește și harul profesorului Chiș. Monografia acordă spații generoase tradițiilor și obiceiurilor legate de momente importante din viața omului. Obiceiurile de naștere, de nuntă și înmormântare sunt descrise cu pricepere și asumare, multe episoade fiind trăite de autor. Un capitol amplu este cel referitor la ceremonialurile de trecere. Sunt publicate cântece de leagăn, strigături, balade, bocete, verșuri. Cartea este extrem de bogată în informații preluate de la purtătorii lor.

Valoarea monografiei este sporită de fotografii, din diferite perioade ale vieții săliștenilor, precum și tabele și statistici. Da, o lucrare monumentală, o mândrie intelectuală prin analize, sinteze, prin numărul mare de date și întâmplări, puse în armonia și vuietul vremurilor. După știința mea, „Monografia orașului Săliștea de Sus” are valoare de unicat în rândul lucrărilor de gen din această zonă. Prima ediție s-a bucurat de o bună primire. Ținând seama de unele sugestii și observații primite de autor de la cititori, a decis să reediteze monografia, operând unele ajustări și completări. Din nou admir truda și inteligența unui profesor de matematică, domnul Dumitru Chiș, calități care au rodit admirabil pe câmp monografic.

O carte-document de zile mari! Este oglinda curată a acestei așezări cu istorie, tradiție și cu inovația acestor vremuri. Mulțumiri, domnule profesor, pentru această prețioasă reeditare, o adevărată avere documentară!

P. S. Astăzi, la ora 13, la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare, are loc lansarea volumului „Monografia orașului Săliștea de Sus”, autor: profesorul Dumitru Chiș. Moderator: dr. Teodor Ardelean, directorul minunatei Instituții a Cărții. Despre prețioasa reeditare vor vorbi universitarii: Ștefan Vișovan și Florian Roatiș.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu