Este un adevăr cunoscut de toată lumea că sistemul de învăţământ universitar din România, în special cel particular, este conceput nu pentru pregătirea studenţilor conform nevoilor economice şi sociale ale României, ci după criteriul profitului universităţilor şi pentru interesul şi comoditatea profesorilor. În acest articol sunt prezentate unele din principalele cauze și efecte ale neajunsurilor din învăţământul superior românesc, în special din universităţile particulare de tip SRL.
Pentru obţinerea unei diplome de licenţă singurele
condiţii sunt: 1) înscrierea la facultate, 2) plata taxelor; 3) prezenţa fizică
la examen.
Nu se mai ţin efectiv cursuri, nu se mai ţin
seminarii, sălile de curs şi de seminarii au devenit pustii, cadrele didactice
nu mai fac nici act de prezenţă pentru că nici nu mai au de ce atâta timp cât
nu mai au nici un student prezent în clasă, şi nu din vina studenţilor.
Examenele, bazate pe texte grilă, susţinute în faţa
calculatorului, sunt promovate, chiar şi cu note mari, şi de unii studenţi care
nici nu şi-au procurat cursul la materia respectivă.
Grilele și programele de examinare pe calculator
sunt întocmite astfel încât chiar şi persoanele cu o logică şi cu un nivel de
înţelegere scăzut să poată promova examenul, chiar şi fără o simplă citire a
cursului.
Între încasarea de venituri din taxele de
școlarizare şi exigenţa profesorilor, care ar conduce la pierderea a numeroşi
studenţi şi, pe cale de consecinţă, şi a unor importante venituri din taxe,
universitatea SRL optează, bineînţeles, pentru obţinerea de venituri din
comerțul cu promovarea neștiinței de carte universitare.
Oricum fiecare cadru didactic, dintr-o „Universitate
SRL”, ţine cu orice preţ de postul ocupat, se conformează întocmai „strategiei”
unei asemenea universități.
S-a ajuns ca, efectiv şi în mod real, sistemul de
învăţământ universitar din România, în special cel particular de tip SRL, să
fie conceput nu pentru pregătirea studenţilor conform nevoilor economice şi
sociale ale României, ci după criteriul profitului universităţilor respective
şi pentru interesul şi comoditatea profesorilor din acestea.
„Distrugerea
oricărei națiuni nu necesită bombe atomice sau rachete balistice
intercontinentale. Trebuie doar scăderea calității învățământului și
permisiunea fraudei la examenele studenților. Pacienții mor în mâinile unor
asemenea medici. Clădirile se prăbușesc, fiind construite de asemenea ingineri.
Banii se pierd în mâinile unor asemenea economiști. Dreptatea se evaporă în
mâinile unor asemenea judecători. Crahul învățământului este crahul națiunii”.
Acest citat, care circulă de mai mulţi ani în numeroase limbi, este afișat pe o
plăcuță a Universității Stellenbosch din Africa de Sud. El rămâne impresionant
prin adevărul pe care îl spune, în cea mai frumoasă exprimare, despre
importanța calităţii învăţământului în orice societate.
Incredibil, dar s-a ajuns ca marea majoritate a
studenţilor din aceste universităţi să nu se mai cunoască cu cadrele didactice
cu care au desfăşurat, numai scriptic sau „de la distanță”, cursuri, seminarii,
lecţii de sinteză, lecţii de pregătire pentru examen etc.
Explozia de universităţi particulare, unele cu zeci
de mii de studenţi (fiecare), a necesitat mii de cadre didactice.
Numărul cadrelor didactice universitare s-a înmulţit
de aproape 100 de ori faţă de câte erau în anul 1989.
Asigurarea necesarului de zeci de mii de cadre
didactice universitare a necesitat existenţa a sute de noi conducători de
doctorat şi a mii de locuri la doctorat, în fiecare an.
Pe lângă obţinerea doctoratului de către cadrele
didactice din învăţământul superior a devenit o adevărată modă, un titlu de
onoare, obţinerea unui doctorat şi de către numeroşi carierişti de profesie,
precum politicieni, parlamentari, guvernanţi, conducători ai instituţiilor de
stat, dar şi de către orice persoană care dorea și care dorește să aibă înscris
pe cartea de vizită şi/sau pe cruce „doctor în ştiinţă”.
„O
funcție de conducere, acordată unui glorios analfabet profesional, este ca un
inel de aur pus în râtul unui porc” (N. Grigorie Lăcrița)
Înscrierea la doctorat, promovarea doctoratului,
avansarea în cariera universitară necesită ca fiecare dintre aceste persoane să
aibă publicate un anumit număr de articole şi de cărţi.
Cum această cerere trebuia satisfăcută, au apărut o
mulțime de reviste, edituri şi tipografii.
Plagiatul a devenit un fenomen de masă şi aceasta ca
urmare a faptului că cei mai mulţi dintre cei cu putere de decizie în
combaterea acestui fenomen nu erau interesaţi din cauză că chiar ei erau
beneficiarii acestuia, fie în obţinerea doctoratului, fie în promovarea în
cariera universitară.
În vorbe plagiatul s-a combătut, dar cum
beneficiarii acestuia sunt și mulți și aflați în funcții de conducere, în fapte
(prin lege) nu prea s-a făcut mare lucru.
„A spune una şi a face alta. Trebuie să discernem
distinct şi aparte predica şi predicatorul” (Michel de Montaigne) și „Ipocritul
este acea persoană care, după ce a scris o carte ateistă, se roagă la Dumnezeu
să aibă succes” (Autor necunoscut).
Cărţi ale unor autori au fost însuşite (furate),
integral sau parţial, şi prezentate drept creaţie personală a acestor „doctori
în pseudoştiinţă”.
În aceste condiţii a apărut şi „comerţul cu ştiinţa
de carte”, respectiv cu articolele şi cu cărţile plătite, scrise la comandă, la
care autorul / autorii nu au văzut nici cel puţin manuscrisul.
Aşa s-a ajuns să avem mii de ageamii „doctori în
pseudoştiinţă”, unii având chiar mai multe cărţi şi articole scrise decât
citite.
Ageamii – ageamii, dar au ajuns să fie mulţi și
puternici, să dețină funcţii de execuţie şi de conducere și în cele mai
importante instituţii ale statului, inclusiv în cele care ar trebui să
intervină în combaterea fenomenului prin care s-a ajuns ca „Vremurile noastre
sunt vremea mediocrităţii, a lipsei de sentimente, a pasiunii pentru incultură,
a lenei, a incapacităţii de a te apuca de treabă şi a dorinţei de a avea totul
de-a gata” (Feodor Mihailovici Dostoievski)
Unii dintre aceşti ageamii, respectiv cei care
dispun de bani şi/sau care deţin, personal sau prin interpuși, funcţii de
execuţie sau de conducere în unele dintre cele mai importante instituţii ale
statului, au avut un parcurs „ştiinţific” cu adevărat impresionant: fie pe bază
de bani, fie în virtutea funcţiilor deținute, au reuşit să fie autorii unor
articole, lucrări, studii, cărţi, referate şi teze de doctorat cu adevărat
valoroase, şi aceasta ca urmare a faptului că toate acestea au fost elaborate
de specialişti autentici.
Mijloacele prin care s-a putut obţine, în special în
perioada 1990-2015, dar şi în prezent, un doctorat, o promovare în cariera
universitară, în orice profesie, în obținerea celor mai înalte titluri
„științifice”, au fost şi sunt foarte multe şi variate, dar cele după
adevăratele criterii ale valorii – muncă au fost şi sunt cu adevărat foarte
grele, fapt pentru care acestea sunt tot mai rare.
Cu cât societatea este mai coruptă, prin
politicieni, prin parlamentari şi prin guvernanţi, cu atât mai mult nu mai
funcţionează adevăratele criterii ale valorii-muncă.
„Într-o societate cu ‘proşti mulţi’, situația e
suportabilă, dacă știi să-i folosești, așa cum sunt ei. Societatea ajunge însă
în situația de degenerare cu ‘proşti majoritari și în funcții de conducere’”
(N. Grigorie Lăcrița)
În condiţiile în care numeroşi dintre aceşti ageamii
ajung doctori în pseudoştiinţă, profesori universitari, conducători de
doctorat, academicieni, în funcţii de conducere în unele dintre cele mai
importante instituţii ale statului, politicieni, parlamentari şi guvernanţi de
prim rang, se pune următoarea întrebare: cine să mai aprecieze şi cine să mai
promoveze persoanele apte să performeze prin propria lor putere a minţii, după
adevăratele criterii ale valorii-muncă?
„Faceți din proști conducători și apoi vă întrebați
de unde vine dezastrul!” (Winston Churchill).
Ce poate fi mai concludent decât faptul că genialii
noștri tineri, absolvenți ai unora dintre cele mai prestigioase universități
din lume, apreciați și angajați în activități din domenii de vârf în cele mai
dezvoltate țări din lume, nu-și găsesc un loc de muncă în țara noastră pe
măsura valorii lor!?
În schimb, instituțiile statului sunt dominate de
mediocrități, corupți, mulți absolvenți de „Universități SRL”, unii doctori în
pseudoștiință, cu mai multe cărți scrise decât citite, glorioși analfabeți
profesional, care, după ce că au puțină minte, nici aceasta nu este bună și
care, de câte ori gândesc îi doare capul, protejați de legi speciale, făcute chiar
de ei, pentru propriul interes, în baza cărora nu le mai pot fi afectate nici
posturile și nici veniturile, pe cât de mari, pe atât de nemeritate.
Prin incompetenți, prin corupți și prin trădătorii
de neam și de țară, se ajunge în situație în care
„[…]Vai,
nenorocită ţară, rele zile-ai mai ajuns!
A
lor gheare-nfipte-n pieptu-ţi, fără milă l-au străpuns
Şi-n
bucăţi împart, infamii, carnea ta, avutul tău!
Tot
ce s-a găsit pe lume mai stricat, mai crud, mai rău,
Ăşti
nemernici fără suflet, fără nici un căpătâi,
Ţin
a tale zile-n mână, ş-a ta cinste sub călcâi.
Şi
călări pe tine, ţară, se cred zei aceste bestii,[…]”
Autor: Conf.
univ. dr. N. Grigorie Lăcriţa
Sursa: anonimus.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu