Despre poetul Mihai Epli am mai scris, dar o fac cu plăcere și de această dată, el fiind un prolific în a tipări. La prima vedere pare o poezie facilă, dar citind cu atenție și băgare de seamă o să observi că spune multe adevăruri (cu titlu de axiome) în versurile scrise în nopți de nesomn sau stând ore în șir la cafea la pub-ul din colț.
Sinceritatea poetică place, într-o vreme în care
valorile s-au inversat și mai place (cel puțin mie) că-și pune ”sufletul pe
tavă” fiindcă numai dacă ești sincer cu tine, poți fi sincer și cu cititorii
tăi.
După ”Lacunele luminii”, ”Lacunele speranței”,
”Lacunele Privirii”, ultimele tipărite la editura ”eCreator” iată că la început
de toamnă Mihai Epli vrea să ne surprindă plăcut cu ”Lacunele simțirii”, aceeași
editură ”eCreator”, ceea ce dovedește o continuitate, în crescendo, a operei
lui.
Nu știu dacă autorul este un introvertit, un obsedat de propriile trăiri
interioare dar știu că-n poezia lui găsești iubirea (carnală dar și cea
platonică), dragostea (el rămânând un veșnic îndrăgostit, motiv pentru care și
scrie poezii ”muzelor” pe care le întâlnește în viața reală), dorul, revolta,
tristețea, bucuria, liniștea, resemnarea.
Și dacă vorbim de lacune, sigur că unele poezii puteau
fi îmbunătățite (par neterminate ca idee poetică și mesaj), altele au rima care
șchioapătă, dar per ansamblu, este un volum reușit iar poetul Mihai Epli de
aplaudat pentru perseverența cu care-și cultivă eul poetic.
Volumul de față ”Lacunele simțirii” este împărțit în
mai multe secțiuni pentru a nu obosi cititorii cu un amalgam de teme și motive
redate în poeziile lui: ”(Stră)Luciri tardive”, ”Închinare Iuliei”,
”(Ano)Timpul reveriilor”, ”Acrostih”.
Poetul mulțumește Divinității pentru tot ceea ce i-a
dăruit și la ce l-a supus de-a lungul timpului: ” Din propria mea cenușă /M-am
renăscut azi, draga mea zeiță. /Îți mulțumesc că ai fost lângă mine/Atunci când
nu m-am simțit bine,/Și boala m-a răpus la pat, în taină -/Vocea ta plăpândă, /Privirea ta angelică /Mi-au dat speranță /Să
am credință, putere și speranță” (”Pasărea Phoenix”).
Dragostea de mamă cât și dorul de ea, sfătuitorul
suprem care-ți dorește binele se regăsește emoționant în poezia ”Scrisoare
mamei mele”: ”Azi e ziua în care se
împlinesc /Patru ani de când tu nu mai ești. /Lacrimi amare port în mine,/Nu te
pot uita, îmi e tare dor de tine./Îți port dorul în fiecare clipă, /În lipsa ta
mamă, de soartă mi-e frică. /Am rămas fără putere și sufletul îmi
plânge,/Departe ai plecat și m-ai lăsat fără cuvinte. /Aprind o lumânare și mă
rog la Dumnezeu,/Să-mi aline suferința, căci fără tine mi-e greu”.
O poezie de dragoste reușită este ”Răgușit”: ”Sunt răgușit /Corzile mele vocale nu mai
scot niciun sunet, /S-au rușinat de frumusețea ta. /Am amuțit,/Rămân fără
cuvinte când ești lângă mine./Mă uit în ochii tăi ce-mi zâmbesc /La fel ca
stelele ce strălucesc /De pe cerul gol, uitat de iubire”, ce amintește de
”Poem” a lui Nichita Stănescu.
În poezia ”Bolnav” poetul Mihai Epli gândește lucid
și e un justițiar iar eu tind să cred că alții sunt ”bolnavii”, motiv pentru
care v-o spun atenției: ”Sunt înconjurat de teorii false /Nu mai știu care e
realitatea. /Aștept o știre nouă cu nerăbdare /Din partea Statului Român care;
/Prin minciună și progresivă manipulare /Mi-a distrus încetul cu încetul
viața.// Nesilit de nimeni m-am vaccinat/Și am crezut ca prostul că voi fi
protejat;/Dar oricând de covid pot fi infectat/La fel ca și ceilalți ce nu s-au
injectat. /Atunci ce rost a avut acest experiment?/De ce doar Europa se
vaccinează atât de frecvent?/Adevărul doare și încă nu știu nimic, /Doar că s-a
mi s-a schimbat codul genetic /Și că mă obosește puțin acest ser fiziologic”.
Deși se desprinde multă tristețe în poeziile lui, un
licăr de speranță întâlnim în poezia ”A trecut” în care trage linie la
sfârșitul anului 2022, face un bilanț al anului pandemic scurs: ” A trecut un
an cu bune cu rele /Cu vise-mplinite speranțe și probleme;/Sunt în anul nou cu
zâmbetul pe față, /Cu gândul că voi avea o mai liniștită viață. /Aș vrea să
treacă odată pandemia: /Să îmi văd prietenii adevărați și biblioteca; /Fără
restricții și certificatul de vaccinare /Fără minciuni politice și aceiași
nedreptate. /Poate Dumnezeu îmi ascultă ruga /Și 2022 îmi va lumina
calea,/Calea spre fericire și multă sănătate, /Drumul spre o viață îndulcită cu
toate”.
Dragostea de țară, patriotul și naționalistul Mhai
Epli se poate observa cu ușurință în poezia ” 1 Decembrie”, în care poetul vine
cu îndemnuri mobilizatoare pentru nația din care se trage: ” Azi e ziua în care
/Soarele pe cer apare:/Încălzește inimile noastre, /Cu razele sale
purificatoare. //Azi e mare sărbătoare, /E 1 Decembrie dragă române! /Uită
agonia și lasă deoparte certurile: /Iubește-ți frații care au murit în
războaie. //Fii patriot și deschide-ți sufletul /Cu mâna pe inimă fredonează
imnul./Uită trecutul și în prezent să trăiești /Și viitorul îți va aduce tot ce
îți dorești”.
Exact opusul poeziei ”1 Decembrie” este ”O țară
vândută”, în care Mihai Epli spune niște adevăruri dureroase, palpabile și
știute de românii simpli, mai puțin de cei care ne conduc. O poezie pe care aș
recita-o la microfonul tribunei Parlamentului României: ” România mea minunată
și iubită /Este de trei decenii la străinii vândută. /Dacă ar ști Ceaușescu
unde am ajuns /Și-ar dori moartea, neavând nimic de spus.//Suntem îndatorați la
băncile mondiale, /Oamenii din parlament cerșesc în continuare: /Visează la
proiecte noi, dar nu fac nimic /Sunt atât de parșivi că în continuare ne
mint.//Suntem sclavii Europei datorită lor,/Doar aerul e al nostru din acest
popor. /Pădurile noastre la austrieci sunt vândute /De acest bavarez îngâmfat
și fără scrupule”. Ce ar mai fi de zis?!
Abordează și mass-media, știrile false, ipocrizia
patronilor de televiziuni unde primează banul, nu adevărul ca-n poezia ”Nu știu ce să cred”: ”Lumea
înnebunește din cauza știrilor, /Fiindcă va veni întunericul magnaților. /Unul
dintre ei vrea să ne ia curentul,/Să se liniștească două săptămâni pământul.
//A creat o panică globală cu acest plan mârșav: /Care nu se știe când va veni
și cât va fi de grav,/Doar atât e cert că vom suferi și greu vom trăi,/În
așteptarea luminii ne vom amăgi /Sau în cel mai rău caz pe rând vom muri
-//Prin acest virus nu ne-a putut diminua /Cu foametea și frigul nu va mai eșua./Acesta este planul lui de mult pus
la punct:/Să scape de populație că suntem prea mulți”.
Pe romanticul singuratic, mereu atras de univers și
celest îl întâlnim în poezia ”Caut
lumina”: Noaptea, /Printre stelele ce
strălucesc /Caut orbit lumina./Solitar călătoresc,/Caut fericirea eternă /În
timpul ce trece/Ce îmi macină sufletul gol.//Singurătatea /Mă îmbrățișează /La
fel ca o femeie ce apreciază /Defectele mele/Sau calitățile celeste /Pe care le
port în mine”.
Forța lui creatoare vine din tot ce-l înconjoară,
poetul suferă pentru românii din
străinătate, pentru copiii abandonați, pentru nedreptățile lumii dar și pentru
vecina bolnavă: ” Draga mea vecină/Atât de rău îmi pare /Că azi nu te simți
bine./Acum sunt /Mai melancolic ca niciodată /Mă rog la Dumnezeu să îți dea
sănătate./Universul plânge /Alături de mine sunt florile, /Familia ta ce te
iubește /Și întodeauna va fi lângă tine”.
Un număr însemnat și o secțiune întreagă este
închinată Iuliei, fiindcă ea este: ” Iubita mea, /Ești clepsidra sufletului
meu” (”Clepsidra sufletului”); ” Iubito, /Atât de angelică ești /Când acest
peisaj mirific te îmbrățișează, /Încât lumina din tine /Strălucește tot mai
intens” (”Înger în vacanță”); ” Iubito!/Ești îngerul meu născut din lumină.
/Privirea ta apare în razele soarelui, /Îmbrățișarea ta tandră /Persistă în
strălucirea lunii albastre /Care pe cerul mirific se află„ (”Înger născut din
lumină”;” Iubita mea,/Ești balsamul sufletului meu./Acum nu mai sunt solitar,
/Lângă tine zâmbesc /Lacrimile-mi deșarte /Nu mai cad pe pământ. /Mă bucur că
strălucesc /La fel ca o stea /Care niciodată nu își pierde nemurirea”
(”Balsamul sufletului meu solitar”); ” Atunci când mă gândesc la tine/Sărut
pământul, /Cu mâna mea stângă ating universul. /Florile care își pierd petalele
/Nu se compară cu frumusețea ta” (Sărut pământul”).
Interesante sunt și poeziile ”Melancolia iernii”,
”Zâmbet de mai”, ”Mea ego” un ars poetica autorului, ”Speranțe și reverii” din
a treia secțiune.
În fine, ultima secțiune din volum, Mihai Epli scrie
”Acrostih” iar subiectele abordate sunt
persoane ( Crina Bud, Adriana Crăciun, Diana Dimitrache, Amalia Melnic, Alin
Morar, Gigel Cornel, Luciana, Tatiana, Victoria, Yuri, Oliviu, Simina, Daiana,
Iulia ș.a.) dar și cățelușa ”Arra” sau editura ”eCreator”.
Cred că cel mai bine l-a descoperit pe poetul Mihai
Epli prietena Olimpia Mureșan care a spus: ” El găsește curajul de a fi el
însuși, deși încă nu știe cine este, prin vers scrutează adâncimile „eului” în
încercarea de a se descoperi, a crea și a-și trăi atât visul cât și
realitatea”.
Aș vrea să cred că golurile existențiale ale lui
Mihai Epli se vor umple printr-o nouă carte de poezii în care să transpire mai
mult în găsirea eului poetic ideal spre care tinde oricine!
Gelu Dragoș, UZPR
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu